2006-11-28 19:31:46

Autorităţile civile într-un stat democratic garantează libertatea efectivă a cetăţenilor, inclusiv libertatea de cult şi libertatea de conştiinţă. La rândul lor, religiile nu sunt chemate să exercite o putere politică ci să permită creşterea omului în umanitate: discursul papei adresat Corpului Diplomatic, marţi seară, la Nunţiatura Apostolică din Ankara (discurs integral şi sinteză audio).


RV 28 nov 2006. Redăm mai joi, în traducerea noastră de lucru, discursul adresat de Benedict al XVI-lea membrilor Corpului Diplomatic acreditat pe lângă preşedinţia Turciei, marţi, la sediul Nunţiaturii Apostolice din Ankara.

Excelenţele Voastre,
Doamnelor şi Domnilor,

Vă salut cu mare bucurie pe voi care ca ambasadori exercitaţi nobila îndatorire de a reprezenta ţările voastre pe lângă Republica Turciei şi care cu bunăvoinţă aţi voit să-l întâlniţi pe succesorul lui Petru în această nunţiatură. Mulţumesc vice-decanului vostru, domnul ambasador al Libanului, pentru cuvintele amabile pe care mi le-a adresat. Sunt bucuros să confirm stima pe care Sf. Scaun şi-a exprimat-o în nenumărate rânduri faţă de funcţia voastră înaltă, care astăzi are o dimensiune din ce în ce mai globală. Într-adevăr, dacă misiunea voastră vă cere să apăraţi şi să promovaţi mai întâi de toate interesele legitime ale naţiunilor voastre, "interdependenţa inevitabilă care uneşte astăzi tot mai mult popoarele lumii îi invită pe diplomatici să fie, într-un spirit mereu nou şi original, făuritori de înţelegere între popoare, de siguranţă internaţională şi de pace între naţiuni" (Ioan Paul al II-lea, Discurs către Corpul Diplomatic, Mexic, 29 iunie 1979.
Doresc să evoc mai întâi înaintea voastră amintirrea vizitelor memorabile ale celor doi predecesori ai mei în Turcia, papa Paul al VI-lea, în 1967 şi papa Ioan Paul al II-lea, în 1979. La fel, cum să nu amintim de papa Benedict al XV-lea, făuritor neobosit de pace în timpul primului război mondial, şi de fericitul Ioan al XXIII-lea, papa "prieten al turcilor", care a fost delegat apostolic în Turcia şi apoi administrator apostolic al Vicariatului latin de Istanbul, lăsând în toţi amintirea unui păstor atent şi pătruns de caritate, doritor în mod special de a întâlni şi cunoaşte populaţia turcă, faţă de care era oaspete recunoscător! Sunt bucuros, aşadar, să fiu astăzi oaspete al Turciei, venit aici ca prieten şi ca apostol de dialog şi de pace.

Acum mai bine de patruzeci de ani, Conciliul vatican al II-lea scria că "pacea nu este simpla absenţă a războiului, nici nu se poate reduce doar la stabilirea unui echilibru între forţe constrastante" ci "este rodul ordinii întipărită în societatea umană de Fondatorul ei şi care trebuie să fie actuată de oameni ce aspiră cu ardoare la o dreptate tot mai desăvârşită" (Gaudium et Spes, 78). În realitate, am învăţat că adevărata pace are nevoie de dreptate, pentru a corecta inechităţile economice şi dezordinile politice care sunt întotdeauna factori de tensiune şi ameninţări în întreaga societate. Amploarea recentă a terorismului şi evoluţia unor conflicte regionale, pe de altă parte, au scos în evidenţă necesitatea de a respecta deciziile instituţiilor internaţionale, mai mult, de a le sprijini, înzestrându-le în particular cu mijloace eficace de a preveni conflictele şi de a menţine, graţie forţelor de interpunere, zone de neutralitatea între beligeranţi. Aceasta rămâne, totuşi, insuficientă dacă nu se ajunge la un dialog adevărat, şi anume la concertarea între exigenţele părţilor implicate, cu scopul de a se ajunge la soluţii politice acceptabile şi durabile, respectând persoanele şi popoarele. Mă gândesc, în particular, la conflictul din Orientul Mijlociu care continuă în mod îngrijorător ce apasă asupra întregii vieţi internaţionale, cu riscul de a vedea lărgirea conflictelor periferice şi răspândirea acţiunilor teroriste; salut eforturile numeroaselor ţări care s-au angajat astăzi la reconstrucţia păcii în Liban, şi printre acestea, Turcia. Fac apel încă o dată, înaintea voastră, doamnelor şi domnilor ambasadori, la vigilenţa comunităţii internaţionale pentru ca să nu se substragă de la responsabilităţile sale şi să depună toate eforturile necesare pentru a promova, între toate părţile în cauză, dialogul, singurul care permite asigurarea respectului faţă de ceilalţi, salvgardând interesele legitime şi respingând recurgerea la violenţă. Cum scriam în primul meu Mesaj pentru Ziua mondială a păcii, "adevărul păcii îi cheamă pe toţi să cultive relaţii fecunde şi sincere, împinge la căutarea şi parcurgerea căilor de iertare şi reconciliere, la a fi transparenţi în tratative şi credincioşi cuvântului dat" (1 ianuarie 2006, nr. 6).

Turcia, care dintotdeauna se găseşte într-o situaţie de punte între Orient şi Occident, între continentul asiatic şi cel european, răscruce de culturi şi religii, s-a înzestrat în secolul trecut cu mijloacele necesare pentru a deveni o mare ţară modernă, în particular făcând alegerea unui regim de laicitate, prin distincţia clară între societate civilă şi religie, astfel încât să permită fiecăreia să fie autonomă în propriul domeniu, respectând întotdeauna sfera celeilalte. Faptul că majoritatea populaţiei acestei ţări este musulmană constituie un element semnificativ în viaţa societăţii de care statul nu poate decât să ţină cont, dar Constituţia turcă recunoaşte fiecărui cetăţean drepturile la libertatea de cult şi la libertatea de conştiinţă. Este îndatorirea autorităţilor civile în orice ţară democratică să garanteze libertatea efectivă a tuturor credincioşilor şi să permită organizarea liberă a vieţii propriei comunităţi religioase. Fireşte, îmi doresc ca toţi cei care cred, la orice comunitate ar aparţine, să continue a beneficia de atari drepturi, în certitudine că libertatea religioasă este o expresie fundamentală a libertăţii umane şi că prezenţa activă a religiilor în societate este un factor de progres şi de creştere pentru toţi. Aceasta presupune, desigur, ca religiile, din partea lor, să nu caute exercitarea directă a unei puteri de ordin politic, pentru că la aceasta nu sunt chemate şi, în particular, să renunţe la modul absolut să justifice recursul la violenţă ca expresie legitimă a practicii religioase. Salut în acest sens comunitatea catolică a acestei ţări, puţin numeroasă dar foarte dornică de a participa în modul cel mai bun la dezvoltarea ţării, mai ales prin educaţia tinerilor, la edificarea păcii şi la armonia dintre toţi cetăţenii.

După cum aminteam recent, "avem absolută nevoie de un dialog autentic între religii şi culturi, un dialog în măsură să ne ajute la a depăşi împreună toate tensiunile într-un spirit de înţelegere rodnică" (Discurs la întâlnirea cu ambasadorii ţărilor musulmane, Castel Gandolfo, 25 septembrie 2006). Acest dialog trebuie să permită diverselor religii să se cunoască mai bine şi să se respecte reciproc, cu scopul de a lucra împreună tot mai mult în serviciul aspiraţiilor celor mai nobile ale omului, care este în căutarea lui Dumnezeu şi a fericirii. Doresc, din partea mea, să pot spune din nou în timpul acestei călătorii în Turcia toată stima mea pentru musulmani, invitându-i să continue să se angajeze împreună, graţie respectului reciproc, în favoarera demnităţii fiecărei fiinţe umane şi pentru creşterea unei societăţi în care libertatea personală şi atenţia faţă de celălalt să permită fiecăruia să trăiască în pace şi armonie. Acesta este felul în care religiile vor putea face partea ce le revine în înfruntarea numeroaselor sfidări cu care se confruntă în prezent societăţile noastre. Desigur, recunoaşterea rolului pozitiv pe care religiile îl desfăşoară în sânul corpului social poate şi trebuie să împingă societăţile noastre să aprofundeze tot mai mult, din partea lor, cunoaşterea omului şi să-i respecte tot mai bine demnitatea, aşezându-l în centrul acţiunii politice, economice, culturale şi sociale. Lumea noastră trebuie să ia act tot mai mult de faptul că toţi oamenii sunt profund solidari şi să-i invite să pună în relief diferenţele lor istorice şi culturale nu pentru a se opune între ei ci pentru a se respecta reciproc.
Biserica, ştiţi bine, a primit de la Fondatorul ei o misiune specială şi ea nu înţelege să intervină direct în viaţa politică şi economică. Cu toate acestea, datorită misiunii ei şi bazându-se pe lunga sa experienţă în istoria societăţilor şi culturilor, îşi exprimă urarea de a-şi face auzită propria voce în concertul naţiunilor, pentru ca întotdeauna să fie onorată demnitatea fundamentală a omului şi în special a celor mai slabi. În faţa dezvoltării recente a fenomenului globalizării schimburilor, Sfântul Scaun se aşteaptă de la comunitatea internaţională ca ea să se organizeze ulterior, pentru a-şi da reguli care să permită o mai bună guvernare a evoluţiilor economice, să reglementeze piaţa, cum ar fi, spre exemplu, prin suscitarea înţelegerilor regionale între ţări. Nu mă îndoiesc nicidecum, domnilor şi doamnelor, că voi veţi pune la inimă, în misiunea voastră de diplomatici, modalităţi de a face să se întâlnească interesele particulare ale ţării voastre şi necesitatea de a se înţelege unii cu alţii, şi că veţi putea contribui mult în acest fel în slujba tuturor.

Vocea Bisericii pe scena diplomatică se caracterizează întotdeauna prin voinţa, cuprinsă în Evanghelie, de a sluji cauza omului şi eu nu aş îndeplini această obligaţie fundamentală dacă nu aş rechema înaintea voastră necesitatea de a aşeza demnitatea umană tot mai mult în centrul preocupărilor noastre. Dezvoltarea extraordinară a ştiinţelor şi a tehnicilor pe care omenirea le cunoaşte astăzi, cu urmări aproape imediate pentru medicină, agricultură şi producţia de resurse alimentare, dar în egală măsură pentru comunicarea cunoaşterii, nu trebuie să fie căutată fără o finalitate şi fără repere, dat fiind că este vorba de naşterea omului, de educaţia sa, de modul de a trăi şi munci, de bătrâneţea şi moartea sa. Este mai mult decât necesară reînserarea progresului de astăzi în continuitatea istoriei umane şi, prin urmare, gestionarea lui potrivit proiectului care locuieşte în noi toţi de a face să crească umanitatea şi pe care cartea Genezei (1,28) îl exprima deja în termenii săi: "fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul. Supuneţi-l". Permiteţi-mi, în fine, gândindu-mă la primele comunităţi creştine crescute în acest pământ şi în particular la apostolul Paul, care personal a fondat mai multe, să citez cuvintele sale din scrisoarea către Galateni: "Voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate. Numai ca această libertate să nu fie ocazie de a trăi după trup, ci slujiţi-vă prin iubire unii pe alţii" (5,13). Formulez auspicii pentru ca înţelegerea între naţiuni, slujite respectiv de voi, să contribuie tot mai mult la a face să crească umanitatea omului, creat după imaginea lui Dumnezeu. Un obiectiv atât de nobil recere concursul tuturor. Din acest motiv Biserica catolică înţelege să întărească colaborarea cu Biserica ortodoxă şi îmi exprim urarea ca apropiata întâlnire cu patriarhul Bartolomeu I la Fanar să contribuie în mod eficace. Cum sublinia Conciliul ecumenic vatican al II-lea, Biserica caută în egală măsură să colaboreze cu credincioşii şi responsabilii tuturor religiilor, şi în particular cu musulmanii, pentru a apăra şi promova împreună, pentru toţi oamenii, dreptatea socială, valorile morale, pacea şi libertatea (Nostra Aetate, nr.3). Sper ca, în această perspectivă, călătoria mea în Turcia să aducă roade multe.
Doamnelor şi domnilor ambasadori, asupra persoanelor voastre, a familiilor voastre şi a colaboratorilor voştri, invoc din toată inima Binecuvântarea Celui Preaînalt.
*******************************************************
Aici, o sinteză audio, cu intervenţiile papei în engleză şi franceză: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.