Relativismul etic stă la baza actualei crize privind sensul căsătoriei; apăraţi 'adevărul'
legământului conjugal creştin, evitând distorsiuni şi amabilităţi greşit înţelese
în recunoaşterea nulităţii matrimoniale: Benedict al XVI-lea către tribunbalul Rota
Romana
(RV - 27 ianuarie 2007) Căsătoria, aşa cum este gândită de Dumnezeu, posedă un adevăr
al ei mai înalt şi mai trainic decât gândirea umană. Atare adevăr trebuie înţeles
şi apărat mai ales în epoca actuală în care relativismul etic şi pozitivismul juridic,
unit cu o concepţie „libertară a experienţei sexuale”, tind să considere legătura
conjugală ca o simplă suprastructură fără caracterul indisolubilităţii. Sunt câteva
din ideile exprimate sâmbătă dimineaţă de Benedict al XVI-lea în audienţa acordată
membrilor Tribunalului ecleziastic Rota Romana pentru inaugurarea anului judiciar.
Sensul
căsătoriei este în „criză”, deoarece relativismul etic, astăzi difuz chiar şi în rândul
multor creştini, duce la a denatura „adevărul” care este înscris în uniunea conjugală:
uniune care dezvăluie „legătura puternică stabilită de Dumnezeu” în raportul bărbat-femeie
şi care, deci, nu poate fi suspus doar liberului arbitru al persoanelor nici volubilităţii
sentimentelor umane, şi cu atât mai puţin nu poate fi „manevrată” după bunul plac
de jurisprudenţă, nici în cazurile de nulitate matrimonială, considerând că prin aceasta
se acţionează pentru binele persoanelor.
Cu un discurs amplu şi articulat,
Benedict al XVI a reflecat asupra rolului la care este chemată Rota Romană primind
sâmbătă în audienţă oficialii, prelaţii auditori şi colaboratorii acestui tribunal
ecleziastic de apel, conduşi de decanul lor, mons. Antoni Stankiewicz. Plecând de
la cazurile cele mai frecvente pentru declararea nulităţii căsătoriei înaintate tribunalului
Rota Romana, Benedict al XVI-lea a stigmatizat un risc de tip juridic, rezultat al
mentalităţii secularizate difuze, riscul este ca, într-un proces de nulitate matrimonială,
„adevărul procesual” să piardă din vedere „adevărul căsătoriei”. Papa: -
„Expresia ‘adevăr al căsătoriei’ pierde însă relevanţă existenţială într-un context
cultural marcat de relativismul şi pozitivismul juridic care consideră căsătoria ca
o simplă formalizare socială a legăturilor afective. În consecinţă, ea nu numai că
devine contingentă, dar se prezintă ca o suprastructură legală pe care voinţa umană
ar putea să o manipuleze după bunul plac, privând-o până şi de caracterul ei heterosexual”. Această
criză de sens a căsătoriei, a continuat pontiful, “se face simţită chiar şi în modul
de a gândi al nu puţini credincioşi” iar “efectele practice” se văd “în mod deosebit
de intens în cadrul căsătoriei şi al familiei”. Aici Benedict al XVI-lea nu a ascuns
că o anumită idee care nu mai consideră indisolubil legământul de căsătorie s-a “răspândit
şi în anumite ambiente ecleziale”, în numele unui greşit sens de solidaritate faţă
de aşa-zişii “creştini obişnuiţi”. În numele acestei idei, s-ar vrea o “regularizare
canonică” şi pentru persoanele aflate în “situaţii matrimoniale iregulare” şi aceasta,
a constatat Sfântul Părinte, “independent de validitatea sau nulitatea căsătoriei
lor, adică independent de ‘adevărul’ situaţiei lor personale. Papa:
- “Calea declarării nulităţii matrimoniale este, de fapt, considerată un instrument
juridic pentru a atinge atare obiectiv, conform unei logici în care dreptul devine
formalizarea pretenţilor subiective”.
Urmând magisterul predecesorilor săi,
a arătat Benedict al XVI-lea, căsătoria posedă “un adevăr al ei, la a cărui descoperire
şi aprofundare concurează armonios raţiunea şi credinţa”. “Orice căsătorie este desigur
rod al consimţământului liber din partea bărbatului şi a femeii”, dar libertatea lor
traduce capacitatea pe care o au de a uni pentru totdeauna acele dimensioni naturale
- masculinul şi femininul - create în planul divin al creaţiei şi al răscumpărării. Papa:
- „În faţa relativizării subiectiviste şi libertare a experienţei sexuale, tradiţia
Bisericii afirmă cu claritate caracterul în mod natural juridic al căsătoriei, adică
apartenenţa ei din fire la domeniul justiţiei în relaţiile interpersonale (...) Iubire
şi drept pot astfel să se unească până la punctul de a face ca un bărbat şi o femeie
să-şi datoreze reciproc iubirea pe care şi-o vor în mod spontan: iubirea este în ei
rodul faptului de a voi liber binele celuilalt şi al fiilor; aceasta, de altfel, este
chiar şi exigenţa iubirii faţă de binele propriu adevărat”. Papa Benedict şi-a
terminat intervenţia reafirmând importanţa contribuţiei tribunalelor ecleziastice
„la depăşirea crizei asupra sensului căsătoriei. „Rămânând credincioşi îndatoririi
voastre - a încheiat - faceţi în aşa fel încât acţiunea voastră să se înscrie armonios
în redescoperirea globală a frumuseţii acelui ’adevăr asupra căsătoriei’ - adevărul
’principiului’ - pe care Isus ni l-a învăţat pe deplin şi pe care Duhul Sfânt ni-l
aminteşte continuu în prezentul Bisericii”.