2006-10-31 10:26:07

Papa exprimă mâhnire pentru victimele dezastrului aviatic din Nigeria


(RV - 30 octombrie 2006) Benedict al XVI-lea şi-a exprimat profunda durere pentru dezastrul aviatic petrecut duminică în Nigeria, când un Boing 737 al Companiei aeriene particulare locale „Adc” s-a părbuşit la puţin timp după decolarea de pe aeroportul capitalei Abuja, provocând moartea a 99 persoane, între care liderul spiritual al musulmanilor din Nigeria, sultanul de Sokoto, Mahammadu Maccido. Doar şase persoane au supravieţuit. În telegrama semnată de cardinalul secretar de stat vatican Tarcisio Bertone, papa Benedict al XVI-lea aminteşte sultanul şi exprimă propria solidaritate pentru victime şi rudele lor. „Oferind rugăgăiuni fierbinţi”, se citeşte în telegarmă, pontiful „cere lui Dumnezeu să reverse curaj şi forţă tuturor celor care suferă” din cauza acestei tragedii.








All the contents on this site are copyrighted ©.