2007-02-21 19:29:38

La Roma, prima staţiune sau popas de rugăciune de Postul Mare la bazilica Sfânta Sabina de pe colina Aventin: papa Benedict a condus procesiunea penitenţială, ritul binecuvântării şi punerii cenuşii pe cap şi Liturghia Euharistică


(RV - 21 februarie 2007) La Roma, bazilica Sfânta Sabina de pe colina Aventin, este prin tradiţie prima staţiune sau popas liturgic de Postul Mare. În cursul după amiezii, începând de la ora 16.30 papa Benedict al XVI-lea a celebrat Miercurea Cenuşii pentru începutul Postului Mare în această bazilică cu ritul binecuvântării şi punerii cenuşii pe cap.
Celebrarea a început în biserica Sfântul Anselm cu imnul Audi, benigne Conditor, „Ascultă, Creatorule binevoitor”, intont de cor şi alternat cu adunarea liturgică a credincioşilor. După salutul liturgic, Sfântul Părinte a intrudus celebrarea cu următoarele cuvinte:
Ins: - „„Fraţi şi suriri preaiubiţi, prin ritul auster al punerii Cenuşii, se reia drumul anual al Bisericii spre sărbăoarea Paştelui. E timp de converitire, de aprofundare a credinţei, de rugăciune intensă şi de caritate dovedită prin fapte. Liturgia ne invită să devenim oameni noi în Cristos prin harul Botezului ale cărui făgăduinţe le vom reînnoi în vigilia pascală. Cristos Isus să ne însoţească şi să ne călăuzească în drumul spre înviere”.
Apoi, pontiful a rostit rugăciunea zilei invocând de la Dumnezeu, care cunoaşte slăbiciunea naturii umane rănite de păcat, să dea poporului harul de a parcurge cu puterea cuvântului drumul Postului Mare pentru a învinge ademenirile celui rău şi a ajunge la sărbătoarea Paştelui în bucuria Duhului.
Încheiată rugăciunea, s-a format procesiunea. Diaconul, a dat semnalul pentru deschiderea procesiunii: „Să mergem în pace, la care adunarea, formată de cardinali, episcopi, preoţi, sute de călugări şi călugăriţe de diferite ordine şi congregaţii religioase şi de numeroşi credincioşi laici, a răspuns „În numele lui Cristos. Amin.” În timpul procesiunii de la biserica Sfântul Anselm până la bazilica Sfânta Sabina s-au cântat Liatiniile Tuturor Sfinţilor...
Ins: -secvenţe muzicale din timpul procesiunii.
...şi Psalmul 50, cel mai cunoscut dintre psalmii penitenţiali.
S-a intrat în procesiune în bazilica Sfânta Sabina, unde a avut loc celebrarea Liturghiei în mod obişnuit cu liturgia Cuvântului, lectura Profetului, a Apostolului şi a Evangheliei, urmată de omilia lui Benedict al XVI-lea despre conţiunutul căreia vom relata în emisiunea viiotoare. Terminată omilia, a urmat ritul binecuvântării şi punerii cenuşii pe cap. Papa a invitat credincioşii să se reculeagă în semerită rugăciune în faţa lui Dumnezeu Tatăl nostru pentru ca să facă să coboare peste toţi binecuvântarea sa şi să le primeasacă actul de pocăinţă pe care urmau să săvârşească. După câteva clipe de tăcere, Papa a rostit rugăciunea pentru binecuvântarea cenuşii: „Dumnezeule, care nu doreşti moartea păcătoşilor, ci întoarcerea lor, ascultă cu bunătate rugăciunile noastre şi, în îndurarea ta, binecuvântează această cenuşî pe care voim să o primim în semn de pocăinţă, pentru ca noi, ştiind că suntem cenuşă, şi în ţărână ne vom întoarce, să putem dobândi, prin strădania de a îndeplini faptele postului de patruzeci de zile, iertarea păcatelor şi înnoirea vieţii după chipul Fiului tău înviat.
Papa a stropit cenuşa cu apă sfinţită apoi cardinalul Josef Tomko, titularul bazilicii Sfânta Sabina a pus cenuşă pe capul pontifului care succesiv a pus-o pe capetele celorlalţi: cardinali, episcopi, călugări, călugăriţe şi câţiva credincioşi. Între timp, alţi preiţi au pus cenuşa pe capetele celorlalţi credincioşi spunând la alegere una din formulele de îndemn sau avertisment: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc 1,15) sau „Adu-ţi aminte, omule, că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Gen 3,19).

Aici, serviciul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.