În faţa omului care spune "nu" iubirii sale, fantezia lui Dumnezeu este inepuizabilă
în a găsi noi modalităţi pentru a-şi arăta milostivirea: Benedict al XVI-lea la Liturghia
de marţi cu episcopii din Elveţia
(RV - 8 noiembrie 2006) Iubirea lui Dumnezeu are o forţă creatoare mai mare
decât refuzul cu care omul îi răspunde. „Prin
fiecare ‚nu’ uman este declanşată o nouă dimensiune a iubirii sale şi el găseşte o
nouă cale, mai mare, pentru a realiza răspunsul ‚da” pentru om, pentru istoria sa,
pentru creaţia sa”. Este ceea ce a spus Benedict al XVI-lea marţi dimineaţă la omilie,
vorbind liber în germană în timpul Liturghiei la care au participat episcopii elveţieni
prezenţi în Vatican pentru vizita lor „ad Limina”. Tot în timpul dimineţii de marţi
Benedict al XVI-lea a ţinut apoi episcopilor elveţieni un alt discurs, vorbind din
nou liber, în prima reuniune a întâlnirii lor.
Discursul papei publicat marţi
dimineaţă de Sala de presă a Sfântului Scaun cu ocazia întâlnirii episcopilor elveţieni,
nu a fost în schimb pronunţat. „Acesta - se afirmă într-un comunicat al Sălii vaticane
de presă - reflecta conţinutul unei schiţe pregătite de mai înainte în vederea vizitei
ad Limina a episcopilor Elveţiei începută în 2005” şi întreruptă din cauza bolii lui
Ioan Paul al II-lea, internat la spitalul Gemelli.
Dar să revenim la omilia
papei rostită liber la Liturghia de marţi dimineaţă. Mesajul lui Benedict al XVI-lea
este clar: „Dumnezeu nu dă greş”. Papa a sublinat acest lucru de mai multe ori în
cadrul omiliei: Dumnezeu, deşi lăsând existenţa libertăţii omului, care poate să-i
spună ‚nu’, găseşte mereu noi căi pentru a dovedi o nouă dimensiune a iubirii sale.
„Fantezia lui Dumnezeu, forţa creatoare a iubirii sale este mai mare decât orice ‚nu’
uman”. Papa a reparcurs istoria omenirii explicând că, dacă Adam „a considerat prietenia”
cu Dumnezeu „o dependenţă şi s-a considerat un dumnezeu, ca şi cum el ar fi putut
exista doar de la sine” şi de aceea a căzut, Dumnezeu făcându-se „el însuşi om” a
reînceput „o nouă umanitate”, a coborât „până în abisurile cele mai profunde ale fiinţei
umane”, s-a înjosit „până la moartea pe cruce” şi a învins „trufia prin umilinţa şi
ascultarea crucii”. Este un ‚nu’ pe care omul continuă să-l pronunţe, a subliniat
papa, un ‚nu’ împotriva lui Dumnezeu care îl invită continuu să se facă părtaş al
iubirii sale. Este vorba de o iubire care se lărgeşte în faţa refuzului şi se extinde
la întreaga lume. „Astfel Evanghelia, prin acest parcurs de răstignire mereu nou devine
universală, cuprinde totul”.
În discursul său Benedict al XVI-lea a evidenţiat
că acei ‚nu’ de azi sunt acele „multe lucruri grave şi obositoare” ascultate în timpul
vizitelor „ad Limina” dar că, oricum, mesajul lui Dumnezeu continuă să străbată pământul.
„Cunoaştem bisericile care devin din ce în ce mai goale, seminariile care continuă
să se golească, mănăstirile care devin tot mai goale; cunoaştem toate formele în care
se prezintă acest ‚nu’, ca de pildă „am alte lucruri importante de făcut”: sunt observaţiile
papei. Explicaţia la toate acestea stă în faptul că „posesia şi raporturile umane...implică
în aşa măsură persoanele încât ele reţin că nu mai au nevoie de altceva pentru a-şi
umple de-a binelea timpul şi prin aceasta existenţa lor interioară”. Benedict al XVI-lea
a subliniat că mulţi „nu au făcut niciodată experienţa trăirii lui Dumnezeu; nu au
prins niciodată „gustul” pentru Dumnezeu; nu au simţit niciodată cât de plăcut este
a fi „mişcaţi lăuntric” de Dumnezeu! Sarcina Bisericii este atunci „să ajute ca persoanele
să poată gusta, să poată simţi din nou gustul lui Dumnezeu”. Papa a oferit şi câteva
reflecţii extrase dintr-o omilie a sfântului Grigore cel Mare: Cum se întâmplă că
omul nu vrea nici măcar ‚să guste’ bunătatea lui Dumnezeu? Şi răspunde: când omul
este ocupat total de lumea sa, de lucrurile materiale, de ceea ce poate face, de tot
ce e posibil de realizat şi îi aduce câştig, de tot ce poate produce sau înţelege
despre sine însuşi, atunci capacitatea sa de percepţie faţă de Dumnezeu slăbeşte,
organul îndreptat spre Dumnezeu se alterează, devine incapabil să perceapă şi insensibil”.
În faţa şi pentru o asemenea realitate, invitaţia lui Benedict al XVI-lea
este la a avea „aceleaşi simţăminte ale lui Isus Cristos”. „Învăţaţi să gândiţi cum
a gândit Cristos! Iar acest a gândi nu este doar ceva intelectual, ci şi un a gândi
cu inima. Deprindem sentimentele lui Isus Cristos atunci când învăţăm să ne gândim
şi la eşecul său, la trecerea sa prin faliment, la creşterea iubirii sale tocmai în
eşec”.
Benedict al XVI-lea a observat apoi că dacă „se poate face mult, atât
de mult pe tărâm ecleziastic” există şi riscul de „a rămâne prinşi total de cele proprii,
fără a-l întâlni pe Dumnezeu”. Se întâmplă că „angajarea să înlocuiască credinţa,
ca apoi să golească partea lăuntrică”. Remediul indicat de papa este „ascultarea Domnului
în rugăciune, în participarea intimă la sacramente, în deprinderea sentimentelor lui
Dumnezeu în chipul şi în suferinţele oamenilor, pentru a fi astfel contagiaţi de bucuria
sa, de zelul său, de iubirea sa, pentru a privi cu el şi plecând de la el, lumea”.
Benedict al XVI-lea a încheiat omilia precizând că dacă „există atâtea probleme care
se pot enumera şi care trebuie să fie rezolvate”, acestea „nu se rezolvă dacă Dumnezeu
nu este pus în centrul vieţii, dacă Dumnezeu nu devine din nou vizibil în lume, dacă
nu devine determinant în viaţa noastră şi dacă nu intră şi prin noi în mod decisiv
în lume”. Aici, serviciul audio: