2007-01-16 20:03:29

Pelerinaj de solidaritate al episcopilor catolici europeni şi americani în Ţara Sfântă: recunoştinţa şi speranţele patriarhului latin de Ierusalim Michel Sabbah


(RV - 16 ianuarie 2007) Continuă în Israel şi în Teritoriile palestiniene pelerinajul Coordonării Conferinţelor episcopale de sprijin al Ţării Sfinte: este vorba de un organism care reuneşte membri ai CCEE, Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa, ai COMECE, Comisia Episcopatelor Comunităţii Europene şi episcopi ai Statelor Unite. Prelaţii au avut deja întâlniri la Ierusalim, Betleem şi Gaza. Marţi au fost la Nazaret. În centrul întâlnirilor de marţi s-a aflat situaţia familiei care în actualul context politic apare deseori scindată. Dar despre vizita episcopilor europeni şi americani, să-l ascultăm pe patriarhul latin de Ierusalim, Michel Sabbah contactat de Rabih Abi Abdallah:
INS - „Am adresat invitaţia episcopilor europeni şi din Statele Unite pentru a putea reflecta împreună cu capii acelor Bisericii asupra prezenţei şi viitorului creştinilor în Ţara Sfântă. Este vorba de un mod de a manifesta solidaritatea Bisericilor lumii cu Biserica mamă de la Ierusalim. Sperăm să se poată ajunge prin fapte la o anumită metodă de acţiune pentru a reuşi să se garanteze prezenţa creştină, în ciuda numărului mic care se reduce din ce în ce mai mult din cauza instabilităţii generale existente în Teritoriile palestiniene, la Betleem şi în mod deosebit la Ierusalim. Există o atare situaţie, care, oricum, ne încurajează şi care pregăteşte un viitor ceva mai clar, chiar dacă în mod cert mult timp vor rămâne dificultăţile actuale. Suntem deosebit de recunoscători episcopilor care s-au străduit să fie aici pentru a trăi cu noi o săptămână. Au avut astfel ocazia de a vizita diferitele comunităţi bisericeşti; au întâlnit, ascultat şi vorbit cu lumea. Au avut apoi şi întâlniri oficiale cu prim ministrul israelian şi cu preşedintele palestinian. Asemenea întâlniri au permis şi să înfrunte şi să discute asupra situaţiei generale şi instabilităţii politice a ariei, dar mai ales au permis să discute despre posibilităţile de a se ajunge la o situaţie de pace. Au urmărit şi încercat şi să rezolve unele probleme concrete ale vieţii zilnice a Bisericii, precum dificultatea de mişcare atât a credinioşilor cât şi a păstorilor lor sufleteşti. Există, de fapt, călugări, mai cei cu documente palestiniene, care sunt de fapt aproape în imposibilitatea de a se mişca şi nu reuşesc să-şi îndeplinească sarcinile pastorale. Există apoi un alt punct fundamental pe care l-am discutat şi care priveşte reunificarea familiilor. Sunt, de fapt, familii în care soţul este israelian iar soţia palestiniană sau de-a dreptul de cetăţenie străină, însă o lege israeliană împiedică aceste familii să trăiască împreună. S-a vorbit despre 17 mii de case, din care procentajul de aproximativ 12% este reprezentat de creştini. Aceasta a fost tema care s-a discutat şi asupra căreia poate vom reveni pentru a o înfrunta şi cu responsabilii israelieni pentru a vedea cum se poate rezolava acest punct care implică şi dimensiunea drepturilor omului”.
 
Aici serivicul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.