2006-11-09 19:42:56

Joi: sumarul emisiunii şi alte informaţii


RV 9 nov 2006. Aici, sumarul şi alte informaţii din transmisiunea de joi:
*******************
"Umanitatea are nevoie de a redescoperi în Isus euharistic izvorul speranţei sale": s-a exprimat joi Benedict al XVI-lea primind membrii Comitetului pontifical pentru Congresele euharistice internaţionale; lucrările adunării plenare, încheiate miercuri la Roma, au pregătit manifestările următorului Congres euharistic internaţional, programat în Quebec, Canada, în iunie 2008. Cu noi, arhiepiscopul de Bari (Italia), mons. Francesco Cacucci.
**************************
- Joi, în cursul după amiezii s-a încheiat în Vatican vizita ad Limina a episcopilor elveţieni: publicat în ultima zi a vizitei discursul pronunţat marţi de Benedict al XVI-lea în limba germană cu îndrumări pastorale. Benedict al XVI-lea constată că ignoranţa religioasă a atins niveluri alarmante, de aceea se impune o acţiune de catehizare temeinică a comunităţilor.
***************************
- A depune eforturi în vederea unei soluţii durabile pentru refugiaţii şi persoanele evacuate în interiorul ţărilor: este îndemnul arhiepiscopului Celestino Migliore observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Naţiunile Unite la New York intervenind în lucrările de la Palatul de sticlă asupra Înaltului Comisariat pentru refugiaţi.
******************************
Reprezentanţi ai peste 150 de Universităţi catolice din întreaga lume vor participa la o conferinţă internaţională în zilele de 17 şi 18 noiembrie, la Roma, pe tema "Universitatea şi Doctrina socială a Bisericii".
********************************
- Amărăciune şi dezaprobare din partea Sfântului Scaun pentru convocarea la Ierusalim a unei manifestaţii a orgoliului homosexual.
***************************
- Marţea viitoare 14 noiembrie, va fi publicat Mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru cea de 93-a Zi a Migrantului şi Refugiatului care se va celebra la 14 ianuarie 2007 cu tema „Familia migrantă”: a făcut cunoscut joi Sala de presă a Sfântului Scaun.
****************************
- Papa a transmis binecuvântarea şi apropierea rugăciunii sale fondatoarei Mişcării focolarelor, Chiara Lubich, internată de pe 2 noiembrie la spitalul Gemelli din Roma datorită unei infecţii pulmonare; parametrii clinici – asigură personalul medical – sunt în fază de stabilizare.
**************************
– În Filipine, peste zece mii de tineri din întreaga ţară asiatică îşi reînnoiesc angajamentul creştin la Ziua naţională a tineretului, în desfăşurare pînă duminică, la Davao; momentele de rugăciune personală, conferinţele şi celebrările euharistice sunt grupate în jurul temei "Făclie pentru paşii mei este cuvântul tău, lumină pentru cărările mele".
**************************
- Episcopii mexicani sunt îngrijoraţi din pricina izbucnirii violente a unui grup de radicali, duminica trecută, în catedrala din Ciudad de Mexico, în timpul Liturghiei celebrate de arhiepiscopului capitalei, cardinalul Norberto Rivera Carrera. Într-un comunicat, inivitaţia episcopilor la respectarea locurilor de cult.
***************************
- Vineri 10 noiembrie în calendarul bizantin român sfinţii Olimp, Sosipatru, Erast şi însoţitorii lor, apostoli dintre cei 70 şi sfântul Orest, martir, secolul 3; în calendarul roman sau latin sfântul Leon cel Mare, papă şi învăţător al Bisericii, între anii 440-461 şi sfântul Tiberiu, martir în primele secole ale Bisericii.








All the contents on this site are copyrighted ©.