Sensul creştin al morţii in alocuţiunea lui Benedict al XVI care la rugăciunea "Angelus" a invitat credincioşii să se pregătească cu seninătate la moarte. Apel pentru populaţiile din Fâşia Gaza.

(RV - 5 noiembrie 2006) Prima duminică din noiembrie, după solemnitatea Tuturor Sfinţilor şi pomenirea liturgică a Tuturor credincioşilor răposaţi, a oferit lui Benedict al XVI-lea ocazia prielnică pentru o reflecţie asupra sensului creştin al morţii şi necesităţii pregătirii cum se cuvine pentru trecerea omului din această lume la Tatăl. Tot la întâlnirea duminicală Sfântul Părinte a exprimat profunda sa îngrijorare pentru ştirile ce sosesc din Făşia Gaza.

Într-o dimineaţă fără soare şi pentru prima dată în acest sezon cu un frig înţepător, peste 30 de mii de persoane, romani şi pelerini, au ascultat cu atenţie în piaţa San Pietro alocuţiunea pontifului şi s-au rugat împreună antifonul marian „Îngerul Domnului”.
Gândul Sfântului Părinte s-a îndreptat spre acele „populaţii civile care suferă consecinţele actelor de violenţă”. Contextul la care se referea pontiful în mod deosebit este Fâşia Gaza de unde ştirile - a subliniat - denunţă „o gravă deteriorare a situaţiei”. Papa a lansat apelul său cerând tuturor să se unească în rugăciune:
INS - „...Ca Dumnezeu cel atotputernic şi milostiv să lumineze autorităţile israeliene şi palestiniene, precum şi pe cele ale naţiunilor care au o responsabilitate specială în regiune, pentru ca să se străduiască să facă să înceteze vărsarea de sânge, să multiplice iniţiativele de ajutor umanitar şi să favorizeze reluarea imediată a unei negocieri directe, serioase şi concrete”.

Înainte de rugăciunea „Angelus” Benedict al XVI-lea a rechemat atenţia la pomenirea liturigcă de la 2 noiembrie a credincioşilor răposaţi. Încă un gând asupra morţii pe care - a afirmat - aşa-numita „civilizaţie consumistă” caută adesea să-l înlăture din conşiinţa lumii, prinsă în întregime de preocupările vieţii cotidiene”. Însă , a observat papa- „a muri face parte din a trăi iar acest lucru nu doar la sfârşit, ci, observând bine, în orice clipă. Papa a amintit că „în pofida tuturor formelor de abatere a atenţiei, pierderea unei persoane dragi ne face să redescoperim, ceea ce dinadins a definit „problema”, având în vedere mereu mentalitatea mai comună. A explicat faptul că ne găsim în situaţia de „a simţi moartea ca o prezenţă radical ostilă şi contrară chemării noastre fireşti la viaţă şi la fericire”. Benedict al XVI-lea a amintit în continuare că Isus a revoluţionat sensul morţii; că a făcut aceasta nu numai prin învăţătura sa dar mai presus de toate înfruntând el însuşi moartea. Centrul credinţei creştine stă în faptul că Isus „murind a distrus moartea”, aşa cum repetă liturgia în timpul pascal. Papa a citat un părinte al Bisericii, Meliton din Sardes care scrie „Cu Duhul care nu putea muri Cristos a nimicit moartea care ucidea omul” (Meliton din Sardes, Despre Paşte, 66). „Fiul lui Dumnezeu a voit în felul acesta să împartăşească până la capăt condiţia noastră umană pentru a o deschide la speranţă. În ultima analiză, Isus s-a născut pentru a putea muri şi a ne elibera astfel de sclavia morţii. Spune Scrisoarea către Evrei: „El a suferit moartea pentru fiecare om” (2,9). Papa a folosit o expresie deosebită spunând că „de atunci, moartea nu mai este aceeaşi: a fost lipsită, pentru a spune astfel, de „veninul” său. Iubirea lui Dumnezeu, lucrătoare în Isus, a dat, de fapt, un sens nou întregii existenţe a omului şi astfel i-a transformat şi actul morţii. Dacă în Cristos viaţa umană este „trecere din această lume la Tatăl” (In 13,1), ceasul morţii este momentul în care acest lucru se realizează concret şi definitiv. Cine se străduieşte să trăiască asemenea lui, este eliberat de frica morţii care nu mai arată rânjetul zeflemitor al unei duşmane ci, cum scrie sfântul Francisc în Cântecul creaturilor, chipul prietenos al unei „surori” pentru care se poate chiar binecuvânta Domnul: „Laudato si’, mi’ Signore, per sora nostra morte corporale - Fii lăudat, Domnul meu, pentru sora noastră moarte corporală”.
Aici, Benedict al XVI a improvizat liber pentru a aminti temeiul credinţei creştine:
INS - „De moartea trupului nu trebuie să ne fie frică, ne aminteşte credinţa: fie că trăim, fie că murim, suntem ai Domnului”. Moartea este un somn din care, într-o zi, vom fi retreziţi. În schimb, adevărata moarte de care trebuie să ne temem, este aceea a sufletului, pe care Apocalipsul o numeşte „a doua moarte” (cfr Ap 20,14-15; 21,8). De fapt, cine moare în păcat mortal, fără căinţă, închis în refuzul orgolios al iubirii lui Dumnezeu, se autoexclude de la împărăţia vieţii”.
Ca de obicei, Benedict al XVI-lea a încheiat alocuţiunea cu un îndemn la rugăciune: "prin mijlocirea Preasfintei Maria şi a Sfântului Iosif, să invocăm de la Domnul harul de a ne pregăti cu seninătate la plecarea din această lume, când el va voi să ne cheme, în speranţa de a putea locui veşnic împreună cu el în compania sfinţilor şi a scumpilor noştri răposaţi”.

După recitarea antifonului marian „Angelus Domini - Îngerul Domnului”, Benedict al XVI-lea a adresat saluturi particulare în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă şi italiană. În polonă, a amintit că sâmbătă 4 noiembrie a fost comemorat sfântul Carol Borroemu, o comemorare care - a explicat - invită la a asocia merele reformator al Bisericii de după Conciliul din Trento cu marele executor al dispoziţiilor Conciliului Vatican II, Ioan Paul al II-lea, Karol Wojtyla”.

Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală pentru rugăciunea „Îngerul Domnului” şi pe care o exitnde la toţi cei care, pe calea undelor la radio sau televiziune, o primesc în spirit de credinţă.
INS - Binecuvântarea papei Benedict al XVI-lea.
Aici, serviciul complet audio: