Mişcările ecleziale mărturisesc bucuria şi frumuseţea de a fi creştini: Benedict al XVI-lea primind episcopii prieteni ai Mişcării Focolarelor şi Comunităţii Sfântul Egidiu

(RV - 8 februarie 2007) Mişcările ecleziale, punându-se „în slujba Bisericii”, pot ajuta episcopii prin carismele specifice şi avântul lor de credinţă în înfruntarea provocărilor sociale şi religioase ale acestui început de mileniu. Este mesajul lansat de Benedict al XVI-lea celor aproximativ 80 de episcopi prieteni ai Mişcării Focolarelor şi celor circa 110 episcopi prieteni ai Comunităţii Sfântul Egidiu, primiţi joi dimineaţă în audienţă în Sala Clementină din Vatican, cu ocazia respectivelor reuniuni anuale. Prima, cea a episcopilor şi prelaţi prieteni ai Mişcării Focolarelor organizată la Centrul Mariapoli din Castel Gandolfo în perioada 3-9 februarie şi ajunsă la a 31-a ediţie are ca temă „Cristos răstignit şi abandonat, lumină în noaptea culturală”. A doua, cea a episcopilor şi prelaţilor prieteni ai Comunităţii Sfântul Egidiu, ajunsă la cea de-a IX-a sa ediţie dezbate un subiect cât se poate de actual „Globalizarea iubirii” . Întreaga comunitate împreună cu oaspeţii prieteni, între care cardinali, episcopi, ambasadori, s-a reunit joi seară în bazilica Sfântul Ioan din Lateran pentru o Liturghie euharistică de mulţumire prezidată de cardinalul Paul Poupard, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii prin care a marcat 39 de ani de la înfiinţare.
La nivel spiritual evenimentul este un semn de „împărtăşire între carisme”, iar la nivel uman, un sprijin al acţiunii misionare a Bisericii, „în căutarea dreptăţii şi păcii”, a solidarităţii cu Sudul lumii începând cu Africa. Sunt trăsăturile caracteristice centrale ale Mişcărilor ecleziale asupra cărora Benedict al XVI-lea a reflectat primind episcopii care de mult timp împărtăşesc idealurile a doua dintre cele mai mari asociaţii de credincioşi prezente astăzi în Biserică: Mişcarea Focolarelor, întemeiată de Chiara Lubich şi Comunitatea Sfântul Egidiu, întemeiată de Andrea Riccardi.

În fiecare an, episcopii prieteni ai celor două Mişcări se regăsesc pentru a trăi zile de „fraternitate episcopală” şi de rugăciune în reuniuni organizate separat de cele două realităţi.
Papa Benedict a amintit că el însuşi a subliniat de mai multe ori valoarea „dimensiunii carismatice” a Mişcărilor ecşleziale, aşa cum în trecut făcuse Ioan Paul al II-lea:
Ins: - „Mi se pare că această întâlnire a carismelor în unitatea Bisericii, în diversitatea darurilor, este un semn foarte încurajator şi important. Când eram încă profesor şi apoi cardinal am avut ocazia să exprim această convingere a mea, că într-adevăr mişcările sunt un dar al Duhului Sfânt pentru Biserică şi tocmai în întâlnirea carismelor demonstrează şi bogăţia atât a darurilor, cât şi a unităţii credinţei”.
Ultima confirmare în timp datează de anul trecut, la marea Veghe de Rusalii când s-au adunat în piaţa San Pietro deci de mii de membrii aparţinând diferitelor Mişcări. O „felurime de carimse” şi de slujiri chemate, a repetat încă o dată pontiful, să mărturisească unitatea Bisericii:
Ins: - „Duhul Sfânt vrea felurimea Mişcărilor în slujba unicului Trup care este Biserica. Şi realizează aceasta prin ministerul acelora pe care i-a pus să conducă Biserica lui Dumnezeu: episcopii în comuniune cu Succesorul lui Petru (...) În bogata lume occidentală unde, deşi este prezentă o cultură relativistă, nu lipseşte însă în acelaşi timp o difuză dorinţă de spritualitate, iar Mişcările voastre mărturisesc bucuria credinţei, frumuseţea de a fi creştini şi marea deschidere ecumenică”.
Aşadar, din comuniunea dintre Biserica instituţională şi Biserica carismatică „poate veni - a insistat Benedict al XVI-lea - un impuls puternic pentru o reînnoită angajare a Bisericii în vestirea şi mărturisirea Evangheliei speranţei şi a carităţii în orice colţ al lumii”. Mişcarea Focolarelor, a specificat Sfântul Părinte, „pornind de la inima spiritualităţii ei, adică de la Isus răstignit şi abandonat” subliniază „carisma şi serviciul unităţii, care se realizează în diferite domenii sociale şi culturale”: de la cel al dialogului ecumenic şi interreligios la cel economic. Despe Comunitatea Sfântul Egidiu, pontiful a evidenţiat faptul că „pune în centrul propriei existenţe rugăciunea şi liturgia” pentru a se face „aproapele celor care trăiesc situaţii de lipsuri şi marginalizare socială”:
Ins: - „Pentru creştin, omul, chiar dacă e departe, nu este niciodată un străin. Împreună este posibil a înfrunta cu elan mai puternic sfidările care ne interpelează în mod presant la acest început al celui de-al treilea mileniu: mă gândesc în primul rând la căutarea dreptăţii şi păcii şi la urgenţa de a construi o lume mai fraternă şi solidară, pronind chiar de la ţările din care unui dintre voi provin, şi care sunt încercate de sângeroase conflicte. Mă refer în mod special la Africa, contient pe care îl port în inimă şi care sper să poată, în sfârşit, cunoaşte in timp de pace stabilă şi de adevărat progres. Apropiatul Sinod al Episcopilor africani va fi, negreşit, un moment prielnic pentru a arăta marea iubire pe care Dumnezeu o rezervă iubitelor populaţii africane”.
 
Aici serviciul nostru audio: