Părintele Cantalamessa despre istoricitatea lui Isus
(RV - 3 ianuarie 2007) Prima audienţă generală a papei Benedict în 2007 pare oarecum
să atincipe reflecţia cuprinsă în cartea sa „Isus din Nazaret. De la Botezul
în Iordan la Schimbarea la Faţă”, care va ieşi curând la editura Rizzoli. În
prefaţa cărţii, al cărei text a fost făcut deja cunoscut în noiembrie anul trecut,
Benedict al XVI-lrea relevă că distanţa dintre Isus istoric şi Cristos ca obiect al
credinţei a devenit mereu tot mai mare: cu trecerea secolelor, s-a răspândit impresia
că se ştie cu certitudine foare puţin despre figura istorică a lui Isus şi că doar
mai târziu credinţa în dumnezeirea sa i-a plăsmuit imaginea. Fabio Colagrande i-a
cerut părintelui Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale să comenteze
această afrimaţie a papei: INS - „Diagnoza sa este perfect adevărată:
mai ales la nivel de divulgare aceasta este de acum teza care este răspândită. Rezultatele
sunt inacceptabile pentru credinţă, întrucât a-l face pe Isus al istoriei imposibil
de ajuns sau fără semnificaţie înseamnă a submina bazele credinţei creştine. Prin
urmare, e binevenită această carte care cu autoritatea şi prestigiul papei să poată
face ca mulţi să-şi pună un semn de întrebare la toate acele propuneri, anchete, sondaje
sau viziuni despre Isus care ademenesc pentru că în mod practic nu mai cer să se creadă
în nimic. În ele, Isus este un om ca ceilalţi, îl simţim foarte aproape, dar nu mai
este Mântuitorul, nu mai este Dumnezeu care vine să ne mântuie”. Papa scrie:
„Reţin că tocmai acest Isus, acela al Evangheliilor, este o figură istoric întemeiată
şi convingătoare”. Actuala istoriografie este de acord cu această teză? Părintele
Cantalamessa: INS - „Aici, din păcate, drumurile se despart, în sensul
că istoriografia care nu crede, bineînţeles, contestă aceasta, dar nu poate să nu
o facă. Uneori se spune că credinţa condiţionează cercetarea istorică: este adevărat,
desigur. Dar necredinţa, incredulitatea o condiţionează infinit mai mult. Pentru că
dacă cineva se apropie de Isus - ateul - unul care nu crede, pentru care Dumnezeu
nu există - este firesc că esenţialul l-a rezolvat deja de la plecare. Dacă Isus nu
este Dumnezeu, nu există naştere feciorelnică, învierea este iluzorie ca şi tot restul.
Deci, trebuie să deosebim istoriografia care nu crede de istoriografia care crede,
mai ales, aş zice, cea născută în relaţie cu tezele lui Bultmann, după anii ’60, care
prezintă un Isus mult mai accesibil prin Evanghelii decât se credea înainte. Exegeţii,
reţin că distanţa dintre Isus cel predicat de Biserică şi cel real din Evanghelii
este mult mai mică decât cea care credea, pe valul suscitat de Bultmann. În alte cuvinte,
noi putem - prin Evanghelii- să reconstruim o imagine verosimilă, mai mut, cum zice
papa - şi eu sunt pe deplin de acord, cea mai plauzibilă a lui Isus. Pentru că nu
se explică naşterea creştinismului, un fenomen atât de exploziv, atât de răscolitor,
dacă nu se pune la bază un fapt care să fie proproţional cu cel pe care ni-l prezintă
Evangheliile”. Vorbind ca om de studiu şi călugăr, în ce mod se explică succesul
acestor publicaţii care pun într-un anumit sens în îndoială istoricitatea a ceea ce
afirmă credinţa? INS - „Explicaţia este puţin aceea care explică succesul
romanului lui Dan Brown cu opera sa „Codul da Vinci”: ajunge ideea să existe o descoperire
a ceva ţinut ascuns timp de secole de Biserică şi aceasta trezeşte curiozitate, ademeneşte...Îmi
urez ca multe persoane, citind aceste lucruri să înţeleagă că există o neprobabilitate
de fond şi în coerenţă, la sfârşitul acestor cercetări, să-şi pună întrebări cruciale:
„Dar acest Isus, care nu a făcut nimic nou, nu a purtat nimic nou care să nu fi existat
deja în ebraism, care nu a voit să întemeieze o religie, nu a venit decât pentru evrei:
cum se explică atunci că apoi aceste cărţi poartă ca subtitlu ’cine era omul care
a schimbat lumea’?” Cum a făcut să schimbe lumea dacă nu a făcut nimic? Deci, repet,
sunt perfect de acord cu aceste puţine pagini de prefaţă pe care le cunoaştem din
cartea papei. Nu este vorba de a nega rodul exegezei istorice care efectiv poate examina
partea lui Isus, partea Evangheliilor, dar faptul este - şi mi-a plăcut mult acest
concept al papei - că toate aceste evoluţii succesive, chiar şi ale credinţei Bisericii,
nu se explică dacă nu a fost un fapt, o persoană, un eveniment înainte care a determinat
această noutate absolută, care a plantat sămânţa din care a ieşit tot restul. Pot
să spun că lumea de azi zice că Isus este real mult mai puţin decât cel despre care
este scris în Evanghelii: Isus istoric este mult mai puţin, nu este acela, nu acesta,
nu altul. Eu sunt convins că este infinit mai mult decât ceea ce este scris în Evanghelii,
Isus, nu este, mai puţin”.