În Exerciţii spirituale de Postul Mare cu Benedict al XVI-lea

(RV - 26 februarie 2007) Au început duminică seară în capela Redemptoris Mater din Vatican Exerciţiile spirituale cu participarea Sfântului Părinte şi a membrilor Curiei Romane. Meditatile, propuse anul acesta de cardinalul Giacomo Biffi, arhiepiscop emerit de Bologna, au ca temă îndemnul Sfântului Paul din Scrisoarea către Coloseni: "Căutaţi cele de sus unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi la cele de sus şi nu la cele de pe pământ" (Col 3, 1-2).

Luni, temele celor două meditaţii de dimineaţă au fost: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc 1,15) şi „Adu-ţi aminte, omule, că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Gen 3,19), îndemnul şi avertismentul rostite de preot la ritul punerii cenuşii pe capul credincioşilor la intrarea în Postul Mare. În meditaţia din cursul după amiezii, cardinalul predicator a propus mărturia despre “Moartea Fericitului cardinal Alfredo Ildefonso Schuster”, fost arhiepiscop de Milano, anii 1880-1954.

Existenţa unei lumi invizibile ce face referinţă la perceperea făpturilor divine ignorate de cultura pozitivismului scientist, şi nevoia convertirii inimii pentru a alege în mod conştient pe Dumnezeu mai curând de cât răul. Şi, în această optică, valoarea căinţei în raport cu sensul păcatului şi valoarea vieţii trăite cu speranţa că mai degrabă există o viaţă de apoi decât că nu ar exista.
Sunt câteva din conceptele dezvoltate de cardinalul Biffi, duminică seară şi luni dimineaţă în primele meditaţii ale Exerciţiilor spirituale din Vatican.

Din fire, omului îi este greu să conceapă existenţa „lumii invizibile”, ipoteza unui „altundeva” ce nu poate fi perceput cu propriile simţuri. Dar a exclude din prejudecată existenţa unui după este înainte de toate o atitudine iraţională - deoarece omul, care nu este atotştiutor, nu poate pretinde să afirme cu siguranţă ceea ce nu vede şi nu atinge - şi este în fond o condamnare la o viaţă fără sens. În schimb, a se deschide posibilităţii unei lumi invizibile înseamnă, din contra, a se înfăţişa unei lumi în care orice surpriză este posibilă, unei lumi ce nu exclude, de exemplu, prezenţa îngerilor. Aceasta a fost, pe scurt, premisa de la care cardinalul Biffi a început prima meditaţie de Postul Mare duminică seară, pentru a ajunge să afirme că chiar şi pentru credincios există riscul de a reduce la dimensiunea propriei mizerii măreţia lucrurilor divine. Semnul că se ia în serios lumea invizibilă este faptul că se ia în serios lumea îngerilor, a supus arhiepiscopul emerit de Bologna, stigmatizând mentalitatea actuală pentru care realitatea ascunsă a îngerilor este una dintre cele mai frecvent luate în derâdere întrucât oamenii sunt puţin înclinaţi să ia în consideraţie „cele de sus” (Col 3, 1-2).
Dacă avem aceşti ochi, dispare şi frica de a fi o Biserică-turmă mică în raport cu forţeţe care îi întind curse, deoarece, a observat cardinalul Biffi, credinciosul o vede aşa cum este: parte a unei comunităţii imense ce trăieşte între pământ şi cer.

Prin cele două meditaţii de luni dimineaţă, predicatorul Exerciţiilor spirituale pentru Papa şi membrii Curiei Romane a intrat în miezul a două aspecte asupra cărora Postul Mare invită cu deosebită insistenţă: convertirea - şi prin aceasta sensul păcatului şi al căinţei care salvează - şi moartea sub aspect răscumpărător. Liturghia Postului Mare, a afirmat cardinalul Biffi în prima meditaţie de luni dimineaţă, este marcată de o frază ce reprezintă începutul propovăduirii publice a lui Isus: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Perioada actuală nu este, a precizat predicatorul, timpul dat credinciosului pentru a verifica „dacă” există ceva de schimbat în viaţa sa, cât mai curând „ce” trebuie să fie schimbat, convertit dintr-o stare de eroare la una de har. Şi convertirea - adică schimbarea de direcţie de-a lungul drumului vieţii - începe de la inimă, de la căinţa interioară, şi dacă ucenicul lui Cristos deplânge cu fermitate vina, nu-i ia nimănui siguranţa milostivirii divine, şi pentru că - a continuat cardinalul Biffi - rodul unei căinţe adevărate are ca rezultat nelipsit bucuria. Astăzi, a notat predicatorul Exerciţiilor spirituale din Vatican, se spune că nu mai există căinţă întrucât s-a pierdut sensul păcatului. Totuşi, a adăugat nu fără o notă de ironie, acest lucru nu este cu totul adevărat pentru că epoca noastră este maractă de denunţări continue de negligenţe sau abateri, după cum aflăm din mijloacele de comunicare şi vedem în tribunale. Acest lucru înseamnă că sensul păcatului există, dar sensul păcatului altuia. În schimb, căinţa care salvează consistă în a recunoaşte propriile erori, fiindcă a se disocia de vină apropie prin sine de Dumnezeu, care este antiteza răului şi face perceptibilă mai bine venirea iminentă a Împărăţiei sale.

Al doilea apel folosit de Biserică la ritul punerii cenuşii pe cap la începutul Postului Mare „Adu-ţi aminte, omule, că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Gen 3,19) a constituit premisa pentru cea de-a doua meditaţie de luni dimineaţă. În lumea care nu recunoaşte lumea inivizibilă, moartea este o înfrângere. O viaţă care, potrivit unei anumite mentalităţi, e destinată să sfârşească în nimic, goleşte, lasă fără conţinut chiar ceea ce se face cât timp cineva e în viaţă, motiv pentru care existenţa cea mai perversă şi cea mai generoasă, potrivit acestei viziuni, sfârşesc, în aparenţă, prin a fi răsplătite în acelaşi mod. Între altele, a afirmat arhiepiscopul emerit de Bologna, aceeaşi mentalitate încearcă să nege moartea evitând să vorbească despre ea: înmulţirea sinuciderilor sau însăşi moartea a multor tineri la întoarcerea de la discotecă - şi aici cardinalul a făcut referinţe la cazuri concrete de ultima oră ore în Italia - sunt emblema tragică a unor vieţi consumate fără sens. Dar acest gol lăuntric este absurd mintea umană. Iată diferenţa profundă a mesajului evanghelic. Creştinul nu cenzurează gândul la moarte, nu se ruşinează să-şi manifeste spaima de ea, deoarece este aceeaşi experienţă trăită de Domnul său. Şi aici, cardinalul Biffi a solicitat chiar păstorilor Bisericii să depăşească o anumită condiţionare care îi împiedică se prezinte o serioasă reflecţie asupra morţii. Trebuie condus omul încât să aleagă nu atât între o viaţă viitoare, despre care nu ştie nimic, şi o viaţă prezentă de care se poate bucura, cât mai degrabă să aleagă între o viaţă golită de sens care sfârşeşte în nimic şi speranţa într-un eveniment care va veni să ne dea un sens şi o ţintă, adică Învierea. Învierea lui Cristos este un fapt real care se poate opune celuilalt fapt inevitabil care este moartea. Deci, a conchis cardinalul, iată motivul pentru care Miercurea Cenuşii nu este niciodată separată de Paştele Învierii Domnului. Cenuşa simbolizează nu atât ceea ce vom deveni, cât ceea ce am putea deveni dacă nu ne-am deschide inima spre „cele de sus”, spre lumea invizibilă în care este cuprins evenimentul Mântuirii. Viaţa noastră fără Dumnezeu ar fi, în caz contrar, o vâlvătate ce termină într-un pumn de cenuşă stinsă.
 
Aici, serviciul nostru audio: