Persecuţia, izvor de misiune, nu va lipsi niciodată în istoria Bisericii: din cateheza lui Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri dedicată figurii sfântului Ştefan, protomartir

(RV - 10 decembrie 2007) Angajarea socială în domeniul carităţii nu trebuie să fie separată niciodată de vestirea curajoasă a credinţei. Este îndemnul lui Benedict al XVI-lea adresat credincioşilor la audienţa generală de miercuri în aula Paul al VI-lea din Vatican. Cateheza papei a fost centrată pe figura şi învăţămintele sfântului Ştefan protomartir. „În istoria Bisericii - a subliniat - nu va lipsi niciodată persecuţia”, dar tocmai aceasta devine „izvor de misiune”. Iată, începutul catehezei:
INS - „După timpul sărbătorilor să ne întoarcem la catehezele noastre. Am meditat cu voi la figurile celor 12 apostoli şi sfântului Paul. Apoi am început să reflectăm şi asupra altor figuri ale Bisericii în faza naşterii ei şi astfel, astăzi vrem să ne oprim asupra persoanei sfântului Ştefan, sărbătorit de Biserică a doua zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este cel mai reprezentativ dintr-un grup de şapte bărbaţi. Tradiţia a vâzut în în acest grup germenul viitoarei slujiri bisericeşti a „diaconilor”, chiar dacă trebuie relevat că această denumire este absentă în cartea Faptele Apostolilor. Importanţa sfântului Ştefan reiese, în orice caz, din faptul că Luca, în această importantă carte a sa, îi dedică două capitole întregi.

Povestirea porneşte de la constatarea unei subîmpărţiri petrecute în sânul Bisericii primare d ela Ierusalim: aceasta era, da, alcătuită în întregime de creştini de origine evreiască, dar, dintre aceştia, unii erau originari din ţinutul lui Israel şi erau numiţi „evrei”, în timp ce alţii practicând credinţa Vechiului Testament proveneau din diaspora de limbă greacă şi erau numiţi „elenişti”. În acest context se iveşte o problemă: cei mai nevoiaşi dintre elenişti, mai ales văduvele lipsite de orice sprijin social, erau expuse riscului de a fi trecute cu vederea în ceea ce priveşte asistenţa pentru întreţinerea zilnică.
Pentru a remedia situaţia apostolii, rezervând ca sarcină c entrală a lor datoria rugăciunii şi slujirea Cuvântului, au decis să însărcineze „şapte bărbaţi cu nume bun, plini de duh şi înţelepciune” pentru a îndeplini serviciul de asistenţă. În acest scop, scrie sfântul Luca, la invitaţia apostolilor ucenicii au ales şapte bărbaţi. Avem şi numele lor. Ei erau: „Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmenas şi Nicolae”. "I-au dus înaintea apostolilor care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile asupra lor” (Fap 6,5-6).

Aici vedem - a observat papa - că gestul punerii mâinilor asupra cuiva se dezvoltă pe linia unui semn sacramental. În cazul lui Ştefan şi a tovarăşilor săi este vorba, în mod cert, de transmiterea oficială din partea apostolilor, a unei sarcini, a unei slujiri şi totodată de implorarea unui har pentru a o exercita. Lucrul cel mai important de notat este însă faptul că, pe lângă serivciile de caritate, Ştefan desfăşoară şi o funcţie de evanghelizare faţă de conaţionalii săi, aşa-numiţii „elenişti”. Luca, de altfel, insistă asupra faptului că el, „plin de har şi de putere”, prezintă în numele lui Isus o nouă interpretare a lui Moise şi a legii lui Dumnezeu, reciteşte Vechiul Testament în lumina vestirii morţii şi învierii lui Isus. Această relectură a Vechiului Testament, o relectură în sens cristologic, provoacă reacţiile iudeilor care percep cuvintele sale ca o blasfemie (cfr Fap 6,11-14). Pentru acest motiv Ştefan este condamnat să fie omorât cu pietre. Şi sfântul Luca transmite ultimul discurs al sfântului, o sinteză a predicii sale.

Aşa cum Isus le-a arătat ucenicilor în drum spre Emaus că tot Vechiul Testament vorbeşte despre el, despre crucea şi învierea sa, la fel sfântul Ştefan, urmând învăţătura lui Isus, citeşte tot Vechiul Testament în perspectivă cristologică. Arată că misterul Crucii stă în centrul istoriei mântuirii, povestită în Vechiul Testament; arată că realemnte Isus, cel răstignit şi înviat, este punctul de sosire al întregii istorii. Spune despre cultul precticat la templul din Ierusalim că s-a încheiat şi că Isus, cel înviat, este noul şi adevăratul „templu”. Tocmai acest „nu”, clar referitor la templu şi la cultul desfăşurat în el provoacă condamnarea sfântului Ştefan, care în timp ce era omorât cu pietre - ne spune sfântul Luca - îndreptându-şi ochii spre cer a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta sa. Şi văzând cerul, pe Dumnezeu şi pe Isus, sfântul Ştefan a zis: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (Fap 7,56). Urmează martiriul său, care de fapt este modelat - a observat papa- după pătimirea lui Isus însuşi, întrucât el încredinţează „Domnului Isus” sufletul său şi se roagă pentru ca păcatul ucigaşilor săi să nu le fie socotit (cfr Fap 7,59-60).
Benedict al XVI-lea a amintit participanţilor la audienţa generală că locul martiriului lui Ştefan la Ierusalim este considerat, în mod tradiţional, a fi cu puţin în afară Porţii Damascului, la nord, unde acum se află biserica „Sfântul Ştefan”, alături de cunoscuta „E’cole Biblique” a călugărilor dominicani. Uciderea lui Ştefan, primul martir al lui Cristos, a fost urmată de o persecuţie locală împotriva ucenicilor lui Isus (cfr Fap 8,1), cea dintâi care s-a verificat în istoria Biserici. Ea a constituit ocazia concretă care i-a determinat pe creştinii iudeo-elenişti să fugă de la Ierusalim şi să se răspândească în alte locuri. Izgoniţi din Ierusalim, ei s-au transformat în misionari itineranţi: „Cei care se împrăştiaseră, treceau din loc în loc vestind cuvântul lui Dumnezeu” (Fap 8,4) Persecuţia şi împrăştierea ulterioară devin misiune. Evanghelia - a subliniat papa - s-a propagat astfel în Samaria, în Fenicia şi în Siria până la marele oraş Antiohia unde, potrivit sfântului Luca, ea a fost vestită pentru prima dată şi păgânilor şi unde a răsunat pentru prima dată numele de „creştini” ( Fap 11,26).
„Crucea rămâne mereu centrală în viaţa Bisericii”. Uciderea sfântului Ştefan, a amintit pontiful, marchează începutul prigoanei împotriva discipolilor lui Isus care de atunci s-au văzut siliţi să iasă din Ierusalim şi să vestească Evanghelia lumii păgâne. Apoi, papa a observat:
INS - „În istoria Bisericii nu va lipsi niciodată pătimirea, persecuţia. Şi tocmai persecuţia devine, potrivit celebrei fraze a scriitorului bisericesc Tertulian, izvor de misiune pentru noi creştini: ’Noi creştinii ne multiplicăm ori de câte ori suntem seceraţi de voi: sângele creştinilor este o sămânţă’”(„Plures efficimur quoties metimur a vobis: semen est sanguis christianorum”, Apologeticum, 50,13).

Sfântul Ştefan ne învaţă - a continuat papa - să iubim crucea, deoarece crucea este calea pe care Cristos vine întotdeauna înaintea noastră”. Crucea are, deci, un loc central în viaţa fiecărui creştin:
INS - „Şi în viaţa noastră, crucea, care nu ne va lipsi niciodată, devine binecuvântare. Acceptând crucea, ştiind că ea devine şi este binecuvântare, deprindem bucuria creştinismului şi în momentele de dificultate”.
O altă învăţătură importantă lăsată nouă de sfântul Ştefan este faptul că activitatea caritativă şi vestirea curajoasă a adevărului nu trebuie separate niciodată.
INS - „Putem învăţa din figura sfântului Ştefan că iubirea, caritatea şi poroovăduirea merg întodeauna împreună.”
Astfel împreună cu caritatea, îl vesteşte pe Cristos răstignit până la punctul de a accepta chiar martiriul. Aceasta este prima lecţie pe care o putem învăţa din figura sfântului Ştefan. Mai presus de toate, sfântul Ştefan ne vorbeşte despre Cristos, despre Cristos răstignit şi înviat ca centru al istoriei şi al vieţii noastre. Valoarea mărturiei este de neînlocuit, fiindcă la ea conduce Evanghelia şi din ea se nutreşte Biserica. Sfântul Ştefan - a spus încheiere papa - să ne înveţe să ne însuşim aceste lecţii, să ne înveţe a iubi crucea pentru că ea este calea pe care Cristos vine mereu din nou în mijlocul nostru.
Înainte de audienţa generală papa Benedict al XVI-lea a vizitat o expoziţie cu diferite reprezentări ale ieslei de Crăciun amenajată în aula Paul al VI-lea. O expoziţie de 20 de iesle, opere ale unor artizani din reginiunea italiană Trentino. După cateheză, în momentul saluturilor papa Benedict a primit ca omagiu două tricouri de fotbal, pe amândouă fiind scris „Benedetto XVI”. Primul, de culoare aurie ca cea a echipei naţionale braziliene, i-a fost dăruit de un grup de preoţi „Selecao Internazionale Sacerdoti calcio”; al doilea, de culoare alb-roşu-albastru fiindu-i oferit de un grup de credincioşi din regiunea italiană Campania.
Ascultaţi şi binecuvântarea apostolică invocată de papa benedict al XVI-lea la terminarea audienţei generale de miercuri în aula Paul al VI-lea din Vatican, îndată după intonarea în cor a rugăciunii „Tatăl nostru”, în latineşte „Pater noster”:
INS - Binecuvântarea apostolică.
 
Aici serviciul nostru audio: