Benedict al XVI-lea a cucerit inima poporului turc: pe scurt, momentele "tari" ale călătoriei apostolice în Turcia

(RV - 2 decembrie 2006) Benedict al XVI-lea a pătruns în inima turcilor: este comentariul aproape unanim de a doua zi după încheierea călătoriei apostolice a papei în Turcia. O călătorie, a cincea internaţională a actualului pontif, ce s-a caracterizat prin diferitele sale dimensiuni: pastorală, ecumenică şi de dialog interreligios. Un eveniment care a oferit şi imagini emoţionante ca mărturie a unor gesturi de o însemnătate deosebită. Reparcurgem pe scurt, momentele „tari” ale acestui pelerinaj apostolic al lui Benedict al XVI-lea prin serviciul unuia dintre trimişii noştri, Sergio Centofanti:
INS - „Papa strânge mâna premierului turc Erdogan într-o întâlnire ce părea să nu aibă loc: şi Turcia se simte mai aproape de Europa. Strânge decis mâinile autorităţii islamice de cel mai înalt nivel a ţării Ali Bardakoglu, iar marele muftì şi imamul nu-şi ascund entuziasmul sincer în a-l primi pe pontif în istorica vizită la Moscheea Albastră. Preveziunile sunt solemn răsturnate: zâmbetul rezervat şi de bucurie al papei şi feţele luminoase ale liderilor turci arată lumii că dialogul dintre creştinism şi islam nu este numai posibil dar şi obligatoriu spre a colabora împreună pentru binele omenirii. Au făcut excepţie câteva grupuri pierdute de manifestanţi care vor să producă ştire când ştirea nu există.
În catedrala catolică „Sfântul Duh” din Istanbul tinerii primesc succesiv pe patriarhul ecumenic Bartolomeu I, pe patriarhul armean apostolic Mesrob al II-lea şi apoi pe ponit: le aclamă numele, unindu-le împreună într-un singur strigăt. Unii strigă: „Unire, unire!”, ecou - adăugăm noi - al strigătului „Unitate, unitate!” care a răsunat pentru prima dată la Bucuerşti duminică 9 mai 1999 cu ocazia memorabilie vizite a lui Ioan Paul al II-lea în România. Comunitatea catolică şi toţi creştinii din Turcia, par să atingă cerul cu degetul. Se simţeau o minoritate părăsită, uitată. Acum ştiu că există. Papa pelerin i-a mângâiat, i-a încurajat, a invocat libertatea religioasă. O credincioasă armeană povesteşte: după atâţia ani o prietenă musulmană m-a întrebat: „dar care este credinţa ta?”
A intra în „Sfânta Sofia” este un spectacol de necrezut: eşti ca şi pierdut în spaţiile infinitite de lumini şi umbre care atrag spre Altul, spre Cel Absolut. Pătrunde la inimă. Timp de o mie de ani a fost o splendidă bazilică creştină, apoi cinci secole a fost moschee. Suferă creştinii, suferă musulmanii. Astăzi este muzeu: dar credinţa nu este arheologie. Aici totul vorbeşte despre Dumnezeu.
La Efes există cel mai mic sanctuar din lume: Meryem Ana Evì, Casa Mariei Mamă, unde Fecioara, potrivit unei străveschi tradiţii, a tărit ultimii ani ai vieţii sale şi de aici a fost ridicată la cer. Totul uimeşte prin sărăcie, prin mica dimensiune. Casa se află în mijlocul unei păduri, în mare parte distrusă de un incendiu care s-a oprit chiar în faţa zidurilor sanctuarului. Înăuntru se află o statuie a Mariei: cu mulţi în în urmă fusese sustrasă şi aruncată într-o prăpastie. Au regăsit-o cu mâinile tăiate. Maica lui Dumnezeu continuă să poarte durerea umanităţii. Papa a plecat: două tinere continuă să se roage îngenunchiate în micul spaţiu al sanctuarului: două camere înguste. Puţinul pentru om este atât de mult pentru Dumnezeu”.
INS- secvenţe corale din timpul celebării Liturghiei interrituale la Istanbul.
Aici, serviciul audio: