2007-02-26 20:29:37

Priviţi la Cristos cel Răstignit pentru o schimbare a propriei vieţi: îndemn al lui Benedict al XVI-lea


(RV - 25 februarie 2007) „Numai îndreptând privirea spre Isus, mort pe Cruce pentru noi, poate fi cunoscut şi contemplat acest adevăr fundamental: ’Dumnezeu este iubire’”. Este reflecţia oferită de Benedict al XVI-lea la rugăciunea Îngerul Domnului în prima duminică a Postului Mare. Tocmai acestui timp intens pentru viaţa fiecărui creştin, pontiful i-a dedicat amplu spaţiu în întâlnirea cu preoţii din dieceza de Roma, ţinută săptămâna trecută în Vatican.
În Postul Mare, „învăţăm cu adevărat iubirea pentru aproapele şi viaţa creştină”, amintea Benedict al XVI-lea parohilor şi clerului roman şi prin ei tuturor credincioşilor. Papa a pus accentul pe spiritul care trebuie să ne însufleţească în acest drum de convertire, care uneori devine anevoios:
Ins: - „Nu ne putem imagina să trăim imediat o viaţă creştină sută la sută, fără dubii şi fără păcate. Trebuie să recunoaştem că suntem în drum, în mers, că trebuie şi putem învăţa, că trebuie chiar să ne convertim pas cu pas. Desigur, convertirea fundamentală este un act care este pentru totdeauna. Dar realizarea convertirii este un act de viaţă, ce se realizează în răbdarea unei vieţi. Este un act în care nu trebuie să pierdem încrederea şi curajul drumului, al mersului înainte”.
Se poate întâmpla, a recunoscut Sfântul Părinte, ca unii să se simtă descurajaţi, „încât ar vrea să lase totul la o parte şi să rămână într-o stare de criză”. Dar, a avertizat, „nimeni nu trebuie să cedeze imediat, să se dea învins, ci cu curaj trebuie să înceapă din nou” fără a se lăsa strivit de rău.
Ins: - „Împotriva acestei mari greutăţi a răului care există în lume şi care atrage lumea în jos, Domnul pune o altă greutate mai mare, aceea a iubirii infinite care intră în această lume. Acesta este punctul important: Dumnezeu este întotdeauna binele absolut, dar acest bine aboslut intră tocmai în jocul istoriei; Cristos se face prezent aici şi suferă până la capăt răul, creând astfel o contragreutate de valoare absolută. Plusul răului, care există mereu dacă privim proporţiile doar emiric, cu simţirile, este întrecut de plusul imens al binelui, al suferinţei Fiului lui Dumnezeu”.
Domnul, a adăugat papa Benedict vorbind preoţilor dicezei de Roma, „este generos iar cu iertarea sa merg înainte, devenind şi eu generos cu ceilalţi; astfel învăţăm cu adevărat iubirea faţă de aproapele şi viaţa creşină”. Deci, a reamintit episcopul Romei, acest a trăi „pentru alţii” este adevăratul semn că „am avut întâlnirea cu Cristos”. Şi aceasta, a spus, este o mare mângâiere când pare să mai rămână doar puţin timp pentru contemplaţie:
Ins: - „Am citit cu puţin timp în urmă că Sfântul Augustin spune în cartea a X-a a Confesiunilor: am fost ispitit şi acum înţeleg că era o ispită de a mă închide în viaţa contemplativă, de a căuta singurătatea cu tine, Doamne; dar tu m-ai împiedecat aceasta, m-ai scos afară şi m-ai făcut să aud cuvântul Sfântului Paul: ’Cristos a murit pentru toţi. Astfel noit trebuie să murim cu cristos şi să trăim pentru toţi”.
Cristos este lumina, cheia a toate. A-l întâlni pe Isus, a afirmat Sfântul Părinte, ne ajută la a-l cunoate pe Dumnezeu. Pe de altă parte, „a-l cunoaşte pe Dumnezeu” ne ajută „la a înţelege măreţia misterului lui Cristos care este Chipul lui Dumnezeu”:
Ins: - „Numai dacă reuşim să înţelegem că Isus nu este un mare profet, una din personalităţile religioase ale lumii, dar Chipul lui Dumnezeu, este Dumnezeu, atunci am descoperit măreţia lui Cristos şi am aflat cine este Dumnezeu. Dumnezeu nu este doar o umbră îndepărtată, „prima Cauză”, ci are un Chip al milostivirii, Chipul iertării şi iubirii, Chipul întâlnirii cu noi”.
În timpul Postului Mare, a fost în fine îndemnul pontifului, nu trebuie să lipsească rugăciunea. Şi aici, a subliniat, ne vine în ajuor Maria care a trăit „într-un colocviu permanent cu Cuvântul lui Dumnezeu, şi prin aceasta, cu Dumnezeu însuşi”. Tocmai de la Mama noastră cerească să învăţăm „ să vorbim personal cu Domnul, meditând şi păzind în viaţa şi în inima noastră cuvintele lui Dumnezeu, ca ele să devină hrană adevărată pentru fiecare”.
 
Aici, serviciul nostru audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.