2007-01-04 12:08:29

Părintele Cantalamessa despre istoricitatea lui Isus


(RV - 3 ianuarie 2007) Prima audienţă generală a papei Benedict în 2007 pare oarecum să atincipe reflecţia cuprinsă în cartea sa Isus din Nazaret. De la Botezul în Iordan la Schimbarea la Faţă”, care va ieşi curând la editura Rizzoli. În prefaţa cărţii, al cărei text a fost făcut deja cunoscut în noiembrie anul trecut, Benedict al XVI-lrea relevă că distanţa dintre Isus istoric şi Cristos ca obiect al credinţei a devenit mereu tot mai mare: cu trecerea secolelor, s-a răspândit impresia că se ştie cu certitudine foare puţin despre figura istorică a lui Isus şi că doar mai târziu credinţa în dumnezeirea sa i-a plăsmuit imaginea. Fabio Colagrande i-a cerut părintelui Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale să comenteze această afrimaţie a papei:
INS - „Diagnoza sa este perfect adevărată: mai ales la nivel de divulgare aceasta este de acum teza care este răspândită. Rezultatele sunt inacceptabile pentru credinţă, întrucât a-l face pe Isus al istoriei imposibil de ajuns sau fără semnificaţie înseamnă a submina bazele credinţei creştine. Prin urmare, e binevenită această carte care cu autoritatea şi prestigiul papei să poată face ca mulţi să-şi pună un semn de întrebare la toate acele propuneri, anchete, sondaje sau viziuni despre Isus care ademenesc pentru că în mod practic nu mai cer să se creadă în nimic. În ele, Isus este un om ca ceilalţi, îl simţim foarte aproape, dar nu mai este Mântuitorul, nu mai este Dumnezeu care vine să ne mântuie”.
Papa scrie: „Reţin că tocmai acest Isus, acela al Evangheliilor, este o figură istoric întemeiată şi convingătoare”. Actuala istoriografie este de acord cu această teză? Părintele Cantalamessa:
INS - „Aici, din păcate, drumurile se despart, în sensul că istoriografia care nu crede, bineînţeles, contestă aceasta, dar nu poate să nu o facă. Uneori se spune că credinţa condiţionează cercetarea istorică: este adevărat, desigur. Dar necredinţa, incredulitatea o condiţionează infinit mai mult. Pentru că dacă cineva se apropie de Isus - ateul - unul care nu crede, pentru care Dumnezeu nu există - este firesc că esenţialul l-a rezolvat deja de la plecare. Dacă Isus nu este Dumnezeu, nu există naştere feciorelnică, învierea este iluzorie ca şi tot restul. Deci, trebuie să deosebim istoriografia care nu crede de istoriografia care crede, mai ales, aş zice, cea născută în relaţie cu tezele lui Bultmann, după anii ’60, care prezintă un Isus mult mai accesibil prin Evanghelii decât se credea înainte. Exegeţii, reţin că distanţa dintre Isus cel predicat de Biserică şi cel real din Evanghelii este mult mai mică decât cea care credea, pe valul suscitat de Bultmann. În alte cuvinte, noi putem - prin Evanghelii- să reconstruim o imagine verosimilă, mai mut, cum zice papa - şi eu sunt pe deplin de acord, cea mai plauzibilă a lui Isus. Pentru că nu se explică naşterea creştinismului, un fenomen atât de exploziv, atât de răscolitor, dacă nu se pune la bază un fapt care să fie proproţional cu cel pe care ni-l prezintă Evangheliile”.
Vorbind ca om de studiu şi călugăr, în ce mod se explică succesul acestor publicaţii care pun într-un anumit sens în îndoială istoricitatea a ceea ce afirmă credinţa?
INS - „Explicaţia este puţin aceea care explică succesul romanului lui Dan Brown cu opera sa „Codul da Vinci”: ajunge ideea să existe o descoperire a ceva ţinut ascuns timp de secole de Biserică şi aceasta trezeşte curiozitate, ademeneşte...Îmi urez ca multe persoane, citind aceste lucruri să înţeleagă că există o neprobabilitate de fond şi în coerenţă, la sfârşitul acestor cercetări, să-şi pună întrebări cruciale: „Dar acest Isus, care nu a făcut nimic nou, nu a purtat nimic nou care să nu fi existat deja în ebraism, care nu a voit să întemeieze o religie, nu a venit decât pentru evrei: cum se explică atunci că apoi aceste cărţi poartă ca subtitlu ’cine era omul care a schimbat lumea’?” Cum a făcut să schimbe lumea dacă nu a făcut nimic? Deci, repet, sunt perfect de acord cu aceste puţine pagini de prefaţă pe care le cunoaştem din cartea papei. Nu este vorba de a nega rodul exegezei istorice care efectiv poate examina partea lui Isus, partea Evangheliilor, dar faptul este - şi mi-a plăcut mult acest concept al papei - că toate aceste evoluţii succesive, chiar şi ale credinţei Bisericii, nu se explică dacă nu a fost un fapt, o persoană, un eveniment înainte care a determinat această noutate absolută, care a plantat sămânţa din care a ieşit tot restul. Pot să spun că lumea de azi zice că Isus este real mult mai puţin decât cel despre care este scris în Evanghelii: Isus istoric este mult mai puţin, nu este acela, nu acesta, nu altul. Eu sunt convins că este infinit mai mult decât ceea ce este scris în Evanghelii, Isus, nu este, mai puţin”.

Aici serviciul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.