"Copiii şi mijloacele de comunicare, o provocare pentru educaţie": mesajul papei pentru
Ziua mondială a comunicaţiilor sociale 2007 (text)
RV 24 ian 2007. A fost dat publicităţii miercuri, în comemorarea Sf.
Francisc de Sales, patronul ziariştilor şi scriitorilor catolici, Mesajul Sfântului
Părinte Benedict al XVI-lea pentru a 41-a Zi mondială a comunicaţiilor sociale, pe
tema "Copiii şi mijloacele de comunicare, o provocare pentru educaţie", care se va
celebra pe 20 mai 2007. Redăm în continuare textul mesajului, în traducerea noastră
de lucru:
Dragi fraţi şi surori,
1. Tema celei de
a 41-a Zile mondiale a comunicaţiilor sociale, "Copiii şi mijloacele de comunicare:
o provocare pentru educaţie", ne invită să reflectăm asupra a două subiecte care sunt
de foarte mare importanţă. Unul este formarea copiilor. Altul, poate mai puţin evident
dar nu mai puţin important, este formarea mijloacelor de comunicare.
Provocările
complexe pe care educaţia contemporană trebuie să le înfrunte sunt adesea legate de
influenţa difuză a mijloacelor de comunicare în lumea noastră. Ca aspect al fenomenului
de globalizare şi facilitate de dezvoltarea rapidă a tehonologiei, mass-media modelează
puternic ambientul cultural (cf Ioan Paul al II-lea, scris. ap. Dezvoltarea rapidă,
3). În realitate, unii afirmă că influenţa negativă a mijloacelor de comunicare este
în competiţie cu cea a şcolii, a Bisericii şi, probabil, chiar cu cea a familiei.
"Pentru mulţi, realitatea este ceea mass-media prezintă ca atare" (Consiliul pontifical
al comunicaţiilor sociale, Aetatis Novae, 4).
2. Legătura dintre copii,
mass-media şi educaţie poate fi înfăţişată sub două aspecte: formarea copiilor de
mijloacele de comunicare şi formarea copiilor pentru a avea o atitudine corespunzătoare
faţă de mass-media. Apare un fel de reciprocitate care indică responsabilitatea mijloacelor
de comunicare ca industrie şi necesitatea unei participări active şi critice a cititorilor,
spectatorilor şi ascultătorilor. În acest cadru, fomarea adecvată pentru folosirea
corectă a mijloacelor de comunicare este esenţială pentru dezvoltarea culturală, morală
şi spirituală a copiilor.
În ce mod acest bine comun poate fi protejat şi
promovat? A educa copiii la o judecată critică în folosirea mijloacelor de comunicare
ţine de responsabilitatea părinţilor, a Bisericii şi şcolii. Rolul părinţilor este
primordial. Ei au dreptul şi îndatorirea de a garanta o folosire prudentă a mijloacelor
de comunicare, formând conştiinţa copiilor lor pentru a fi capabili să exercite o
judecată sănătoasă şi obiectivă care îi va călăuzi să aleagă sau să respingă programele
propuse (cf Ioan Paul al II-lea, exhort. ap. Familiaris consortio, 76).
În acest scop, părinţii ar trebui să fie încurajaţi şi susţinuţi de şcoală şi de parohie,
în certitudinea că această dificilă dar pasionantă îndatorire părintească este susţinută
de întreaga comunitate.
Educaţia la mijloacele de comunicare ar trebui să
fie pozitivă. Punând copiii în faţa a ceea ce este estetic şi moral excelent, ei sunt
ajutaţi să-şi dezvolte propria judecată, propria opinie, prudenţa şi capacitatea de
discernământ. Este important, totodată, a recunoaşte valoarea fundamentală a exemplului
părinţilor şi avantajele introducerii celor tineri în clasicii literaturii pentru
copii, în artele frumoase şi muzica înălţătoare. În timp ce literatura populară va
avea întotdeauna locul său în cultură, tentaţia senzaţionalismului nu ar trebui să
fie acceptată în mod pasiv în locurile de învăţământ. Frumuseţea, aproape ca oglindă
a divinului, inspiră şi însufleţeşte inimile şi minţile celor tineri, în timp ce urâciunea
şi vulgaritatea au un impact deprimant asupra atitudinilor şi comportamentelor.
Asemenea
educaţiei, în general, şi cea la mijloacele de comunicare cere pregătire în exercitarea
libertăţii. Este o răspundere exigentă. Prea deseori, libertatea este prezentată ca
o căutare neîncetată a plăcerii sau a noi experienţe. Aceasta e o osândă, nu o eliberare!
Adevărata libertate nu ar condamna niciodată un individ – mai ales un copil – la o
nepotolită căutare de noutate. În lumina adevărului, libertatea adevărată se trăieşte
ca răspuns definitiv la 'da'-ul lui Dumnezeu pentru omenire, chemându-ne să alegem,
nu orbeşte ci deliberat, tot ceea ce este bun, adevărat şi frumos. Părinţii sunt păzitorii
acestei libertăţi şi dând treptat o mai mare libertate copiilor, îi iniţiază la bucuria
profundă a vieţii (cf Discurs la a V-a Întâlnire mondială a familiilor, Valencia,
8 iulie 2006).
3. Această dorinţă simţită profund de părinţi şi învăţători
de a educa copiii pe calea frumuseţii, adevărului şi bunătăţii, poate fi susţinută
de industria mijloacelor de comunicare doar în măsura în care promovează demnitatea
fundamentală a fiinţei umane, adevărata valoare a căsătoriei şi a vieţii familiale,
cuceririle pozitive şi ţelurile umanităţii. De aici, necesitatea ca mijloacele de
comunicare să participe la o formare efectivă şi la respectul eticii, este considerată
cu interes particular şi urgenţă, nu doar de părinţi dar şi de către cei care au un
sens de responsabilitate civică.
În timp ce se afirmă că mulţi lucrători în
mass-media vor să acţioneze în mod just (cf Consiliul pontifical al comunicaţiilor
sociale, Etica în comunicaţiile sociale, 4), trebuie să recunoaştem în egală
măsură că cei care lucrează în acest sector se confruntă cu "presiuni psihologice
şi dileme etice speciale" (Aetatis Novae, 19), care, uneori, din cauza competitivităţii
comerciale, constrâng comunicatorii să coboare nivelul. Orice tendinţă de a realiza
programe, inclusiv filme de animaţie şi jocuri video, care, în numele divertismentului,
exaltă violenţa, reflectă comportamente antisociale sau banalizează sexualitatea umană,
este perversiune, cu atât mai mult când aceste programe sunt adresate copiilor şi
adolescenţilor. Cum poate fi explicat acest "divertisment" nenumăraţilor tineri inocenţi
care sunt în realitate victime ale violenţei, exploatării şi abuzului? În acest sens,
toţi ar trebui să se gândească la contrastul dintre Cristos care "luându-i în braţe
(pe copii) îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei" (Mc 10,16) şi cel care
scandalizează unul din aceşti mici ai lui "este mai bine pentru el dacă i s-ar lega
o piatră de moară la gât" (Lc 17,2). Fac din nou apel la responsabilii industriei
media, pentru ca să formeze şi să încurajeze producătorii la salvgardarea binelui
comun, la susţinerea adevărului, la ocrotirea demnităţii umane individuale şi la promovarea
respectului pentru necesităţile familiei.
4. Biserica însăşi, în lumina mesajului
mântuirii care i-a fost încredinţat, este şi învăţătoare a umanităţii şi vede cu favoare
oportunitatea de a oferi asistenţă părinţilor, educatorilor, comunicatorilor şi celor
tineri. Parohiile şi programele şcolare astăzi ar trebui să fie de avangardă în ce
priveşte educaţia la mijloacele de comunicare. Mai presus de toate, Biserica vrea
să împărtăşească o viziune în care demnitatea umană să fie centrul oricărei comunicări
valabile. "Eu văd cu ochii lui Cristos şi pot să-i dăruiesc celuilalt mult mai mult
decât lucruri exterioare care-i sunt necesare: pot să-i dăruiesc privirea dragostei
de care el are nevoie" (Deus caritas est, 18).
Din Vatican, 24 ianuarie
2007, Sărbătoarea Sf. Francisc de Sales,