2006-12-27 20:04:18

Miercuri - sumarul emisiunii


RV 27 dec 2006. Aici, principalele ştiri ale transmisiunii noastre:

- "Singurul mod de a-l preamări pe Dumnezeu şi de a construi pacea în lume constă în primirea darului de Crăciun care este iubirea": a afirmat Sf. Părinte, miercuri la audienţa generală în Aula Paul al VI-lea, ultima din acest an, meditând asupra motivului pentru care Dumnezeu s-a făcut om. După audienţă, binecuvântarea specială a Sf. Părinte pentru 55 de preoţi nou sfinţiţi din congregaţia Legionarii lui Cristos.

- Tot miercuri, papa a primit pe ministrul de externe al Republicii islamice a Iranului care i-a încredinţat un mesaj din partea preşedintelui Ahmadinejad. În timpul colocviilor cordiale, papa a mulţumit pentru urările de sărbători şi a reafirmat rolul moral şi religios al Sf. Scaun pe scena internaţională.

- Durerea papei Benedict al XVI-lea pentru cele peste 260 de victime ale exploziei oleoductului, petrecută marţi la Lagos, în Nigeria.

- Joi 4 ianuarie 2007, Sfântul Părinte va vizita Cantina socială administrată de organizaţia diecezană Caritas pe colina Oppio din Roma.

- Începe joi la Zagreb, capitala Croaţiei, Întâlnirea europeană a tinerilor promovată de Comunitatea ecumenică de la Taizé. Este al doilea an când întâlnirea are loc în absenţa fratelui Roger, întemeietorul Comunităţii: cu noi, fratele Richard.

- A fost lansat marţi la Moscova site-ul Internet oficial ruscatholic.ru al Conferinţei episcopale catolice ruse.

- "Maria, martoră şi slujitoare a lui Dumnezeu-Iubire": este simpozionul de studii dedicat Sfintei Fecioare Maria, organizat la Roma între 28-30 decembrie. Cu noi, pr. Ermanno Toniolo.

- La doi ani de la tsunami din sud-estul asiatic, mare parte a fondurilor alocate de naţiunile occidentale n-au fost încă folosite: arată un studiu bbc, potrivit căruia două treimi din persoanele afectate aşteaptă în continuare o locuinţă permanentă. Din 50.000 de case promise de Crucea Roşie, doar 8.000 au fost completate, în timp ce o parte din fondurile promise n-au ajuns în conturile agenţiilor de reconstrucţie.

- În zonele de coastă ale Kenyei, circa 15.000 de fetiţe au ajuns în traficul prostituţiei: susţine un raport Unicef, în cadrul unui program guvernamental de prevenire a turismului sexual. Datele raportului arată că 45% din aceste fetiţe sunt în jurul vârstei de 12 ani. "E greu să recunoaştem această situaţie în faţa opiniei publice - a afirmat vice-preşedintele Kenyei, Moody Awori la prezentarea raportului - dar, a continuat, trebuie să spunem adevărul dacă vrem să salvăm viaţa copiilor noştri".

- Din panorama internaţională. Somalia: ciocniri violente, în nordul capitalei Mogadishu, între miliţiile Curţilor islamice şi trupele guvernamentale. Liban: reluate colocviile între liderii majorităţii şi opoziţiei. Iran: parlamentul obligă guvernul să revadă cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Statele Unite: a murit fostul preşedinte Gerald Ford, la vârsta de 93 de ani.

- Joi 28 decembrie, în calendarul bizantin român sfinţii martiri arşi de vii în Nicomedia, anul 303; în calendarul roman sau latin sfinţii Prunci Nevinovaţi, martiri.








All the contents on this site are copyrighted ©.