2007-01-27 11:17:53

Bolnavii de lepră, în atenţia Bisericii


(RV – 27 ianuarie 2007) Ziua mondială a bolnavilor de lepră, ajunsă în acest an la cea de-a 54-a ediţie, a fost instituită de scriitorul francez Raoul Follereau, supranumit „marele apostol al leproşilor”. Această zi vrea să atragă atenţia asupra milioanelor de persoane lovite de lepră şi care suferă, în acelaşi timp, de o cruntă marginalizare.
Despre semnificaţia acestei zile, aflăm mai multe de la Sunil Deepak, medic indian care lucrează în cadrul asociaţiei italiene „Raoul Follereau”.
INS „Lepra este doar o infecţie bacteriologică, uşor de tratat în zilele noastre, dar este, în acelaşi timp, o metaforă a situaţiilor caracterizate de sărăcie, inegalitate şi marginalizare. Cred că această zi mondială este importantă pentru a ne aminti că lepra continuă să existe şi să producă marginalizare în multe ţări ale lumii. Consider că este o zi însemnată şi pentru că îi aminteşte pe toţi „cei din urmă”, pe cei „puşi la colţ”, fără valoare într-o societate care măsoară totul în consum şi câştig.”
Potrivit datelor furnizate de Organizaţia mondială a sănătăţii, în lume sunt circa 220 de mii de persoane suferinde de această boală şi care au nevoie de tratamente specializate. Dar, în 2005 au fost descoperite alte 300 de mii de noi cazuri de lepră, la nivel mondial. La aceştia se adaugă aproximativ 14 milioane de persoane aşa-numite „vindecate”, mulţi dintre aceştia purtând semnele bolii trecute, mai exact dizabilităţi fizice şi sociale.
Cum vede doctorul Sunil Deepak situaţia la nivel mondial?
INS „Avem deja, de circa 20 de ani, medicamente eficiente împotriva leprei şi, din anul 2000, aceste medicamente sunt distribuite gratuit de către guverne, prin intermediul Organizaţiei mondiale a sănătăţii. Aşadar, medicamentele există şi sunt accesibile. Problema care rămâne bolnavilor este aceea de a putea ajunge la un cabinet medical, de a găsi pe cineva în măsură să-i diagnosticheze corect boala şi să-i distribuie medicamentele. În ultimii ani, însă, situaţia s-a înrăutăţit din cauza extinderii epidemiei SIDA, fapt care influenţează mult asupra accesului la serviciile sanitare în ceea ce priveşte tratamentul împotriva leprei.”
Privind situaţia acestei maladii la nivel global, vedem cum, în Indonezia şi Filipine, numărul noilor cazuri de lepră continuă să fie ridicat; în sudul Asiei, o îmbunătăţire a situaţiei s-a înregistrat în India, chiar dacă, la nivel mondial, această ţară continuă să aibă cel mai mare număr de noi cazuri. Şi alte ţări asiatice, precum Nepal şi Bangladesh continuă să menţină ridicat numărul noilor cazuri de lepră. În Africa, evidenţa rămâne neschimbată de mai mulţi ani, numeroase cazuri înregistrându-se în Republica Democratică Congo, în Mozambic, Tanzania, Nigeria, Madagascar şi Etiopia.
Dar ce se poate face pentru a ajuta în lupta împotriva leprei? Iată opinia doctorului indian Sunil Deepak:
INS – „ Pentru celebrarea celei de-a 54-a zi mondială a bolnavilor de lepră, lucrul cel mai important este de a ne aminti că lepra există şi că milioane de persoane, adesea uitate de toţi, trăiesc în umbra marginalizării. Congregaţiile religioase şi misionarii au desfăşurat o muncă foarte însemnată în îngrijirea persoanelor afectate de această maladie. În prezent sunt multe alte situaţii de urgenţă care atrag atenţia lumii, şi este legitim să se răspundă acestora, fără a-i neglija, însă, pe bolnavii de lepră şi de alte maladii uita.

Aici serviciul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.