Biserica, maică a sfinţilor, a celor care dau mărturie pentru o excelenţă de viaţă
posibilă fiecărui om: omilia papei Benedict al XVI-lea în solemnitatea Tuturor Sfinţilor,
miercuri în bazilica vaticană. La "Angelus", Sf. Părinte a amintit comemorarea Tuturor
credincioşilor răposaţi, joi, 2 noiembrie: moartea este semnul ce trimite spre viaţa
veşnică.
RV 1 noiembrie 2006. Sfinţii şi răposaţii îl provoacă pe omul modern
la sensul vieţii veşnice, o realitate considerată adesea, în zilele noastre, drept
o mitologie depăşită: a afirmat miercuri Benedict al XVI-lea la Sf. Liturghie în bazilica
San Pietro şi la alocuţiunea de la recitarea antifonului marian Angelus Domini,
inspirate de datele liturgice de pe 1 şi 2 noiembrie. Pentru a fi sfinţi, a afirmat
papa, nu e nevoie de carisme excepţionale, iar enigma morţii deschide la speranţa
unei vieţi care nu se termină pe pământ. Ins ... Renumiţi sau anonimi,
veneraţi de veacuri sau ascunşi în ungherele vieţii obişnuite, ei sunt modelul uman
care face ca cerul să fie mai aproape de pământ, sfinţii. Bărbaţi şi femei, fii ai
Bisericii, care au făcut o alegere, Cristos, au apărat-o, nu au evitat urmările alegerii,
nici chiar pe cele mai dramatice, pînă când au devenit, dincolo de intenţiile lor,
o dovadă vie că ţelul înalt al vieţii creştine este un ţel la îndemâna tuturor, nu
pentru oameni ieşiţi din comun, un ţel care rămâne valabil în orice epocă. Benedict
al XVI-lea a reafirmat aceste principii miercuri în timpul Sfintei Liturghii de 1
noiembrie, celebrată cu mare solemnitate în bazilica vaticană. Ins... Între
navatele bazilicii, pline pînă la refuz, papa a făcut să răsune întrebarea antică
a unui celebru om al lui Dumnezeu, sfântul abate Bernard de Clairvaux: "la ce foloseşte
lauda noastră adusă sfinţilor? la ce foloseşte tributul nostru de glorie?". Răspunsul
de acum o mie de ani, a observat, nu şi-a pierdut actualitatea: sfinţii nu au nevoie
de onorurile noastre, dar gândindu-ne la ei – spunea sf. Bernard – "mă simt arzând
de dorinţe mari". Ins papa – "Iată aşadar semnificaţia solemnităţii de azi:
privind la exemplul luminos al sfinţilor, să retrezim în noi marea dorinţă de a fi
ca sfinţii, fericiţi de a trăi alături de Dumnezeu (...). A fi sfânt înseamnă să trăieşti
în apropiere de Dumnezeu, să trăieşti în familia sa. Acest adevăr, reafirmat cu tărie
de Conciliul Vatican al II-lea, este repropus astăzi în mod solemn atenţiei noastre".
Dar în ce constă sfinţenia? - s-a întrebat apoi Benedict al XVI-lea: Ins
papa – "La acest interogativ se poate răspunde mai întâi de toate la negativ:
pentru a fi sfinţi nu este nevoie să împlineşti fapte şi lucruri extraordinare, nici
să deţii carisme excepţionale. Vine apoi răspunsul în formă pozitivă: este necesar,
simplu, să-l slujeşti pe Isus, să-l asculţi şi să-l urmezi fără să-ţi pierzi curajul
în faţa greutăţilor (...). Sfinţenia recere un efort constant, dar pentru toţi este
posibil pentru că mai mult decât lucrare a omului, este mai presus de toate darul
lui Dumnezeu". Desigur, măreţia darului – a subliniat Sf.
Părinte – scoate în relief, prin contrast, sărăcia mijloacelor noastre. Dar certitudinea
creştină, departe de orice orgoliu, constă în aceasta: "Dumnezeu, a repetat papa,
ne-a voit în lume ca să fim sfinţi". Asemeni celor celebraţi de Biserică, precum figurile
Vechiului Testament, începând cu Abel "cel drept" şi Avram, patriarhul credincios.