2006-12-05 20:22:13

Marţi: sumarul emsiunii şi alte informaţii


(RV - 5 decembrie 2006) Cuprinsul emisunii şi alte ştiri:
- Cu puţine zile înainte de vizita arhiepiscopului Christodoulos, primatul Bisericii ortodoxe a Greciei, la papa, reparcurgem gesturile ecumenice ale lui Benedict al XVI-lea.

- Dialogul între Sfântul Scaun şi China continuă: a confirmat cardinalul secretar de sta Tarcisio Bertone marţi la Universitatea Pontificală Urbaniană din Roma pe marginea unui act academic pentru marcarea celor 500 de ani de la naşterea sfântului Francisc Xaveriu, patronul prinicipal la misionarilor.

- Vestirea Evangheliei în centrul pastoralei turismului: documentul final al Întâlnirii directorilor naţionali pentru pastoraţia turismului în Europa.

- Se agravează situaţia în estul Filipinelor, după trecerea taifunului Durian. Bilanţul victimelor şi pagubelor materiale se ridică la aproape 1300 de morţi şi dispăruţi, circa o mii de răniţi, 230 de mii, numărul locuinţelor distruse. Taifunul s-a abătut acum asupra Vietnamului.

- Situaţie delicată în Liban. Este a cincea zi de când premierul Fuad Siniora şi executivul lipsit de şase miniştri dimisionari sunt baricadaţi în sediul guvernului din centrul capitalei Beirut: manifestanţii Hezbollah şi aliaţii lor pro-sirieni cer demisia prim ministrului şi vorbesc de lovitură de stat.

- Un alt preot catolic a fost răpit la Bagdad: părintele Samy Al Rais pentru care patriarhul de Babilonia al caldeilor a lansat un apel răpitorilor.

- Continuă starea tensiune în statul mexican Oaxaca, unde de şase luni de zile are loc un protest popular de vaste proporţii. Mexicul caută reconcilierea iar reconcilierea, scrie Biserica locală, „trece, fără îndoială, prin eliberarea celor care au fost arestaţi în mod injust”.Dieceza catolică invită forţele de ordine să nu provoace noi dezordini, evitând arestări nediscriminate în rândul manifestanţilor.

- Prefectura apostolică din Nepal pregăteşte primul său plan de acţiune pastorală la nivel naţional de la instituirea ei în 1983. Obiectivul urmărit este relansarea misiunii Bisericii locale profitând de noul curs politic al ţării care a păşit pe calea democraţiei şi pacificării după zeci de ani de răboi civil între gherila maoistă şi guvern.

- Miercuri 6 decembrie, în calendarul bizantin român la fel ca în cel roman sau latin, sfântul Nicolae Taumaturgul episcopul Mirei din Licia, secolul 4.








All the contents on this site are copyrighted ©.