Autorităţile civile într-un stat democratic garantează libertatea efectivă a cetăţenilor,
inclusiv libertatea de cult şi libertatea de conştiinţă. La rândul lor, religiile
nu sunt chemate să exercite o putere politică ci să permită creşterea omului în umanitate:
discursul papei adresat Corpului Diplomatic, marţi seară, la Nunţiatura Apostolică
din Ankara (discurs integral şi sinteză audio).
RV 28 nov 2006. Redăm mai joi, în traducerea noastră de lucru,
discursul adresat de Benedict al XVI-lea membrilor Corpului Diplomatic acreditat pe
lângă preşedinţia Turciei, marţi, la sediul Nunţiaturii Apostolice din Ankara.
Excelenţele
Voastre, Doamnelor şi Domnilor,
Vă salut cu mare bucurie pe voi care ca
ambasadori exercitaţi nobila îndatorire de a reprezenta ţările voastre pe lângă Republica
Turciei şi care cu bunăvoinţă aţi voit să-l întâlniţi pe succesorul lui Petru în această
nunţiatură. Mulţumesc vice-decanului vostru, domnul ambasador al Libanului, pentru
cuvintele amabile pe care mi le-a adresat. Sunt bucuros să confirm stima pe care Sf.
Scaun şi-a exprimat-o în nenumărate rânduri faţă de funcţia voastră înaltă, care astăzi
are o dimensiune din ce în ce mai globală. Într-adevăr, dacă misiunea voastră vă cere
să apăraţi şi să promovaţi mai întâi de toate interesele legitime ale naţiunilor voastre,
"interdependenţa inevitabilă care uneşte astăzi tot mai mult popoarele lumii îi invită
pe diplomatici să fie, într-un spirit mereu nou şi original, făuritori de înţelegere
între popoare, de siguranţă internaţională şi de pace între naţiuni" (Ioan Paul al
II-lea, Discurs către Corpul Diplomatic, Mexic, 29 iunie 1979. Doresc să
evoc mai întâi înaintea voastră amintirrea vizitelor memorabile ale celor doi predecesori
ai mei în Turcia, papa Paul al VI-lea, în 1967 şi papa Ioan Paul al II-lea, în 1979.
La fel, cum să nu amintim de papa Benedict al XV-lea, făuritor neobosit de pace în
timpul primului război mondial, şi de fericitul Ioan al XXIII-lea, papa "prieten al
turcilor", care a fost delegat apostolic în Turcia şi apoi administrator apostolic
al Vicariatului latin de Istanbul, lăsând în toţi amintirea unui păstor atent şi pătruns
de caritate, doritor în mod special de a întâlni şi cunoaşte populaţia turcă, faţă
de care era oaspete recunoscător! Sunt bucuros, aşadar, să fiu astăzi oaspete al Turciei,
venit aici ca prieten şi ca apostol de dialog şi de pace.
Acum mai bine de
patruzeci de ani, Conciliul vatican al II-lea scria că "pacea nu este simpla absenţă
a războiului, nici nu se poate reduce doar la stabilirea unui echilibru între forţe
constrastante" ci "este rodul ordinii întipărită în societatea umană de Fondatorul
ei şi care trebuie să fie actuată de oameni ce aspiră cu ardoare la o dreptate tot
mai desăvârşită" (Gaudium et Spes, 78). În realitate, am învăţat că adevărata
pace are nevoie de dreptate, pentru a corecta inechităţile economice şi dezordinile
politice care sunt întotdeauna factori de tensiune şi ameninţări în întreaga societate.
Amploarea recentă a terorismului şi evoluţia unor conflicte regionale, pe de altă
parte, au scos în evidenţă necesitatea de a respecta deciziile instituţiilor internaţionale,
mai mult, de a le sprijini, înzestrându-le în particular cu mijloace eficace de a
preveni conflictele şi de a menţine, graţie forţelor de interpunere, zone de neutralitatea
între beligeranţi. Aceasta rămâne, totuşi, insuficientă dacă nu se ajunge la un dialog
adevărat, şi anume la concertarea între exigenţele părţilor implicate, cu scopul de
a se ajunge la soluţii politice acceptabile şi durabile, respectând persoanele şi
popoarele. Mă gândesc, în particular, la conflictul din Orientul Mijlociu care continuă
în mod îngrijorător ce apasă asupra întregii vieţi internaţionale, cu riscul de a
vedea lărgirea conflictelor periferice şi răspândirea acţiunilor teroriste; salut
eforturile numeroaselor ţări care s-au angajat astăzi la reconstrucţia păcii în Liban,
şi printre acestea, Turcia. Fac apel încă o dată, înaintea voastră, doamnelor şi domnilor
ambasadori, la vigilenţa comunităţii internaţionale pentru ca să nu se substragă de
la responsabilităţile sale şi să depună toate eforturile necesare pentru a promova,
între toate părţile în cauză, dialogul, singurul care permite asigurarea respectului
faţă de ceilalţi, salvgardând interesele legitime şi respingând recurgerea la violenţă.
Cum scriam în primul meu Mesaj pentru Ziua mondială a păcii, "adevărul păcii
îi cheamă pe toţi să cultive relaţii fecunde şi sincere, împinge la căutarea şi parcurgerea
căilor de iertare şi reconciliere, la a fi transparenţi în tratative şi credincioşi
cuvântului dat" (1 ianuarie 2006, nr. 6).
Turcia, care dintotdeauna se găseşte
într-o situaţie de punte între Orient şi Occident, între continentul asiatic şi cel
european, răscruce de culturi şi religii, s-a înzestrat în secolul trecut cu mijloacele
necesare pentru a deveni o mare ţară modernă, în particular făcând alegerea unui regim
de laicitate, prin distincţia clară între societate civilă şi religie, astfel încât
să permită fiecăreia să fie autonomă în propriul domeniu, respectând întotdeauna sfera
celeilalte. Faptul că majoritatea populaţiei acestei ţări este musulmană constituie
un element semnificativ în viaţa societăţii de care statul nu poate decât să ţină
cont, dar Constituţia turcă recunoaşte fiecărui cetăţean drepturile la libertatea
de cult şi la libertatea de conştiinţă. Este îndatorirea autorităţilor civile în orice
ţară democratică să garanteze libertatea efectivă a tuturor credincioşilor şi să permită
organizarea liberă a vieţii propriei comunităţi religioase. Fireşte, îmi doresc ca
toţi cei care cred, la orice comunitate ar aparţine, să continue a beneficia de atari
drepturi, în certitudine că libertatea religioasă este o expresie fundamentală a libertăţii
umane şi că prezenţa activă a religiilor în societate este un factor de progres şi
de creştere pentru toţi. Aceasta presupune, desigur, ca religiile, din partea lor,
să nu caute exercitarea directă a unei puteri de ordin politic, pentru că la aceasta
nu sunt chemate şi, în particular, să renunţe la modul absolut să justifice recursul
la violenţă ca expresie legitimă a practicii religioase. Salut în acest sens comunitatea
catolică a acestei ţări, puţin numeroasă dar foarte dornică de a participa în modul
cel mai bun la dezvoltarea ţării, mai ales prin educaţia tinerilor, la edificarea
păcii şi la armonia dintre toţi cetăţenii.
După cum aminteam recent, "avem
absolută nevoie de un dialog autentic între religii şi culturi, un dialog în măsură
să ne ajute la a depăşi împreună toate tensiunile într-un spirit de înţelegere rodnică"
(Discurs la întâlnirea cu ambasadorii ţărilor musulmane, Castel Gandolfo, 25
septembrie 2006). Acest dialog trebuie să permită diverselor religii să se cunoască
mai bine şi să se respecte reciproc, cu scopul de a lucra împreună tot mai mult în
serviciul aspiraţiilor celor mai nobile ale omului, care este în căutarea lui Dumnezeu
şi a fericirii. Doresc, din partea mea, să pot spune din nou în timpul acestei călătorii
în Turcia toată stima mea pentru musulmani, invitându-i să continue să se angajeze
împreună, graţie respectului reciproc, în favoarera demnităţii fiecărei fiinţe umane
şi pentru creşterea unei societăţi în care libertatea personală şi atenţia faţă de
celălalt să permită fiecăruia să trăiască în pace şi armonie. Acesta este felul în
care religiile vor putea face partea ce le revine în înfruntarea numeroaselor sfidări
cu care se confruntă în prezent societăţile noastre. Desigur, recunoaşterea rolului
pozitiv pe care religiile îl desfăşoară în sânul corpului social poate şi trebuie
să împingă societăţile noastre să aprofundeze tot mai mult, din partea lor, cunoaşterea
omului şi să-i respecte tot mai bine demnitatea, aşezându-l în centrul acţiunii politice,
economice, culturale şi sociale. Lumea noastră trebuie să ia act tot mai mult de faptul
că toţi oamenii sunt profund solidari şi să-i invite să pună în relief diferenţele
lor istorice şi culturale nu pentru a se opune între ei ci pentru a se respecta reciproc.
Biserica, ştiţi bine, a primit de la Fondatorul ei o misiune specială şi ea nu
înţelege să intervină direct în viaţa politică şi economică. Cu toate acestea, datorită
misiunii ei şi bazându-se pe lunga sa experienţă în istoria societăţilor şi culturilor,
îşi exprimă urarea de a-şi face auzită propria voce în concertul naţiunilor, pentru
ca întotdeauna să fie onorată demnitatea fundamentală a omului şi în special a celor
mai slabi. În faţa dezvoltării recente a fenomenului globalizării schimburilor, Sfântul
Scaun se aşteaptă de la comunitatea internaţională ca ea să se organizeze ulterior,
pentru a-şi da reguli care să permită o mai bună guvernare a evoluţiilor economice,
să reglementeze piaţa, cum ar fi, spre exemplu, prin suscitarea înţelegerilor regionale
între ţări. Nu mă îndoiesc nicidecum, domnilor şi doamnelor, că voi veţi pune la inimă,
în misiunea voastră de diplomatici, modalităţi de a face să se întâlnească interesele
particulare ale ţării voastre şi necesitatea de a se înţelege unii cu alţii, şi că
veţi putea contribui mult în acest fel în slujba tuturor.
Vocea Bisericii
pe scena diplomatică se caracterizează întotdeauna prin voinţa, cuprinsă în Evanghelie,
de a sluji cauza omului şi eu nu aş îndeplini această obligaţie fundamentală dacă
nu aş rechema înaintea voastră necesitatea de a aşeza demnitatea umană tot mai mult
în centrul preocupărilor noastre. Dezvoltarea extraordinară a ştiinţelor şi a tehnicilor
pe care omenirea le cunoaşte astăzi, cu urmări aproape imediate pentru medicină, agricultură
şi producţia de resurse alimentare, dar în egală măsură pentru comunicarea cunoaşterii,
nu trebuie să fie căutată fără o finalitate şi fără repere, dat fiind că este vorba
de naşterea omului, de educaţia sa, de modul de a trăi şi munci, de bătrâneţea şi
moartea sa. Este mai mult decât necesară reînserarea progresului de astăzi în continuitatea
istoriei umane şi, prin urmare, gestionarea lui potrivit proiectului care locuieşte
în noi toţi de a face să crească umanitatea şi pe care cartea Genezei (1,28) îl exprima
deja în termenii săi: "fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul. Supuneţi-l".
Permiteţi-mi, în fine, gândindu-mă la primele comunităţi creştine crescute în acest
pământ şi în particular la apostolul Paul, care personal a fondat mai multe, să citez
cuvintele sale din scrisoarea către Galateni: "Voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la
libertate. Numai ca această libertate să nu fie ocazie de a trăi după trup, ci slujiţi-vă
prin iubire unii pe alţii" (5,13). Formulez auspicii pentru ca înţelegerea între naţiuni,
slujite respectiv de voi, să contribuie tot mai mult la a face să crească umanitatea
omului, creat după imaginea lui Dumnezeu. Un obiectiv atât de nobil recere concursul
tuturor. Din acest motiv Biserica catolică înţelege să întărească colaborarea cu Biserica
ortodoxă şi îmi exprim urarea ca apropiata întâlnire cu patriarhul Bartolomeu I la
Fanar să contribuie în mod eficace. Cum sublinia Conciliul ecumenic vatican al II-lea,
Biserica caută în egală măsură să colaboreze cu credincioşii şi responsabilii tuturor
religiilor, şi în particular cu musulmanii, pentru a apăra şi promova împreună, pentru
toţi oamenii, dreptatea socială, valorile morale, pacea şi libertatea (Nostra Aetate,
nr.3). Sper ca, în această perspectivă, călătoria mea în Turcia să aducă roade multe. Doamnelor
şi domnilor ambasadori, asupra persoanelor voastre, a familiilor voastre şi a colaboratorilor
voştri, invoc din toată inima Binecuvântarea Celui Preaînalt. ******************************************************* Aici,
o sinteză audio, cu intervenţiile papei în engleză şi franceză: