2007-01-21 19:53:23

Paul al VI-lea şi ţiganii: „sunteţi în inima Bisericii”


(RV - 20 ianuarie 2007) A fost publicat documentul final al întâlnirii directorilor naţionali ai pastoralei pentru ţigani. Reuniunea a avut loc în Vatican, în decembrie 2006, şi a fost organizată de Consiliul pontifical pentru migranţi şi itineranţi. Textul concluziv a fost elaborat pe baza dezbaterilor la care au participat 27 de delegaţi, veniţi din 21 de ţări (inclusiv România) europene, americane şi asiatice.
Iată câteva dintre orientările principale recomandate în acest document: biserica să fie prezentă în mijlocul ţiganilor, pentru ca aceştia să poată participa din plin la viaţa ecleziastică; creştinii sunt îndemnaţi la o schimbare a mentalităţii şi a comportamentelor faţă de ţigani, astfel încât să se ajungă la un raport pozitiv cu populaţia romă; Biserica trebuie nu doar să-i primească şi să-i accepte pe ţigani, ci trebuie să-şi asume riscul de a se îndrepta spre ei, mai ales când aceştia sunt respinşi, când prezenţa lor este nedorită.
Documentul aduce ca exemplu de atitudine ce trebuie urmată pe cea a papei Paul al VI-lea care le-a spus ţiganilor reuniţi la Pomezia (în Italia), în 1965: „sunteţi în inima Bisericii”, sau gestul lui Ioan Paul al II-lea care, în timpul jubileului din 2000, a cerut iertare pentru păcatele comise de fiii Bisericii în decursul istoriei, printre aceste greşeli aflându-se şi cele faţă de ţigani. Însă, exemplul absolut, evocat în textul final al reuniunii din Vatican, este cel al lui Isus care a înfrânt tabuurile culturale ale epocii sale.
Îndemnul Consiliului pontifical pentru migranţi şi itineranţi este de a-i primi, de a-i accepta pe ţigani, fără a încerca asimilarea lor ci, recunoscându-le identitatea, să se încerce integrarea lor, înţeleasă ca o includere armonioasă, într-o deplină acceptare a diversităţii.

Aici, serviciul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.