Biserica are dreptul să-şi exprime opinia în cele cel privesc fiinţa umană şi familia

(RV – 18 februarie 2007) „O Biserică care se ocupă de cele ale lui Dumnezeu nu poate să nu se ocupe de cele ce-i privesc pe oameni, pentru că omul este creat de Dumnezeu, iar familia este proprie fiinţei umane”, scrie Gaetano Vallini într-un articol din ediţia de vineri, 16 februarie, a cotidianului „L'Osservatore Romano”.
Articolul se înscrie în panorama dezbaterilor aprinse, din Italia, privind „cuplurile de fapt” şi, în particular, proiectul de lege intitulat „DICO”, propus de guvernul italian, ce stabileşte drepturile persoanelor ce convieţuiesc stabil.
„Biserica are datoria să vorbească despre familie. Cine vrea, ascultă; dar nu trebuie să i se ceară să tacă”, se afirmă în cotidianul Sfântului Scaun, referitor la unii politicieni care contestă Bisericii dreptul de a-şi exprima opinia în chestiunile privitoare la familie.
„Observatorul Roman” se întreabă „de ce Biserica, papa şi episcopii nu pot interveni în discutarea unei teme, pe cât de delicate pe atât de cruciale, cum este cea a familiei”. „Pe de altă parte – se afirmă în articol – intervenind, Biserica nu apără o poziţie politică ci îşi îndeplineşte misiunea, care este în acelaşi timp un drept, acela de a predica, cu libertate, credinţa, de a face cunoscută doctrina sa socială şi de a exprima o părere morală asupra unor aspecte ce privesc ordinea publică, dacă este în joc omul şi demnitate sa”.
A nega această libertate, spune jurnalistul Gaetano Vallini, „înseamnă a refuza Bisericii un drept, care este în acelaşi timp şi o îndatorire”. El consideră inoportune acele voci care, prin apeluri publice, ar vrea să reducă la tăcere vocea Bisericii, o voce pe cât de în măsură să se exprime în chestiunile ce privesc familia, pe atât de incomodă pentru unii, într-atât încât să fie definită ca o „ingerinţă”.
Cotidianul Sfântului Scaun face referire şi la apelul semnat de unii intelectuali catolici italieni, care cer preoţilor să afirme cu libertate şi claritate doctrina socială a Bisericii şi cultura morală în materie de legislaţie familială, considerând ca fiind „injustă orice formă de intimidare intelectuală împotriva libertăţii de gândire religioasă”.