2007-01-06 18:55:05

Sâmbătă - sumarul emisiunii


RV 6 ian 2007. Aici, principalele ştiri ale transmisiunii noastre:

- "Nu vă fie teamă de Cristos şi de mesajul său! Popoare toate ale pământului, lăsaţi-vă luminate de lumina lui!": este exhortaţia vibrană a papei Benedict al XVI-lea la omilia Sf. Liturghii a Epifaniei Domnului, celebrată sâmbătă în bazilica Sf. Petru. La Angelus, în Piaţa bazilicii, pontiful a amintit că epifania lui Cristos este şi epifania Bisericii şi a salutat credincioşii Bisericilor Orientale care după calendarul iulian celebrează Crăciunul pe 7 ianuarie. Duminică, sărbătoarea Botezului Domnului, papa va celebra Sf. Liturghie şi va conferi taina Sf. Botez unui număr de copii în Capela Sixtină.

- O viaţă dedicată mărturisirii credinţei, în realizarea iubirii faţă de om şi de biserică: cu aceste cuvinte papa l-a amintit într-un mesaj pe cardinalul croat Franjo Seper, fost prefect al Congregaţiei pentru doctrina credinţei, la comemorarea a 25 de ani de la moarte.

- "Biserica catolică din România salută promulgarea noii legi a cultelor, care înlocuieşte pe cea promulgată în 1948 de un stat ateu": se afirmă într-un comunicat al Biroului de presă al Conferinţei Episcopilor Catolici din ţară. Considerând că noua lege este perfectibilă, episcopii afirmă în acelaşi timp solidaritatea cu Biserica Greco-Catolică Unită cu Roma, care nu a semnat proiectul de lege datorită nerezolvării situaţiei patrimoniale.

- Proiecte de educaţie şcolară, aule de cateheză şi campanii de sensibilizare la viaţă: sunt câteva din operele realizate în întreaga lume prin economiile atâtor copii din asociaţia pontificală "Opera Copilăriei Misionare", care de Epifanie îşi sărbătoreşte ziua mondială. În salutul său la Angelus, papa le-a mulţumit copiilor misionari pentru mărturia lor, numindu-i "cooperatori preţioşi" la răspândirea Evangheliei şi "apostoli ai solidarităţii creştine".

- După declaraţiile Comisiei istorico-ecleziastice din Polonia, arhiepiscopul Stanislaw Wielgus a admis responsabilităţile sale în colaborarea cu serviciile secrete ale fostului regim comunist polonez. Comisia amintită a publicat vineri o declaraţie la Varşovia în care recunoaşte că în tinereţe mons. Wielgus a colaborat cu serviciile secrete poloneze, chiar dacă în baza documentelor disponibile nu se poate afirma că această colaboare a avut urmări asupra persoanelor sau a instituţiilor".

- Un nou caz uman dramatic interpelează conştiinţele şi comunitatea ştiinţifică: unei fetiţe americane, cu handicap fizic şi mental, i-a fost blocată dezvoltarea fizică pentru a preveni eventuale complicaţii hormonale. "Există riscul de a extinde această practică în mod arbitrar" a afirmat într-un interviu acordat Radioului Vatican, prof. Francesco D'Agostino, preşedintele onorific al Comitetului de Bioetică din Italia. "Asemenea intervenţii – a subliniat - încălcă limitele eticii şi deontologiei profesionale".

- Din Panorama internaţională. Bulgaria – apel al episcopului Tihon, vicar al Bisericii ortodoxe bulgare a Europei Centrale şi Occidentale, la eliberarea infirmierelor bulgare şi a medicului palestinian, condamnaţi la moarte în Libia pe 18 decembrie. India – rebeli separatişti au ucis cel puţin 43 de persoane în statul Assam. Bangladesh – în urma unui accident rutier, 50 de persoane şi-au pierdut viaţa. Statele Unite – shimbări decisive în ierarhia militară a trupelor din Irak şi Orientul Mijlociu. Italia – cei trei tehnicieni răpiţi împreună cu un libanez în Nigeria sunt în bune condiţii de sănătate, afirmă surse oficiale de la Roma.

- Duminică, 7 ianuarie, în calendarul bizantin român, duminica după Botezul Domnului; sfântul Ioan Botezătorul şi sf. Niceta de Remesiana, episcop, apostol al dacilor, anul 420; în caledarul roman sau latin, Botezul Domnului; sfântul Raymond de Penafort, preot, anii 1175-1275 şi sf. Lucian din Antiohia, preot martir, anul 312.








All the contents on this site are copyrighted ©.