2006-11-04 19:14:32

Sâmbătă: Sumarul emisiunii şi alte infromaţii.


(RV - 4 noiembrie 2006) Cuprinsul emisiunii şi alte ştiri.
-"Pentru mine a trăi este Cristos": fiecare a fost chemat în Biserică să-şi însuşească şi să şi să pună în practică aceste cuvinte ale apostolului Paul, a spus Benedict al XVI-lea sâmbătă dimineaţă în bazilica San Pietro la Liturghia celebrată la altarul catedrei pentru cardinalii şi episcopii din toată lumea decedaţi în ultimele 12 luni.

- Mons. Celestino Migliore, observator permanent al Sfântului Scaun la ONU vorbind în Adunarea generală de la New York a avertizat că terorismul, nihilismul şi fundamentalismul fanatic ameninţă pacea lumii.

- Cu o invitaţie la fraternitate şi încredere - două daruri ale lui Cristos deosebite de preţioase pentru timpurile în care trăim şi indispensabile pentru creşterea personală şi a unei societăţi cu adevărat umane, cardinalul Jean-Pierre Ricard, arhiepiscop de Bordeaux şi preşedinte al Conferinţei episcopale franceze a deschis lucrările celei de-a 43-a Adunări plenare a episcopilor din Franţa.

- Duminică, în Brazilia la Sao Paolo, va fi proclamat fericit părintele Mariano de la Mata Aparicio, preot augustinian, protector al copiilor şi săracilor. Liturghia şi ritul de beatificare vor fi oficiate de cardinalul José Saraiva Martins, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele sfinţilor.

- Dornici să garanteze demintatea umană în plinătatea ei, vrem să contribuim la o viziune economică mai echitabilă, mai eficientă, transparentă şi participată de care ţara noastră are atât de mare nevoie: afirmă episcopii catolici din Angola în Scrisoarea pastorală „Pentru o justiţie economică”, citată de agenţia misionară Fides. Este vorba de o mai mare transparenţă în gestiunea resurselor, în special petrolul şi diamantele, indispensabilă pentru ca Angola să iasă din situaţia de subdezvoltare.

- Episcopii catolici elveţieni sprijină legea federală privind cooperarea cu statele din Europa de Est, care va fi votată la 26 noiembrie: este o contribuţie la pace, justiţie şi stabilitatea în Europa.

- A se cunoaşte şi a se respecta: cu această intenţie este în curs la Istanbul al IV-lea Simpozion islamo-creştin pe tema: „Mântuirea în Islam şi în Creştinism”. Iniţiativa este promovată de călugării franciscani „Fraţii Minori Capucini” împreună cu Institutul pontifical de Studii arabe din Roma şi Facultatea Teologică a Universităţii din Marmara.

- Timp de trei zile, incepând de vineri până duminică, Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla organizează in Catedrala "Schimbarea la Faţă" a III-a ediţie a Festivalului coral de muzică religioasă "Armonii sacre", in prezenţa episcopului Florentin Crihalmeanu. În afara pieselor sacre interpretate de corul "Magnificat", Dumnezeu este preamarit şi prin cântecele corurilor din Zalău, Oradea, Târgu Mureş, Sighetu Marmaţiei şi Cluj. Episcopul Florentin va inmâna în finalul festivalului Diploma "Armonii sacre" dirijorului fiecărui cor participant, cât şi interpreţilor de arii şi lieduri, pentru meritele pe tărâmul promovării muzicii religioase.

- Prefectura şi Consiliul Judeţean Suceava au înaintat Guvernului un proiect de hotărare pentru înfiinţarea unei pieţe care să poarte numele Papei Ioan Paul al II-lea, în comuna suceveană Cacica, în zona Bazilicii Minor din localitate. Piaţa, unde ar urma să fie amplasată o statuie a fostului papă, va fi pavată cu dale şi vor fi realizate ronduri de flori, va fi amenajată în apropierea sanctuarului marian catolic din Cacica, lăcaş de cult ridicat la rang de „Basilica Minor” de către Ioan Paul al II-lea.

- Duminică 5 noiembrie, în calendarul bizantin român Duminica a XXII-a după Rusalii şi sfinţii Galaction şi Epistema, soţi, cuvioşi, anul 250; în calendarul roman sau latin Duminica a XXXI-a din Timpul liturgic de peste an şi sfinţii Elisabeta şi Zaharia, părinţii sfântului Ioan Botezătorul.








All the contents on this site are copyrighted ©.