2006-11-11 19:46:14

Sâmbătă: sumarul emisiunii şi alte informaţii


RV 11 nov 2006. Aici, cuprinsul transmisiunii de sâmbătă:

- "Credinţa, prietenă a raţiunii, oferă perspectivă de speranţă oricărui proiect de viaţă": a afirmat Benedict al XVI-lea, primind sâmbătă în aula Paul al VI-lea membrii fundaţiei "Sfânta Familie din Nazaret", la împlinirea a 60 de ani de la înfiinţare.

- Sala de presă a Sfântul Scaun a făcut cunoscut sâmbătă programul detaliat al călătoriei apostolice a papei Benedict al XVI-ea în Turcia de la 28 noiembrie până vineri 1 decembrie.

- Un eveniment ce nu trebuie uitat niciodată şi care nu mai trebuie retărit niciodată: cu aceste cuvinte papa Benedict al XVI-lea aminteşte într-un mesaj bătălia de la Verdun, un capitol al primului război mondial deosebit de sângeros scris de germani şi francezi în războiul dintre ei.

- Observatorul permament al Sfântului Scaun la ONU, arhiepiscopul Celestino Migliore îndeamnă comunitatea internaţională să lupte cu hotărâre împotriva eradicării sărăciei în lume.

- Sistemul Naţiunilor Unite are nevoie de o reformă radicală pentru a răspunde provocărilor globale ale umanităţii şi exigenţelor popoarelor: se afirmă în Raportul "Delivering as one", prezentat recent la sediul ONU de Comisia specială înfiinţată de secretarul general, Kofi Annan.

- Va ajunge duminică la Pavia, Italia, "Flacăra augustiniană a dialogului". Aprinsă pe 23 octombrie în Algeria, la Souk Ahras, vechea Tagaste unde la 13 noiembrie 354 s-a născut sfântul Augustin, flacăra a făcut popas în oraşele care au o legătură cu acest învăţător al Bisericii. Binecuvântată la Roma de Benedict al XVI-lea la rugăciunea Angelus la 1 noiembrie, "flacăra agustiniană" îşi propune să transforme experienţa umană şi spirituală a cunoscutului episcop de Hipona într-o punte de dialog pentru culturile şi religiile din jurul Mediteranei.

- Dacă populaţia nu se bucură de beneficiile resurselor sale naturale, aceasta se datorează carenţelor de gestiune şi corupţiei clasei politice: a denunţat mons. John Olorunfemi Onaiyekan, preşedintele Conferinţei episcopale a Nigeriei, intervenind zilele trecute la un Simpozion internaţional dedicat problemelor cu care se confruntă acele state bogate în resurse naturale dar sărace din punct de vedere social şi economic.

- Consideraţii omiletice la a XXXII-a Duminică din Timpul liturgic de peste an: văduva care "a dat tot ce avea" împlineşte porunca "să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată puterea ta".

- Duminică 12 noiembrie, în calendarul bizantin român Duminica a-25-a după Rusalii, sfântul Ioan Milostivul, arhiepiscop, anul 619, sfântul Nil Sinaitul, cuvios, anul 430 şi sfântul Iozafat episcop, martir, anul 1623; în calendarul roman sau latin Duminica a 32-a din Timpul liturgic de peste an şi sfântul Iozafat, episcop de Palozk martir al unirii cu Biserica Romei, Ucraina, anii 1580-1623, şi sfântul Cristian, călugăr camalduez, Polonia, secolul 11.








All the contents on this site are copyrighted ©.