2006-12-02 20:01:53

Dumnezeu vine: să-l întâmpinăm în rugăciune şi cu fapte bune. Omilia lui Benedict al XVI-lea la recitarea primelor Vespere la prima Duminică din Advent


(RV - 2 decembrie 2006) E ziua Domnului, propunem stimaţi ascultători, omilia papei Benedict al XVI-lea la celebarea sâmbătă în bazilica Sfântul Petru a primelor Vespere la prima duminică din Advent.
„Vestiţi tuturor popoarelor: iată, vine Dumnezeu, mântuitorul nostru!”
Primul atifon al aceste celebrări vesperale este într-un fel deschiderea perioadei Adventului şi răsună ca antifon al întregului an bisericesc. Să-l reascultăm:
INS - secvenţe corale din bazilica San Pietro.
„Vestiţi tuturor popoarelor: iată, vine Dumnezeu, mântuitorul nostru!”
INS - vocea lui Benedict al XVI-lea
"La începutul unui nou ciclu anual, liturgia invită Biserica să reînnoiască vestea sa tuturor neamurilor, veste pe care o rezumă în două cuvinte: „Dumnezeu vine”.

 
Această expresie atât de concisă cuprinde o forţă sugestivă mereu nouă. Să ne oprim un moment pentru a reflecta: nu este folosit trecutul- Dumnezeu a venit - nici viitorul - Dumnezeu va veni- , dar prezentul: „Dumnezeu vine”. Este vorba, dacă observăm bine - a spus papa - despre un prezent continuu, adică despre o acţiune mereu în act: s-a întâmplat, se întâmplă şi se va întâmpla. În orice moment, „Dumnezeu vine”. Verbul „a veni” apare aici ca un verb teologic” , de-a dreptul „teologal”, doarece spune ceva ce priveşte natura însăşi a lui Dumnezeu. A vesti că „Dumnezeu vine” echivalează cu a-l vesti pe Dumnezeu însuşi, printr-o trăsătură a sa, esenţială şi care îl califică: fiinţa sa, Dumnezeu-care-vine”.
Adventul recheamă credincioşii să devină conşţienţi de acest adevăr şi să acţioneze conform lui. Răsună ca un apel salutar în succesiunea zilelor, a săptămânilor, a lunilor: Trezeşte-te! Aminteşte-ţi că Dumnezeu vine! Nu ieri, nu mâine, ci astăzi, acum! Unicul Dumnezeu adevărat, „Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac, al lui Iacob” nu este un Dumnezeu care stă în cer, dezinteresat de noi şi de istoria noastră, dar este Dumnezeul-care-vine. Este un Tată care nu încetează niciodată să se gândească la noi şi, în respectul extrem faţă de libertatea noastră, doreşte să ne întâlnească şi să ne viziteze; vrea să vină, să locuiască în mijlocul nostru, să stea cu noi. Venirea sa este mânată de voinţa de a ne elibera de rău şi de moarte, de tot ceea ce împiedică adevărata noastră fericire: „Dumnezeu vine să ne mântuie”.
Părinţii Bisericii observă că „venirea lui Dumnezeu” - continuă şi, pentru a spune astfel, firească fiinţei sale - se concentrează în cele două principale veniri ale lui Cristos, cea a Întrupării sale şi cea a întoarcerii sale în slavă la sfârşitul istoriei (cfr Ciril din Alexandria, Cateheze, 15,1: PG 33, 870). Timpul Adventului trăieşte toată această polaritate. În primele zile accentul cade pe aşteptarea ultimei veniri a Domnului, cum arată textele celebrării vesperale de sâmbătă. Apropiindu-se Naşterea Domnului, va prevala în schimb amintirea evenimentului de la Betleem, pentru a recunoaşte în el „plinătatea timpului”. Între aceste două veniri „clar manifestate” putem identifica o a treia venire, pe care sfântul Bernard o numeşte „intermediară” şi „ascunsă”, care are loc în sufletul credincioşilor şi se întinde ca o punte între prima şi ultima. „În prima - scrie sfântul Bernard - Cristos a fost răscumărarea noastră, în ultima se va manifesta ca viaţă a noastră, în aceasta este este odihna noastră şi mângâierea noastră (Disc. 5 despre Advent, 1). Pentru acea venire a lui Cristos pe care am putea să o numim „întrupare spirituală”, modelul este mereu maria. Aşa cum Fecioara Maria a păstrat în inima sa Cuvântul făcut trup, la fel fiecare suflet şi întreaga Biserică sunt chemate în pelerinajul lor pămânesc să-l aştepte pe Cristos care vine şi să-l primească cu credinţă şi iubire mereu reînnoite.

Liturgia Adventului pune astfel în lumină felul în care Cristos dă glas aşteptării lui Dumnezeu înscrise profund în istoria omenirii; o aşteptare din păcate adesea sufocată sau deviată în direcţii greşite, false. Trup mistic unit cu Cristos Capul, Biserica este sacrament, adică semn şi instrument eficace şi al acestei aşteptări al lui Dumnezeu. Într-o măsură cunoscută de el numai comunitatea creştină poate grăbi venirea finală, ajutând omenirea să păşească înaintea Domnului care vine. Şi face aceasta înainte de toate, dar nu numai, prin rugăciune. Esenţiale şi neseparabile de rugăciune sunt apoi „faptele bune”, cum aminteşte rugăciunea acestei prime duminici din Advent, prin care cerem Tatălui ceresc să trezească în noi „voinţa de a merge cu fapte bune” în întâminarea lui Cristos care vine. În această perspectivă, Adventul este mai potrivit ca oricând de a fi un timp trăit în comuniune cu toţi aceia -şi mulţumim Domnului sunt atâţia - care speră într-o lume mai dreaptă şi mai fraternă. În această angajare pentru dreptate pot, într-o oarecare măsură, să se regăsească împreună oameni de orice naţionalitate şi cultură, credincioşi şi cei care nu cred. Mulţi, de fapt, sunt însufleţiţi de o năzuinţă comună, deşi diferită în motivaţii, spre un viitor de dreptate şi de pace.

Pacea este ţinta la care aspiră întreaga umanitate! Pentru credincioşi „pace” este unul dintre frumoasele nume ale lui Dumnezeu, care vrea înţelegerea tuturor fiilor săi, cum am avut ocazia să amintesc - a spus papa - şi în pelerinajul din zilele trecute în Turcia. Un cântec de pace a răsunat în ceruri când Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut din femeie, la împlinirea timpurilor (cfr Gal 4,4).

Să începem deci acest nou Advent - timp dăruit nouă de Stăpânul timpului - retrezind în inimile noastre aşteptarea lui Dumnezeu-care-vine şi speranţa ca Numele său să fie sfinţit, să vină Împărăţia sa de dreptate şi de pace, să se facă voia sa precum în Cer aşa şi pe pământ.

L aîncheierea omilie, sâmbătă seară la celebrarea primelor Vespere în bazilica Sfântului Petru Benedict al XVI-lea a îndemnat: „Să ne lăsăm călăuziţi, în aşteptare de Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu-care-vine, Maica Spperanţei. Ea, pe care peste puţine zile o vom celebra ca Neprihănită, să ne obţină harul de a fi găsiţi sfinţi şi fără prihană în iubire la venirea Domnului nostru Isus Cristos, căruia împreună cu Tatăl şi cul Duhul Sfânt să-i fie mărire şi slavă în vecii vecilor. Amin.

Duminică plăcută, iubiţi ascultători.
INS - secvenţe muzicaleRorate coeli desuper et nubes pluant justum”.
Aici, serviciul audio cu vocea lui Benedict al XVI-lea: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.