Rugăciunea lui Isus în misterul luminos al Schimbării la Faţă: alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea , duminică la rugăciunea "Angelus" (text)

(RV - 4 martie 2007) NDupa o saptamâna de Exercitii spirituale de Postul Mare, în care au fost suspendate toate audientele, papa Benedict al XVI-lea a întâlnit duminica mii de credinciosi, romani si pelerini, reuniti la prânz în Piata San Pietro pentru rugaciunea mariana „Îngerul Domnului”. Numeroasa participare a pelerinilor la întâlnirea cu Sfântul Părinte a fost favorizată şi de sosirea timpurie a primăverii.
În continuare, alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea în traducerea noastră de lucru:

„Dragi fraţi şi surori, în actuala duminică a doua din Postul Mare, evanghelistul Luca subliniază că Isus s-a urcat pe munte „ca să se roage” împreună cu apostolii Petru, Iacob şi Ioan şi, „pe când se ruga” (9,29), s-a petrecut misterul luminos al transfigurării sale. De aceea, pentru cei trei Apostoli, a se urca pe munte a însemnat implicarea lor în rugăciunea lui Isus, care se retrăgea adeseori în rugăciune, mai ales în zorii zilei sau după asfinţit, şi uneori toată noaptea. Însă numai de data aceasta, pe munte, a voit să le arate prietenilor săi lumina interioară care îl cuprindea atunci când se ruga: faţa sa - citim în Evanghelie - s-a luminat iar hainele sale au lăsat să transpară splendoarea Persoanei divine a Cuvântului întrupat (cfr Lc 9,29),

Există şi un alt amănunt, propriu povestirii Sfântului Luca, ce merită să fie subliniat: adică indicaţia subiectului conversaţiei lui Isus cu Moise şi Ilie, care au apărut alături de Cel transfigurat. Ei - povesteşte evanghelistul - „vorbeau despre sfârşitul lui (în greacă éxodos), care urma să-l împlinească la Ierusalim” (9,31). Deci, Isus ascultă de Lege şi de Profeţi care îi vorbesc despre moartea şi învierea sa. În dialogul său intim cu Tatăl, el nu iese din istorie, nu se sustrage de la misiunea pentru care a venit în lume, chiar dacă ştie că pentru a ajunge la slavă va trebui să treacă prin Cruce. Din contra, Cristos intră mai profund în această misiune, aderând cu toată fiinţa sa la voinţa Tatălui, şi ne arată că adevărata rugăciune consistă tocmai în a uni voinţa noastră cu cea a lui Dumnezeu. De aceea, pentru un creştin, a se ruga nu înseamnă a evada din realitate şi de la responsabilităţile pe care le comportă, ci a le asuma până la capăt, încrezându-se în iubirea fidelă şi inepuizabilă a Domnului. Prin urmare, eveniemntul transfigurării este, paradoxal, agonia din Ghetsemani (cfr Lc 22,39-46). În apropierea iminentă a pătimirii, Isus îi va experimenta angoasa mortală şi se va încredinţa voinţei divine; în acel moment, rugăciunea sa va fi chezăşie de mântuire pentru noi toţi. De fapt, Cristos îl va ruga stăruitor pe Tatăl ceresc „să-l scape de la moarte” şi, cum scrie autoriul scrisorii către Evrei „a fost ascultat datorită evlaviei sale” (5,7). Dovadă a acestei ascultări este învierea.

Dragi fraţi şi surori, rugăciunea nu este un accesoriu, un optional, dar este problemă de viaţă sau de moarte. Numai cine se roagă, adică cine se încrede în Dumnezeu cu iubire filială, poate intra în viaţa veşnică, care este Dumnezeu însuşi. În timpul acestui timp al Postului mare, să cerem Mariei, Mama Cuvântului întrupat şi Maestră de viaţă spirituală, să ne înveţe să ne rugăm aşa cum făcea Fiul său, pentru ca existenţa noastră să fie transformată de lumina prezenţei sale.

Doresc să mulţumesc celor care, zilele trecute, m-au însoţit cu rugăciunea în timpul Exerciţiilor spirituale. Încurajez pe toţi, în acest timp al Postului Mare, să caute tăcerea şi reculegerea, pentru a lăsa mai mult spaţiu rugăciunii şi meditaţiei Cuvântului lui Dumnezeu.

Sâmbăta viitoare, 10 martie, la ora 16, în aula Paul al VI-lea, voi prezida o priveghere mariană destinată tinerilor universitari din Roma. Vor participa la ea, datorită legăturilor prin radio şi televiziune, şi numeroşi studenţi din alte ţări ale Europei şi Asiei. Vom invoca mijlocirea Mariei, Sedes Sapientiae - Scaunul Înţelepciunii, pentru ca Domnul să trimită martori ai adevărului evanghelic pentru a construi civilizaţia iubirii în aceste două Continente şi în lumea întreagă.

După recitarea antifonului marian „Angelus”, papa Benedict al XVI-lea a adresat saluturi particulare în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, croată, polonă şi italiană.