Dumnezeu vine: să-l întâmpinăm în rugăciune şi cu fapte bune. Omilia lui Benedict
al XVI-lea la recitarea primelor Vespere la prima Duminică din Advent
(RV - 2 decembrie 2006) E ziua Domnului, propunem stimaţi ascultători,
omilia papei Benedict al XVI-lea la celebarea sâmbătă în bazilica Sfântul Petru a
primelor Vespere la prima duminică din Advent. „Vestiţi tuturor popoarelor:
iată, vine Dumnezeu, mântuitorul nostru!” Primul atifon al aceste celebrări vesperale
este într-un fel deschiderea perioadei Adventului şi răsună ca antifon al întregului
an bisericesc. Să-l reascultăm: INS - secvenţe corale din bazilica San
Pietro. „Vestiţi tuturor popoarelor: iată, vine Dumnezeu, mântuitorul nostru!” INS
- vocea lui Benedict al XVI-lea "La începutul unui nou ciclu anual,
liturgia invită Biserica să reînnoiască vestea sa tuturor neamurilor, veste pe care
o rezumă în două cuvinte: „Dumnezeu vine”.
Această
expresie atât de concisă cuprinde o forţă sugestivă mereu nouă. Să ne oprim un moment
pentru a reflecta: nu este folosit trecutul- Dumnezeu a venit - nici viitorul - Dumnezeu
va veni- , dar prezentul: „Dumnezeu vine”. Este vorba, dacă observăm bine - a spus
papa - despre un prezent continuu, adică despre o acţiune mereu în act: s-a întâmplat,
se întâmplă şi se va întâmpla. În orice moment, „Dumnezeu vine”. Verbul „a veni” apare
aici ca un verb teologic” , de-a dreptul „teologal”, doarece spune ceva ce priveşte
natura însăşi a lui Dumnezeu. A vesti că „Dumnezeu vine” echivalează cu a-l vesti
pe Dumnezeu însuşi, printr-o trăsătură a sa, esenţială şi care îl califică: fiinţa
sa, Dumnezeu-care-vine”. Adventul recheamă credincioşii să devină conşţienţi
de acest adevăr şi să acţioneze conform lui. Răsună ca un apel salutar în succesiunea
zilelor, a săptămânilor, a lunilor: Trezeşte-te! Aminteşte-ţi că Dumnezeu vine! Nu
ieri, nu mâine, ci astăzi, acum! Unicul Dumnezeu adevărat, „Dumnezeul lui Abraham,
al lui Isaac, al lui Iacob” nu este un Dumnezeu care stă în cer, dezinteresat de noi
şi de istoria noastră, dar este Dumnezeul-care-vine. Este un Tată care nu încetează
niciodată să se gândească la noi şi, în respectul extrem faţă de libertatea noastră,
doreşte să ne întâlnească şi să ne viziteze; vrea să vină, să locuiască în mijlocul
nostru, să stea cu noi. Venirea sa este mânată de voinţa de a ne elibera de rău şi
de moarte, de tot ceea ce împiedică adevărata noastră fericire: „Dumnezeu vine
să ne mântuie”. Părinţii Bisericii observă că „venirea lui Dumnezeu” - continuă
şi, pentru a spune astfel, firească fiinţei sale - se concentrează în cele două
principale veniri ale lui Cristos, cea a Întrupării sale şi cea a întoarcerii
sale în slavă la sfârşitul istoriei (cfr Ciril din Alexandria, Cateheze, 15,1:
PG 33, 870). Timpul Adventului trăieşte toată această polaritate. În primele zile
accentul cade pe aşteptarea ultimei veniri a Domnului, cum arată textele celebrării
vesperale de sâmbătă. Apropiindu-se Naşterea Domnului, va prevala în schimb amintirea
evenimentului de la Betleem, pentru a recunoaşte în el „plinătatea timpului”. Între
aceste două veniri „clar manifestate” putem identifica o a treia venire, pe
care sfântul Bernard o numeşte „intermediară” şi „ascunsă”, care are loc în
sufletul credincioşilor şi se întinde ca o punte între prima şi ultima. „În prima
- scrie sfântul Bernard - Cristos a fost răscumărarea noastră, în ultima se va manifesta
ca viaţă a noastră, în aceasta este este odihna noastră şi mângâierea noastră (Disc.
5 despre Advent, 1). Pentru acea venire a lui Cristos pe care am putea să o numim
„întrupare spirituală”, modelul este mereu maria. Aşa cum Fecioara Maria a păstrat
în inima sa Cuvântul făcut trup, la fel fiecare suflet şi întreaga Biserică sunt chemate
în pelerinajul lor pămânesc să-l aştepte pe Cristos care vine şi să-l primească cu
credinţă şi iubire mereu reînnoite.
Liturgia Adventului pune astfel în lumină
felul în care Cristos dă glas aşteptării lui Dumnezeu înscrise profund în istoria
omenirii; o aşteptare din păcate adesea sufocată sau deviată în direcţii greşite,
false. Trup mistic unit cu Cristos Capul, Biserica este sacrament, adică semn şi
instrument eficace şi al acestei aşteptări al lui Dumnezeu. Într-o măsură cunoscută
de el numai comunitatea creştină poate grăbi venirea finală, ajutând omenirea să păşească
înaintea Domnului care vine. Şi face aceasta înainte de toate, dar nu numai, prin
rugăciune. Esenţiale şi neseparabile de rugăciune sunt apoi „faptele bune”, cum aminteşte
rugăciunea acestei prime duminici din Advent, prin care cerem Tatălui ceresc să trezească
în noi „voinţa de a merge cu fapte bune” în întâminarea lui Cristos care vine. În
această perspectivă, Adventul este mai potrivit ca oricând de a fi un timp trăit în
comuniune cu toţi aceia -şi mulţumim Domnului sunt atâţia - care speră într-o lume
mai dreaptă şi mai fraternă. În această angajare pentru dreptate pot, într-o oarecare
măsură, să se regăsească împreună oameni de orice naţionalitate şi cultură, credincioşi
şi cei care nu cred. Mulţi, de fapt, sunt însufleţiţi de o năzuinţă comună, deşi diferită
în motivaţii, spre un viitor de dreptate şi de pace.
Pacea este ţinta la care
aspiră întreaga umanitate! Pentru credincioşi „pace” este unul dintre frumoasele nume
ale lui Dumnezeu, care vrea înţelegerea tuturor fiilor săi, cum am avut ocazia să
amintesc - a spus papa - şi în pelerinajul din zilele trecute în Turcia. Un cântec
de pace a răsunat în ceruri când Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut din femeie, la
împlinirea timpurilor (cfr Gal 4,4).
Să începem deci acest nou Advent
- timp dăruit nouă de Stăpânul timpului - retrezind în inimile noastre aşteptarea
lui Dumnezeu-care-vine şi speranţa ca Numele său să fie sfinţit, să vină Împărăţia
sa de dreptate şi de pace, să se facă voia sa precum în Cer aşa şi pe pământ.
L
aîncheierea omilie, sâmbătă seară la celebrarea primelor Vespere în bazilica Sfântului
Petru Benedict al XVI-lea a îndemnat: „Să ne lăsăm călăuziţi, în aşteptare de Fecioara
Maria, Maica lui Dumnezeu-care-vine, Maica Spperanţei. Ea, pe care peste puţine zile
o vom celebra ca Neprihănită, să ne obţină harul de a fi găsiţi sfinţi şi fără prihană
în iubire la venirea Domnului nostru Isus Cristos, căruia împreună cu Tatăl şi cul
Duhul Sfânt să-i fie mărire şi slavă în vecii vecilor. Amin.
Duminică plăcută,
iubiţi ascultători. INS -secvenţe muzicale „Rorate coeli desuper
et nubes pluant justum”. Aici, serviciul audio cu vocea lui Benedict al XVI-lea: