Credincioşii chinezi plâng moartea episcopului Josafat Li Hongguang, mărturisitor
neînfricat al credinţei şi apostol al Evangheliei
RV 23 ian 2007. "Un episcop generos care şi-a dedicat toată viaţa evanghelizării":
este imaginea pe care a lăsat-o în sufletele credincioşilor săi chinezi episcopul
Iozafat Li Honguang, al Prefecturii apostolice de Kianchow (Xinjiang), la circa 700
de km sud-vest de Pekin. Episcopul chinez s-a stins din viaţă la 13 decembrie, după
ce împlinise 80 de ani. Condamnat în timpul "revoluţiei culturale" la 15 ani închisoare,
a rămas fidel Bisericii iar după executarea pedepsei, şi-a reluat fără ezitare apostolatul.
Sfinţit preot în 1953 şi cosacrat episcop în 1996, mons. Iozafat Li a fost apreciat
de credincioşii săi pentru zelul apostolic în vestirea Evangheliei şi pentru activitatea
sa socială: în 1986 a fondat o fabrică de cărămidă pentru a veni în ajutorarea populaţiei.
Corpul său neînsufleţit a fost însoţit de trei episcopi, cincizeci de preoţi şi peste
o mie de credincioşi, care sfidând gerul înţepător, l-au înmormântat alături de predecesorul
său la sanctuarul diecezan dedicat Neprihănitei Fecioare Maria.