Discursul papei Benedict al XVI-lea primind sâmbătă noul ambasador al României pe
lângă Sfântul Scaun
(RV - 20 ianuarie 2007) Sâmbătă, în cursul dimineţii papa Benedict al XVI-lea l-a
primit pe domnul Marius Gabriel Lazurcă, noul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar
al României pe lângă Sfântul Scaun cu ocazia prezentării Scrisorilor de acreditare.
După schimbul de discursuri rostite în limba franceză, Sfântul Părinte s-a întreţinut
în colocviu privat cu Ambasadorul român. După audienţă, în Sala Clementină, noul
ambasador român şi-a luat rămas bun de la prefectul Casei pontificale şi s-a dus să
facă o vizită cardinalului secretar de Stat Tarcisio Bertone. La terminarea colocviului,
Ambasadorul a coborât în Curtea San Damaso unde a salutat demnitarii care îl însoţiseră
conform protocolului pe parcursul vizitei apoi s-a întors la reşedinţa sa din Roma.
În continuare, discursul Sfântului Părinte, în traducerea noastră de lucru:
"Domnule Ambasador, Sunt fericit să primesc pe Excelenţa Voastră în
Vatican pentru prezentarea Scrisorilor care Vă acreditează în calitate de Ambasador
extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun. V-aş fi recunoscător
dacă aţi binevoi să exprimaţi Excelenţei Sale Domnului Traian Băsescu, Preşedinte
al României, urările mele cordiale pentru persoana sa precum şi pentru fericirea şi
prosperitatea poporului român. Îl rog pe Dumnezeu să însoţească eforturile fiecăruia
în opera de edificare a unei naţiuni tot mai fraterne şi mai solidare.
La începutul
acestui an, Domnule Ambasador, ţara Dumneavoastră s-a bucurat pe bună dreptate că
a fost admisă oficial, după ani îndelungaţi de eforturi, în Uniunea Europeană. Sfântul
Scaun, care întreţine de multă vreme raporturi strânse şi rodnice cu România, aşa
cum aţi subliniat şi Dumnevoastră, a primit cu satisfacţie această nouă situaţie,
căci ea consacră cu fiecare zi mai mult unitatea regăsită a continentului european,
după lunga şi trista perioadă de separare a războiului rece. Ţara voastră are o îndelungată
tradiţie creştină, vie şi fecundă în cultura sa precum şi în dinamismul diferitelor
Biserici şi comunităţi ecleziale, şi în participarea lor activă la viaţa socială.
Mă bucur prin urmare că România, bogată în acest „patrimoniu creştin de netăgăduit,
care a contribuit în largă măsură la a modela Europa Naţiunilor şi Europa popoarelor
(Discurs către Corpul diplomatic, 8 ianuarie 2007) poate
să ofere contribuţia sa originală la edificiul european, în scopul de a permite ca
el să nu fie doar o forţă economică şi o mare piaţă de bunuri de consum, dar să poată
găsi un nou elan politic, cultural şi spiritual, capabil să construiască un viitor
promiţător pentru noile generaţii. Aşa cum aminteam recent Corpului diplomatic, „numai
respectând persoana umană este posibil să se promoveze pacea şi numai construind pacea
sunt puse bazele unui autentic umanism integral. Aici îşi află răspuns preocuparea
atâtor contemporani ai noştri în faţa viitorului” (ibidem).
De ani de
zile, ţara voastră s-a angajat într-o muncă profundă de reînnoire a societăţii, cu
grija de a vindeca rănile trecutului şi de a permite tuturor să se bucure de libertăţile
fundamentale şi de a beneficia de progresul economic şi social. Mă bucur de acest
lucru şi încurajez responsabilii politici să vegheze cu atenţie la exigenţele unei
solidarităţi active între toate păturile populaţiei, pentru a evita ca în momentul
mondializării să nu se formeze o distanţă tot mai mare între cetăţenii care au acces
în mod legitim la binefacerile dezvoltării economice şi cei care se găsesc treptat
marginalizaţi, se văd excluşi de la acest proces, cum se observă, din păcate, în multe
societăţi moderne. Este important deopotrivă să se garanteze tuturor accesul echitabil
la o justiţie independentă şi trasparentă, capabilă să lupte în mod eficient împotriva
acelora care nu respectă binele comun şi care deturnează legile în profitul lor. În
această perspectivă, urez de asemenea o atenţe reînnoită faţă de familiile cele mai
sărace, pentru ca să-şi poată creşte copiii în demnitate. Mă bucur în egală măsură
de progresele făcute de guvernul vostru în gestiunea delicată a restituirii bunurilor
confiscate comunităţilor religioase. Este o lucrare de lungă respiraţie, dictată de
justiţie şi echitate, care trebuie să permită cultelor recunoscute să-şi găsească
locul legitim în sânul societăţii româneşti. Urez de asemenea ca regulile care guvernează
libertatea religioasă, este o libertate fundamentală, să fie pe deplin respectate,
în mod special în ceea ce priveşte Biserica greco-catolică. Ştiu că Biserica catolică,
din partea sa, este întotdeauna gata să studieze cu Autorităţile competente într-un
spirit de dialog, mijloacele pentru a depăşi eventualele dificultăţi ce se pot ivi
în relaţiile reciproce. Aceasta va ajuta mult la pacea socială. În această privinţă,
nu pot decât să-mi exprim îngrijorarea privind chestiunea Catedralei Sfântul Iosif
din Bucureşti, în favoarea căreia arhiepiscopul de Bucureşti a făcut numeroase demersuri
pe lângă instanţele competente ale Statului, pentru a prezerva patrimoniul istoric
pe care ea îl constituie şi valorile credinţei pe care le reprezintă, nu numai pentru
comunitatea catolică dar pentru toată populaţia română.
Vizita papei Ioan Paul
al II-lea în ţara voastră, în 1999, a marcat, aşa cum aţi spus, „inimile şi spiritele
românilor”. Ea a permis în special un nou avânt în relaţiile dintre Biserica catolică
şi Biserica ortodoxă română. Salutând în mod cordial, prin intermediul Dumneavoastră,
pe Preafericirea Sa Teoctist, patriarh ortodox al României, venit la rândul său să
viziteze Biserica Romei în 2002, formulez urarea ca credincioşii catolici şi ortodocşi
să continue să stabileasă raporturi din ce în ce mai fraterne în viaţa cotidiană,
făcând totodată să înainteze la toate nivelurile ocaziile de dialog. Doresc în mod
deosebit ca Întâlnirea ecumenică europeană, care trebuie să aibă loc la Sibiu în
septembrie anul acesta, să poată constitui o etapă importantă pe acest drum întreprins
împreună spre unitate. Permiteţi-mi să salut de asemenea comunitatea catolică
din România, unită în jurul păstorilor săi. Ea a avut, cum amintea predecesorul meu,
„oportunitatea providenţială de a vedea prosperând una alături de alta, de-a lungul
secolelor, cele două tradiţii, latină şi bizantină, care înfrumuseţează împreună chipul
unicei Biserici” (Ioan Paul al II-lea, Discurs către Episcopii din România
în vizită „ad limina”, 1 martie 2003), ceea ce îi impune să dea mărturie
în mod deosebit despre unitatea catolică şi care o califică în mod cu totul special
să lucreze în favoarea ecumenismului. Ştiu că credincioşii catolici iau parte activ
la viaţa ţării, în special pe plan spiritual şi social, şi îi îndemn să mărturisească
curajos poziţia de neînlocuit al familiei în sânul societăţii.
În momentul
în care Excelenţa Voastră îşi începe oficial atribuţiile pe lângă Sfântul Scaun,
formulez urările cele mai bune pentru îndeplinirea cu succes a misiunii Dumneavoastră.
Fiţi sigur, Domnule Ambasador, că veţi găsi întotdeauna la colaboratorii mei atenţie
şi înţelegere cordiale. Asupra Dumneavoastră, a familiei, a colaboratorilor Ambasadei
şi asupra întregului popor român, invoc cu largă inimă belşugul Binecuvâtărilor divine.