2007-01-07 19:51:25

Duminică - sumarul emisiunii


RV 7 ian 2007. Aici, principalele ştiri ale transmisiunii noastre:

- "Orice copil care vine la viaţă ne aduce tuturor surâsul lui Dumnezeu": s-a exprimat Benedict al XVI-lea, duminică, la omilia sfintei Liturghii în Capela Sixtină, unde a botezat 13 copii în solemnitatea Botezului Domnului. La Angelus, în Piaţa San Pietro, Sf. Părinte a reafirmat vocaţia la sfinţenie a tuturor celor care au primit botezul.

- În Polonia, anii tulburi ai regimului totalitar zdruncină prezentul Bisericii. Nunţiatura apostolică din Polonia a comunicat duminică demisia mons. Stanislaw Wielgus, în ziua în care ar fi trebuit să înceapă ministerul pastoral în catedrala din Varşovia. Cu o zi înainte, mons. Wielgus a admis responsabilităţile sale în colaborarea cu fostul regim comunist. Papa l-a numit pe cardinalul Jozef Glemp administrator apostolic al arhidiecezei de Varşovia. Un comentariu al directorului nostru general, părintele Federico Lombardi.

Doliu în Biserica din Africa, prin moartea cardinalului congolez Frédéric Etsou-Nzabi-Bamungwabi, arhiepiscop de Kinshasa: 76 de ani, creat cardinal de Ioan Paul al II-lea în 1991, prelatul african era spitalizat de câteva luni la Louvain, în Belgia.

- La Roma, pentru români slujbe religioase de sărbători ca acasă. Mare şi activă participare de credincioşi români la Liturghiile pregătite cu suflet în sărbătorile Epifaniei şi Botezului Domnului în Cetatea Eternă: asistenţii spirituali ai celor trei comunităţi romano-catolice din Roma şi Ladispoli părintele Isidor Iacovici ajutat de părintele Iulian Faraoanu, de altfel ca în toate duminicile şi sărbătorile de poruncă, au plecat la drum înainte de ora opt dimineaţa şi au terminat pastoraţia zilei, seara după ora 17. Într-adevăr, Domnul seamănă duminica: confirmă din experienţă directă programul român Radio Vatican.

- Patriarhul ortodox al Moscovei şi al tuturor Rusiilor Alexei al II-lea a celebrat Liturghia Nopţii de Crăciun după calendarul iulian în catedrala „Cristos Mântuitorul”. La liturghie a luat parte şi nunţiul apostolic, arhiepiscopul Antonio Mennini. „Iubiţii fraţi şi surori ai Bisericilor Orientale” au fost amintiţi sâmbătă de papa Benedict al XVI-lea care le-a urat „belşug de pace şi creştinească prosperitate”. Din păcate, sărbătoarea Crăciunului în Rusia a fost întristată de ştirea morţii unui preot ortodox, ucis de hoţi de icoane în seara de ajun în biserica sa dintr-un sat de lângă Ecaterinburg.

- Duminică în Egipt şi în Ţara Sfântă sărbătoarea Naşterii Domnului şi pentru creştinii de rit copt. Mii de credincioşi au luat parte la Liturghia Nopţii Sfinte la Cairo prezidată de patriarhul Shenuda al III-lea.

- Un semn de deschidere şi de toleranţă interreligioasă în Gambia unde episcopul catolic Robert Ellison l-a vizitat pe imamul Ratif din Banjul, imam şef al ţării afircane, cu ocazia sărbătorii musulmane Eid ul-Adha care conicide cu ultima zi din an

Din Panorama Internaţională. Somalia – întreg teritoriul este sub controlul trupelor guvernamentale; diplomaţia caută contacte cu reprezentanţi ai Curţilor islamice. Irak – amânată execuţia celor doi co-imputaţi ai fostului preşedinte Saddam; ONU cere suspendarea tuturor execuţiilor. Criza palestiniană – pentru preşedintele Abu Mazen alegerile anticipate sunt singura cale de ieşire. Israel – surse oficiale dezmint planul de atac împotriva bazelor nucleare iraniene.

- Marţi 8 ianuarie, în calendarul bizantin român sfântul Gheorghe din Hozeba, cuvios, secolul 7 şi sfânta Domnica, cuvioasă, secolul 5; în calendarul roman sau latin sfântul Claudiu Apolinar, episcop de Ierapoli (Hierapolis) în Frigia, secolul 2. Prima săptămână din Timpul liturgic de peste an.
 







All the contents on this site are copyrighted ©.