2006-12-12 18:48:39

Intervenţiile jurnaliştilor la prezentarea Mesajului papei pentru Z.m. a păcii 2007



Diversele domenii în care Benedict al XVI-lea a declinat valoarea păcii în Mesajul său pentru 2007 au suscitat numeroase întrebări din partea jurnaliştilor prezenţi marţi în Sala de Presă vaticană, la prezentarea documentului pontifical.
Pacea se traduce în respectul faţă de credinţa care se manifestă, în echitatea posibilităţilor de acces la resursele planetei sau într-o redistribuire a veniturilor care să ţină cont de Ţările mai sărace; pace, mai departe, înseamnă ştergerea ameninţării nucleare de la orizontul omenirii şi pregătirea de noi instrumente juridice care să pună la adăpost soarta inocenţilor din faţa terorismului.
Mesajul Sf. Părinte pentru Ziua mondială a păcii 2007 a trezit un viu interes, manifestat şi la conferinţa de presă prin întrebările jurnaliştilor. Între primele chestiuni adresate cardinalului Renato Raffaele Martino şi episcopului Gianpaolo Crepaldi, libertatea de cult. Există în zilele noastre "regimuri indiferente care alimentează un dispreţ cultural sistematic faţă de credinţele religioase" – se spune în Mesaj. Preşedintele Consiliului pontifical "Justitia et Pax" a remarcat, la conferinţa de presă, importanţa acestui denunţ:
Ins – "Aceleaşi regimuri care se consideră paladini ai libertăţii de exprimare, a libertăţii de gândire, ai culturii, neagă un spaţiu faptului religios. Spun mai mult, aceste regimuri se situează pe acelaşi plan al fundamentaliştilor pentru că fundamentaliştii spun 'religia mea este cea adevărată şi nimeni altul nu are dreptul să exprime o altă religie'".
Referindu-se apoi la terorism, Benedict al XVI-lea invită comunitatea internaţională la o reflecţie despre limitele actuale ale dreptului internaţional în faţa acestui fenomen, care – a afirmat card. Martino – a modificat natura războiului:
Ins – "Nu ştiu dacă vă amintiţi când vorbeam că astăzi ne aflăm în 'al patrulea război mondial'. După cele două războie mondiale, a urmat Războiul rece – al treilea – şi acum, cu terorismul, ne găsim în al patrulea. Dar acesta nu are parametri asimilabili războiului aşa cum l-am cunoscut în istorie. Acest lucru ar trebuie să solicite Statele la elaborarea unor noi reguli şi acorduri, utile acestui moment istoric".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.