Textul alocuţiunii lui Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală pentru rugăciunea "Angelus": sensul adevăratei bucurii

(RV - 17 decembrie 2006) „Dragi fraţi şi surori, în a treia duminică de Advent liturgia ne invită la bucuria spiritului. O face cu celebrul antifon care preia un îndemn al apostolului Paul: „Gaudete in Domino”, „Bucuraţi-vă mereu în Domnul...Domnul este aproape”(cfr Fil 4, 4.5). Dar şi prima lectură biblică a Liturghiei este o invitaţie la bucurie. Profetul Sofonia, la sfârşitul secolului VII înainte de Cristos, se adresează cetăţii Ierusalimului şi populaţiei sale cu aceste cuvinte: „Bucură-te, fiica Sionului, tresaltă de veselie, Israele! Veseleşte-te şi bucură-te din toată inima, fiica Ierusalimului!...Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un eliberator puternic” (Sof 3,14.17). Dumnezeu însuşi este reprezentat cu sentimente similare: „El îşi va găsi în tine bucuria şi veselia cu dragoste reînnoită; va tresări şi va cânta de bucurie pentru tine ca în zilele de sărbătoare” (Sof 3, 17-18a). Această promisiune s-a realizat pe deplin în misterul Crăciunului pe care îl vom celebra peste o săptămână şi care cere să se reînnoiască în 'astăzi-ul' vieţii şi istoriei noastre.

Bucuria pe care liturgia o trezeşte în inimile creştinilor, nu este rezervată numai lor: este un anunţ profetic destinat întregii umanităţi, în mod special celor mai săraci, în acest caz celor mai săraci în bucurie! Ne gândim la fraţii şi surorile noastre care, în special în Orientul Mijlociu, în unele zone ale Africii şi în alte părţi ale lumii trăiesc drama războiului: ce fel de bucurie pot să trăiască? Cum va fi Crăciunul lor? Ne gândim la atâţia bolnavi şi persoane singure care, pe lângă faptul că sunt încercate în fizicul lor, sunt şi în suflet, deoarece nu rareori se simt abandonate; cum să împărţim cu ele bucuria fără a fi lipsiţi de respect faţă de suferinţa lor. Dar ne gândim şi la aceia - în special tineri - care au pierdut sensul adevăratei bucurii şi o caută în zadar acolo unde este imposibil să o găsească: în cursa exasperată spre autoafirmare şi succes, în falsele divertismente, în consumism, în momentele de euforie, în paradisurile artificiale ale drogurilor şi oricărei forme de alienare. Nu putem să nu punem în comparaţie liturgia de azi şi îndemnul ei „Bucuraţi-vă!” cu aceste realităţi dramatice. La fel ca în timpurile porfetului Sofonia, tocmai celui care este în încercare, 'răniţilor vieţii şi orfanilor bucuriei” li se adresază în mod deosebit Cuvântul Domnului. Invitaţia la bucurie nu este un mesaj alienant, nici un simplu paleativ, ci, din contra, este o profeţie de bucurie, apel la o răscumpărare ce pleacă de la reînnoirea interioară.

Pentru a transforma lumea, Dumnezeu a ales o umilă copilă dintr-un sat al Galileei, pe Maria din Nazaret şi a interpelat-o cu acest salut: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine”. În acele cuvinte stă secretul adevăratului Crăciun. Dumnezeu le repetă Bisericii, fiecăruia dintre noi: Bucuraţi-vă, Domnul este aproape! Cu ajutorul Mariei, să ne oferim pe noi înşine cu umilinţă şi curaj pentru ca lumea să-l primească pe Cristos care este izvorul adevăratei bucurii”.