Prin iubirea faţă de duşmani, non-violenţa creştină depăşeşte limitele ideologiei pacifiste

(RV – 20 februarie 2007) Iubirea duşmanului constituie nucleul „revoluţiei creştine”, a spus Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală pentru rugăciunea Angelus, din Piaţa „Sfântul Petru”, amintind că într-o lume în care există prea multă violenţă şi prea multă nedreptate este nevoie de „un plus de iubire”, ce poate veni doar de la Dumnezeu. Papa a amintit „eroismul celor mici care cred în iubirea lui Dumnezeu şi o răspândesc chiar cu preţul vieţii”. Aceasta este, în viziunea papei, adevărata revoluţie „care schimbă lumea, fără a face zgomot”.
Iată un comentariu la cele spuse de Sfântul Părinte, duminică, 18 februarie, la rugăciunea „Angelus”, făcut de arhiepiscopul de Chieti-Vasto, din Italia, monseniorul Bruno Forte:
INS – „Cred că cele spuse de Sfântul Părinte au o importanţă particulară în momentul istoric pe care-l trăim, considerând situaţiile de conflicte şi de războaie din lume. Papa ne-a vorbit despre non-violenţa creştină, făcând o distincţie foarte importantă între non-violenţa, înţeleasă ca pe o simplă capitulare în faţa răului – potrivit unei false interpretări a gestului de întoarcere a celuilalt obraz – şi non-violenţa creştină, manifestată prin a răspunde răului cu bine, rupând astfel lanţul injustiţiei. Cred că acesta este punctul decisiv. În fond, revoluţia creştină constă în a crede în puterea acestei iubiri ce pare imposibilă, dacă se măsoară după forţele omului, dar care este posibilă, dacă vine de la Dumnezeu. Aplicarea acestei viziuni – ce a inspirat, de altfel, şi enciclica Deus caritas est – în relaţiile interpersonale, intre forţele sociale şi politice şi la nivelul raporturilor internaţionale, reprezintă de fapt marea revoluţie creştină.
Dar care este diferenţa dintre mesajul evanghelic şi feluritele ideologii care au asumat elemente din valorile creştine? Arhiepiscopul Bruno Forte:
INS – Ideologia pacifistă este departe de mesajul Evangheliei, pentru că fie cedează în faţa răului, fie se bazează pe strategii ale puterii economice, politice. În mod diferit, creştinismul propune iubirea şi iertarea ca modalităţi de depăşire a conflictelor, iar justiţia ca mijloc de construire a păcii.
În pacifismul ideologic există mereu o violenţă potenţială, în sensul în care se vrea, cu orice preţ, impunerea propriei viziuni asupra lumii celor care nu o împărtăşesc ; în vreme ce, non-violenţa creştină se inspiră din iubirea faţă de duşman, din iubirea evanghelică care stă la baza viziunii asupra lumii şi a căii de urmat pentru instaurarea păcii şi depăşirea conflictelor.

Aici, serviciul nostru audio: