2006-11-24 19:33:40

Vineri: sumarul emsiunii şi alte informaţii


(RV - 24 noiembrie 2006) Cuprinsul emisiunii şi alte ştiri:
- Apel al papei Benedict al XVI-lea la eliminarea disparităţii de acces la îngrijiri medicale între Nordul şi Sudul lumii, lansat vineri dimineaţă primind în Vatican participanţii la Conferinţa internaţională asupra bolilor infecţioase.

- Vineri dimineaţă papa Benedict al XVI-lea l-a primit în Vatican pe preşedintele Republicii Honduras: în centrul colocviului, dezvoltarea Americii Latine.

- A doua zi după întâlnirea joi cu papa Benedict al XVI-lea, primatul Comuniunii anglicane, arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams şi cardinalul Walter Kasper, preşedinte al Consiliului pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor au reafirmat angjamentul de a păşi mai departe pe calea dialogului ecumenic.

- Săptămâna viitoare, călătoria papei Benedict al XVI-lea în Turcia: cu noi, cardinalul Roberto Tucci.

- O împletire dintre artă şi credinţă: astfel s-a exprimat papa Benedict al XVI-lea întâlnind joi conducerea şi personalul Muzeelor Vaticane cu ocazia celui de-al V-lea centenar de la înfiinţarea lor.

- Exprimaţi votul privind valorile dreptăţii, libertăţii, democraţiei şi păcii: este sugestia şi îndemnul Conferinţei episcopale din Venezuela în vederea alegerilor prezidenţiale care se vor desfăşura la 3 decembrie.

- Cardinalul Kazimierz Swiatek, arhiepiscop de Minsk-Moghilev a primit joi în Belarus, la sediul ambasadei Franţei, titlul de cavaler camandat al Ordinului Legiunii de Onoare. Înalta distincţie, relatează agenţia SIR a fost conferită de preşedintele Republicii franceze întrucât cardinalul reprezintă pentru cetăţenii francezi istoria bieloruşilor din ultimii 70 de ani.

- În Chile parlamentul ţării a respins poriectul de lege asupra depenalizării acortului, Preşedintele Camerei deputaţilor Antonio Leal l-a declara inadmisibil: constituţia ocroteşte dreptul la viaţa pe cale de a se naşte.

- Părintele Pascual Chàvez Villanueva, rectorul major al călugărilor salezieni, este noul preşedinte al Uniunii superiorilor generali pentru perioada 2006-2009. A fost ales vineri dimineaţă la Roma, în cursul adunării semestriale în curs la Universitatea Saleziană.

- Duminică 26 noiembrie, ultima din anul liturgic, întreaga Biserică Catolică de rit latin sărbătoreşte solemnitatea lui Cristos, Regele Universului înălţând rugăciuni şi cântece de laudă şi preamărire. Potrivit tradiţiei, în toate se bisericile se organizează ore de adoraţie. În multe parohii, aceste momente de profundă închinare sunt organizate pe grupuri specifice: pentru copii, tineri, familii.

- Bundesratul german (camera superioară a legislativului german) a votat vineri în unanimitate Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.Votul de vineri din Bundesrat reprezintă ultima etapă a procesului ratificării Tratatului de către parlamentele naţionale ale celor 25 de state membre ale UE.

- Sâmbătă 25 noiembrie, în calendarul bizantin român sfânta Ecaterina, martiră, anul 205 şi sfântul Mercuriu, martir, anul 250; de asemenea, în calendarul roman sau latin sfânta Ecaterina din Alexandria, fecioară şi martiră, secolul 4.








All the contents on this site are copyrighted ©.