Reafirmată valoarea alegerii celibatului preoţesc la reuniunea prezidată de Benedict al XVI-lea joi în palatul apostolic. Interviu cu episcopul Bruno Forte

(RV - 17 noiembrie 2006) Papa a prezidat joi în palatul apostolic una din reuniunile periodice a capilor departamentelor Curiei romane pentru o reflecţie în comun. „Participanţii la reuniune - explică o notă a Sălii de presă a Sfântului Scaun - au avut o informare bine îngrijită privind cererile de dispensare de obligaţia celibatului prezentate în ultimii ani şi asupra posibilităţii readmiterii la exercitarea ministerului a unor preoţi care în prezent se găsesc în condiţiile prevăzute de Biserică”. „S-a reafirmat apoi - continuă nota - valoarea alegerii celibatului preoţesc potrivit tradiţiei catolice şi a fost reamintită exigenţa unei formări temeinice, umană şi creştină, atât pentru seminarişti cât şi pentru preoţii deja hirotoniţi”.
Într-un comunicat difuzat marţea trecută, Sala vaticană de presă preciza că întâlnirea fusese convocată de pontif pentru a examina cazuil mons. Emmanuel Milingo, arhiepiscop de Lusaka în Zambia, care a promovat o nouă Asociaţie de preoţi căsătoriţi şi a căzut în excomunicare „latae sententiae”, adică automată pentru faptul că a conferit fără mandat pontifical, la 24 septembrie anul acesta la Washington, consacrarea episcopală la patru preoţi căsătoriţi. Despre valoarea celibatului preoţesc, prezent în tradiţia catolică de rit latin, să ascultăm reflecţia episcopului italian de Chieti-Vasto, Bruno Forte:
INS - „Celibatul este conceput într-o triplă direcţie fundamentală. Prima, este cea cristologică: Isus nu a fost căsătorit pentru a se consacra total cauzei Împărăţiei lui Dumnezeu. Preotul se simte chemat să fie - aşa cum este sub aspect teologic - o reprezentare a lui Cristos-Capul, şi îl reprezintă şi în această urmare a lui Isus, în alegerea unei dăruiri necondiţionate a întregii sale fiinţe cauzei Împărăţiei lui Dumnezeu. O a doua semnifcaţie este cea ecleziologică, adică a fi celib permite acea dăruire totală Bisericii- Mireasă care face din presbiter, din preot, tată în comunitate, aşa cum în mod analog în Biserica antică întreaga Biserică era considerată „Ecclesia mater”. Deci un fel de logodnă între acela care este reprezentarea lui Cristos-Capul şi comunitatea credincioşilor. Şi în fine, o a treia indicaţie este cea escatologică: celibatul este o anticipare a stării Împărăţiei în care nu va mai fi nici bărbat, nici femeie dar toţi vom fi una în Cristos Isus. Într-un anume sens, înseamnă a fi martori ai viitorului lui Dumnezeu şi de aceea martori de speranţă. În special în contexte ca cele ale lumii nord-occidentale unde situaţia difuză a bunăstării îndeamnă şi determină mai curând la situaţii de comoditate, celibatul este şi un semn escatologic pentru motivul de a fi o mărturie vie a credinţei în primatul absolut al lui Dumnezeu şi al Împărăţiei sale asupra oricărui alt lucru. Acestea mi se par valorile preţioase pe care celibatul le conţine şi ca atare, chiar şi din partea celui care a pus în discuţie oportunitatea celibatului preoţesc din motive mai mult sau mai puţin practice, pastorale, exigenţe sau nevoie ale Bisericii, nu s-a pus niciodată în discuţie valoarea celibatului. Cred că acest lucru este foarte important, deoarece numai dacă i se înţelege până la capăt valoarea şi se caută a o realiza şi a se educa pentru ea, atunci celibatul păstrează acea încărăctură profetică care îl face în Biserică un anunţ al Împărăţiei lui Dumnezeu şi al urmării lui Isus”.
La reuniunea convocată de papa a fost reafirmată exigenţa unei formări solide, umană şi creştină, atât pentru seminarişti cât şi pentru preoţii deja hirotoniţi. Ce puteţi spune în această privinţă?
INS - „Da în mod cert, într-o lume ca aceea în care trăim, unde pe planul sexualităţii şi afectivităţii există atâtea, atâtea slăbiciuni, atâtea fragilităţi, e necesar ca persoana care răspunde unei chemări la vocaţia celibatară să facă acest lucru cu o mare maturitate de viaţă. Iată, pentru ce e necesar a-i găsi în profunzime motivaţia dar este necesar mai ales a se asigura că cine se simte chemat la această consacrare, să fi interiorizat bine motivaţiile pe plan nu numai spiritual dar - aş spune - şi uman şi psihologic”.
Aici, serviciul audio: