2006-11-16 20:30:59

Joi: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 16 noiembrie 2006) Cuprinsul emisiunii şi alte ştiri:
- Papa Benedict al XVI-lea a prezidat joi reuniunea capilor departamentelor Curiei romane pentru a examina cazul mons. Emmanuel Milingo, arhiepiscop emerit de Lusaka, în Zambia şi a cererilor unor preoţi căsătoriţi înaintate în ultimi ani pentru a fi dispensaţi de obligaţia celibatului sau pentru a fi readmişi la ministerul sacerdotal.
- Într-o notă a Sălii vaticane de presă difuzată joi, după încheierea reuniunii, se arată că „participanţii au avut o informare bine documentată asupra cererilor de dispensă de la obligaţia celibatului prezentate în ultimii ani şi asupra posibilităţii readmiterii la exerciţiul minsterului a unor preoţi care în prezent se găsesc în condiţiile prevăzute de Biserică”. De asemenea „s-a reafirmat valoarea alegerii celibatului sacerdotal potrivit tradiţiei catolice şi a fost reafirmată exigenţa unei formări temeinice, umană şi creştină, atât pentru seminarişti cât şi pentru preoţii deja hirotoniţi”.

- Observatorul permanent al Sfântului Scaun pe lângă Naţiunile Unite la sediul de la Geneva a lansat un apel pentru a se pune capăt conflictului israeliano-palestinian intervenind la lucrările Consiliului ONU pentru drepturile omului.

- S-a celebrat joi Ziua internaţională a toleranţei. Într-un mesaj, Kofi Annan subliniază că diversitatea constituie un dar preţios şi nu o ameninţare.

- A fost declarată venerabilă - prima fază a procesului canonic de ridicare la cinstea altarelor, „Mama Margherita”, mama sfântului Ioan Bosco, carew nu a avut extaze, nici vedenii, dar a lucrat ca toate mamele 365 de zile din an pentru copii: despre sfinţenia eroică a mamelor în munca de fiecare zi, un interviu cu părintele Teresio Bosco.

- Cu intervenţia cardinalului secretar de stat Tarcisio Bertone s-a inaugurat joi seară la Muzeele Vaticane expoziţia asupra lui Laocoon, unul din grupurile statuare cele mai celebre din lume, descoperit la 14 ianuarie 1506 pe colina Oppio din Roma. Expoziţia care va rămâne deschisă publicului până la 28 februarie anul viitor, reprezintă momentul culminant al celebrărilor pentru cei 500 de ani ai Muzeelor Vaticane, al căror act de naştere este marcat tocmai de descoperirea grupului Laocoon şi achiziţionarea lui de papa Iulius al II-lea.

- Miercuri seară în bazilica Sfântul Petru liturgia Vesperelor prin cântul gregorian a deschis cel de-al V-lea Festival internaţional de muzică şi artă sacră: cu noi, mons. Pablo Calino, care vorbeşte despre recuperarea cântului gregorian şi în general a cântului liturgic. Joi seară, Vesperele în bazilica Santa Maria Maggiore.

- „Promovarea unui spirit cordial în serviciul creşterii spirituale şi morale a naţiunii”, este obiectivul idicat de episcopii mexicani cu ocazia deschiderii plenarei Conferinţei lor episcopale.

- În Indonezia a fost redeschis procesul pentru uciderea în 2005 la Poso, a trei tineri creştini. Imputaţii sunt acuzaţi de terorism şi riscă pedeapsa cu moartea.

- În Pakistan, parlamentul a aprobat un nou proiect de lege care pune adulterul şi vioenţa sexuală în sfera Codului penal urmând să fie judecate de tribunale civile şi nu de curţi religioase islamice.

- „Îmi veţi fi martori până la marginile pământului. Pentru a purta cuvântul meu şi a readuna fiii dispersaţi ai lui Dumnezeu”: aceasta este tema primului Congres misionar al Africii occidentale în curs în Burkina Faso. „Formarea misionară a personalului apostolic constituie prioritatea priorităţilor”, afirmă, într-un mesaju trimis participanţilor, cardinalul Ivan Dias, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea popoarelor.

- Vineri 17 noiembrie, în calendarul bizantin român sfântul Grigore Taumaturgul, episcop, anul 270; în calendarul roman sau latin sfânta Elisabeta a Ungariei, călugăriţă anii 1207-1231.








All the contents on this site are copyrighted ©.