2007-02-24 20:14:13

Sâmbătă: sumarul emsiunii şi alte informaţii


(RV - 24 februarie 2007) Principalele ştiri ale emsiunii noastre:
- Prin intermediul raţiuniii se poate înţelege adevărul dreptului la viaţă, care aparţine fiecărei fiinţe umane: a afirmat papa Benedict al XVI-lea într-un important discurs pe tema ”Conştiinţa creştină în sprijinul dreptului la viaţă”, vorbind participanţilor la Congresul plenarei Academiei Pontificale pentru Viaţă primiţi sâmbătă dimineaţă în Sala Clementină din Vatican.

- Papa a primit în audienţă sâmbătă dimineaţă câţiva episcopi din regiunea italiană Umbria în vizită ad Limina: cu noi, episcopulo de Assisi, mons. Domenico Sorrentino.

- Tot sâmbătă dimineaţă, papa Benedict al XVI-lea a primit şi pe doamna Sheikha Haya Rashed Al Khalife, preşedinte al celei de-a 61.a Adunări Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, împreună cu membrii suitei. De asemenea, papa l-a primit pe Pradap Pibulsonggram, ambasador al Thailandei pe lângă Sfântul Scaun în vizită de rămas bun.

- Sfântul Părinte l-a numnit pe fostul secretar al sindiactului italian CISL de inspiraţie creştină, Savino Pezzotta între membrii Consiliului Pontifical „Iustiţia et Pax”, al Dreptăţii şi Păcii.

- Duminică seară încep în Vatican Exerciţiile spirituale de Postul Mare în prezenţa papei cu meditaţii propuse anul acesta de cardinalul Giacomo Biffi, arhiepiscop emerit de Bologna.

- Vor fi redactate de mons. Gianfranco Ravasi, cunoscut biblist italian şi prefect al Bibliotecii Ambroziene din Milano, meditaţiile din acest an pentru Calea Crucii de la Colosseum condusă de pontif în Vinerea Sfântă, pe 6 aprilie.

- Satisfacţia mons. Silvano Tomasi pentru acordul de la Oslo, încheiat vinerea trecută împotriva cunoscutelor cluster bomb, aşa-zisele bobmbe-chiorchine de strugure”. Pentru moment, Japonia, Polonia şi România s-au abţinut, iar Rusia, Chia şi Statele Unite nu au luat parte.

- În Italia, semnal de alarmă privind consumul de cocaină: şapte italieni din o sută de vârsta curpinsă între 14 şi 54 de ani au făcut uz de acest drog, o dată sau de mai multe ori în viaţă. Preotul Perino Gelmini, fondatorul „Comunităţii Întâlnire”, care în 44 de ani de activitate a salvat peste 300 de tineri de la consumul de droguri şi marginalizare invită la a trezi marile valori ale vieţii pentru a smulge tinerii din lumea drogurilor.

- A posti este o ocazie pentru a ne identifica cu săracii înfometaţi. Oferiţi postul vostru pentru copiii subnutriţi din Filipine şi dăruiţi căt puteţi pentru a le alina suferinţele: invitaţie către credincioşi pentru Postul Mare lansată de cardinalul Gaudencio Rosales, arhiepiscop de Manila.

- O cale pentru a atinge obiective de bine: aceasta vrea să fie cea de-a cincea ediţie a „Marşului Pocăinţei” la care în localitatea italiană Paola din sudul peniunsulei, vor participa duminică 25 februarie peste trei mii de tineri împreună cu episcopii din regiunea italiană Calabria. Este un drum de pocăinţă la şcoala Sfântului Francisc de Paola.

- La Roma, în meciul de fotbal care a deschis competiţia numită „Clericus Cup”, echipa „Mater Ecclesiae” a Universităţii Sfântul Toma de Aquino( condusă de călugării dominicani) a învins cu 6 la 0 echipa studenţilor de la Universitatea Pontificală Gregoriene (condusă de părinţii iezuiţi).

- Din panorama internaţională: În Italia preşedintele Giorgio Napolitano, a respins, sâmbătă, demisia premierului Romano Prodi, şi a decis ca guvernul condus de acesta să se prezinte în faţa Camerelor pentru a solicita parlamentului să supună executivul unui vot de încredere. Potrivit presei italiene, votul de încredere ar putea avea loc miercuri sau joi.
 
- Duminică 25 februarie, în calendarul bizantin român Duminica a-I-a din Postul Mare - a Dreptei Credinţe şi Sfântul Tarasiu, arhiepiscop al Constantinopolului, anul 806, apărător împreună cu Sfântul Ioan Damaschinul şi Sfântul Gherman al culturi icoanelor; în calendarul roman sau latin, de asemenea Duminica I-a din Post şi Sfântul Lazăr, fratele Martei şi al Mariei.








All the contents on this site are copyrighted ©.