Alocuţiunea papei Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală cu pelerinii pentru rugăciunea "Angelus"

(RV - 28 ianuarie 2007) Ultima duminică din ianuarie. Profitând şi de vremea neobişnuit de caldă, peste 50 de mii de pelerini s-au reunit la amiază în piaţa San Pietro pentru a-i asculta cuvântul şi a se ruga cu Benedict al XVI-lea antifonul marian Îngerul Domnului. Papa a vorbit despre actualitatea sfântului Toma de Aquino, sărbătorit în fiecare an la 28 ianuarie, care ca filozof şi teolog a oferit un valid model de armonie între credinţă şi raţiune.
Papa Benedict a salutat bolnavii şi a încurajat lucrătorii sanitari şi voluntarii în Ziua mondială a bolnavilor de lepră; a îndemnat la bucuria credinţei copiii Acţiunii Catolice din dieceza de Roma, a lansat un presant apel pentru pace în Liban şi la încetarea violenţelor dintre palestinienii din Fâşia Gaza.

În continuare, alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea înainte de recitarea antifonului marian Angelus în traducerea noastră de lucru:


"Dragi fraţi şi surori,
Calendarul liturgic îl aminteşte astăzi pe sfântul Toma de Aquino, mare învăţător al Bisericii. Prin carisma sa de filozof şi de teolog, el oferă un valid model de armonie între raţiune şi credinţă, dimensiuni ale spiritului uman, care se realizează pe deplin în întâlnirea şi în dialogul dintre ele. Potrivit gândirii sfântului Toma, raţiunea umană, pentru a spune astfel, ’respiră’, adică se mişcă într-un orizont amplu, deschis, unde poate exprima ceea ce are mai bun. În schimb, când omul se reduce la a se gândi doar la lucruri materiale şi sensibile şi se închide în faţa marilor interogative asupra vieţii, asupra sa şi asupra lui Dumnezeu, se sărăceşte pe sine. Raportul dintre credinţă şi raţiune constituie o serioasă provocare pentru cultura actualmente dominantă în lumea occidentală şi, tocmai din acest motiv, iubitul Ioan Paul al II-lea a dedicat o Enciclică intitulată chiar Fides et ratio - Credinţă şi raţiune. Recent am reluat şi eu acest subiect în discursul ţinut la Universitatea din Regensburg.

În realitate, dezvoltarea modernă a ştiinţelor aduce nenumărate rezultate pozitive care trebuie întotdeauna recunoscute. În acelaşi timp, însă, trebuie să admitem că tendinţa de a considera adevărat doar ceea ce poate fi experimentat constituie o limitare a raţiunii umane şi produce o teribilă schizofrenie, de acum evidentă, din pricina căreia convieţuiesc raţionalism şi materialism, hipertehnologie şi instinctivitate (instinctualitate) fără frâu. Este urgent, de aceea, a redescoperi în mod nou raţionalitatea umană deschisă luminii Logos-ului divin şi revelaţiei sale perfecte care este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om. Când este autentică, credinţa creştină nu mortifică libertatea şi raţiunea umană: atunci, pentru ce credinţa şi raţiunea trebuie să se teamă una de alta, dacă întâlnindu-se şi dialogând pot să se exprime cel mai bine? Credinţa presupune raţiunea şi o perfecţionează, iar raţiunea luminată de credinţă găseşte forţa pentru a se ridica la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a realităţilor spirituale. Raţiunea umană nu pierde nimic deschizându-se conţinuturilor credinţei, dimpotrivă, acestea cer adeziunea ei liberă şi conştientă.

Cu clarvăzătoare înţelepciune, sfântul Toma de Aquino a reuşit să instaureze o confruntare rodnică cu gândirea arabă şi ebraică a timpului său, încât poate fi considerat un maestru, mereu actual, de dialog cu celelalte culturi şi religii. El a ştiut să prezinte acea minunată sinteză creştină dintre raţiune şi credinţă care pentru civilizaţia occidentală reprezintă un patrimoniu preţios, din care să se inspire şi astăzi pentru a dialoga eficient cu marile tradiţii culturale şi religioase din estul şi din sudul lumii. Să ne rugăm pentru ca creştinii, în special cei care lucrează în domeniul academic şi cultural, să ştie să exprime trăsătura raţională a credinţei lor într-un dialog inspirat de iubire. Să cerem acest dar de la Domnul prin mijlocirea sfântului Toma de Aquino şi mai ales a Mariei, Scaunul Înţelepciunii”.

După rugăciunea Îngerul Domnului papa Benedict al XVI-lea a adăugat:

„Cu ocazia Zilei mondiale a bolnavilor de lepră, care cade astăzi, doresc să fac să ajungă salutul meu, cu asigurarea unei deosebite amintiri în rugăciune, tuturor persoanelor care suferă de acest rău. Le augurez vindecare grabnică şi, întotdeauna, îngrijiri adecvate şi condiţii demnituoase. Încurajez lucrătorii sanitari şi voluntarii care îi asistă, precum şi pe toţi care în diferite moduri unesc eforturile lor pentru a învinge aceasta care nu este doar o maladie, dar o plagă socială. Pentru aceasă nobilă cauză s-au sacrificat, pe urmele lui Cristos, atâţia bărbaţi şi femei, dintre care îmi place să-i amintesc pe Raul Follereau şi pe fericitul Damian de Veuster, apostol al leproşilor în Molokai”.

Au urmat saluturi în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă şi italiană.
În italiană, un salut deosebit pentru Acţiunea Catolică Copii a diecezei de Roma:

„Dragi copii, împreună cu atâţia prieteni din parohiile şi şcolile catolice ale oraşului, aţi venit pentru încheierea „Lunii Păcii”, însoţiţi de cardinalul vicar, de unii preoţi, de părinţi, educatori şi învăţători. Doi reprezentanţi ai voştri sunt aici lângă mine, şi peste puţin timp mă vor ajuta să las să zboare doi porumbei, simbol de pace. Dar adevăraţii mesageri de pace sunteţi voi! Cu aripele bunătăţii şi credinţei, purtaţi pretutindeni bucuria de a fi fii ai aceluiaşi Tată care este în ceruri şi de a trăi ca fraţi. Acum să eliberăm porumbeii purtaţi de copii...Să fie auspiciu de pace pentru lumea întreagă! Tuturor, Duminică plăcută”.

În fine, un apel de pace pentru Liban şi palestinienii din făşia Gaza:

„Zilele trecute, violenţa a început să însângereaze din nou Libanul. Este inacceptabil ca să se parcurgă această stradă pentru a susţine propriile raţiuni politice. Simt o durere imensă pentru acea scumpă populaţie. Ştiu că mulţi libanezi sunt prinşi de tentaţia de a lăsa orice speranţă şi se simt ca şi dezorientaţi de ceea ce se întâmplă. Îmi însuşeşc cuvintele ferme pronunţate de Preafericirea Sa cardinalul Nasrallah Pierre Sfeir pentru denunţarea ciocnirilor fratricide. Împreună cu el şi cu ceilalţi responsabili religioşi, invoc ajutorul lui Dumnezeu pentru ca toţi libanezii, fără deosebire, să poată şi să vrea să lucreze împreună pentru a face din patria lor o adevărată casă comună, depăşind acele atitudini egoiste care îi împiedică de a se îngriji cu adevărat de propria ţară (cfr Exortaţia Apostolică, O speranţă nouă pentru Liban, n.94). Creştinilor din Liban le repet îndemnul de a fi promotori ai unui autentic dialog între diferitele comunităţi, în timp ce invoc peste toţi ocrotirea Doamnei Noastre a Libanului.

În afară, de aceasta, urez ca să înceteze cât mai curând violenţele în fâşia Gaza. Întregii populaţii palestinene doresc să-i exprim apropierea mea spirituală şi să-i asigur rugăciunea mea, pentru ca să prevaleze în toţi voinţa de a munci împreună pentru binele comun, întreprinzând căi paşince pentru a rezolva diferenţele şi tensiunile”.