2006-11-30 20:33:18

Semnificaţia vizitei papei Benedict al XVI-lea la "Sfânta Sofia" şi la Moscheea Albastră din Istanbul


(RV - 30 noiembrie 2006) Primele două zile, trăite sub semnul cordialităţii şi disponibilităţii, au văzut o schimbare radicală de consideraţie faţă de Benedict al XVI-lea din partea mass-media din Turcia. „Papa a cucerit inima Turciei”, este titlul ziarului „Poşta” cel mai vândut din ţară. Mult evidenţiată, propoziţia „Îi iubesc pe turci”, pe care papa a rostit-o miercuri de la Efes, citându-l pe Ioan XXIII-lea. Asupra acestui aspect şi a caracterului interreligios al vizitei papale, să-l ascultăm pe mons. Luigi Padovese, vicar apostolic de Anatolia intervievat trimisa redacţiei poloneze, Beata Zajaczowska:
INS - „Da atitudinea s-a schimbat, cred din diferite raţiuni. Înainte de toate, pentru că au fost contacte la nivel politic, care au deplasat într-un anumit mod acul balanţei - pentru a spune astfel - de la „rece” la „cald”, într-o atitudine mai pozitivă. Apoi, şi datorită expresiilor pe care Sfântul Părinte le-a folosit şi faţă de populaţia turcă, dăndu-i o recunoaştere a demnităţii sale, recunoaşterea laicităţii sale, adică a acelor valori care Turcia le posedă cu adevărat”.
Ce însemnătate are pentru poporul turc, Sfânta Sofia şi Moscheea Albastră? Popasul în aceasta din urmă s-a adăugat în ultimul moment...
INS - „Da, în călătoria Sfântului Părinte au fost două modificări semnificative. Prima, după mine, a privit întâlnirea cu prof. Bardakoglu: trebuie înţeleasă ca o manifestare a unei voinţe de dialog, de a face să se înţeleagă că intenţia sa nu era aceea de a ofensa nici de a pune într-o lumină proastă islamul. Fireşte, vizitele la Sfânta Sofia şi la Moscheea Albastră sunt semnificative. Prima, de fapt, a devenit un muzeu ce vorbeşte despre istorie, deci este un muzeu care reuneşte o moştenire creştină prezentă timp de un mileniu în acel loc şi în acelaşi timp realitatea altei expresii religioase ca islamul, prezent de peste 400 de ani. Prin urmare aş spune că este, da, un muzeu, însă un muzeu care vorbeşte la inima credincioşilor, ne vorbeşte la inimă nouă creştinilor şi vorbeşte şi la inima musulmanilor. Vizita la Moscheea Albastră intră şi ea în această voinţă a Sfântului Părinte de a recunoaşte identităţile religioase care au valori, deoarece, în realitate, Dumnezeu a vorbit prin Fiul său Isus Cristos, dar Spiritul nu se opreşte în interiorul Bisericii ci lucrează şi dincolo de ea şi lucrează de atâtea ori înainte ca Biserica să ajungă acolo. Rămâne, deci, recunoaşterea faptului că cine îl caută pe Dumnezeu se află pe drumul cel bun”.








All the contents on this site are copyrighted ©.