2006-10-28 18:02:44

Expoziţia "Petros eni" (Petru e aici), în centrul atenţiei vizitatorilor: peste 5000, în primele 15 zile.


RV 28 oct 2006. De pe 3 octombrie 2006 pînă pe 8 martie 2007, pelerinul la bazilica Sfântul Petru are posibilitatea unui parcurs istoric de excepţie: este expoziţia "Petros Enì" (Petru e aici), care numai în primele cinsprezece zile de la deschidere, a înregistrat deja peste cinci mii de vizitatori. Amenajată în Braţul Carol cel Mare al bazilicii vaticane, mostra comemorează cinci sute de ani de la începutul lucrărilor la noua bazilică dedicată Sfântului Petru, care a dat o nouă continuitate celei edificată de împăratul Constantin.
Rezultatul numeric al vizitatorilor confirmă obiectivul nicidecum uşor de a rezuma în câteva sute de exponate – chiar dacă de primă mărime şi semnate de un Michelangelo, Tiziano, Rembrandt, Caravaggio sau El Greco – nu numai cele cinci secole ale noii bazilici dar şi cele şaptesprezece veacuri de istoria artei şi credinţei care ne separă de construirea primei bazilici pe colina vaticană unde tradiţia creştină a considerat dintotdeauna că se află locul martiriului sfântului Petru şi unde săpăturile cerute de Pius al XII-lea au confirmat existenţa unei necropole paleocreştine. A revenit apoi studiilor la care Pius al VI-lea şi-a dat aprobarea să demonstreze că oasele omului descoperite sub locul pe care tradiţia creştină în considera drept locul martiriului primului dintre apostoli aparţineau efectiv epocii în care apostolul a cerut să fie răstignit cu capul în jos, considerându-se nedemn să îndure aceeaşi moarte care a fost destinată lui Cristos. Fragmentul de tencuială roşie cu inscripţia "Petros Enì", adică "Petru e aici", regăsită în necropolă, chiar sub altarul mărturisirii şi sub cupola proiectată de Michelangelo, a fost expus pentru prima dată publicului, în ultima sală, împreună cu rasa călugărească a Sf. Francisc şi sandalele Maicii Tereza de Calcutta, simbol al pelerinilor care de a lungul veacurilor au ajuns la San Pietro mânaţi de credinţa în Cristos.
Mostra este, de fapt, istoria bazilicii, a papilor şi artiştilor care au visat-o, realizat-o sau proiectat-o, dar şi a meşterilor care au construit-o, începând cu Nicola Zabaglia, meşterul "sampietrinilor" şi ideatorul de sisteme, punţi şi tot felul de schele, reprezentat într-o gravură în timp ce crea una din invenţiile sale, idei care în Settecento au modificat tehnicile de construcţie. Se pot vedea apoi scrisorile autografe în care Michelangelo descrie munca sa desfăşurată pentru bazilică cu titlu gratuit în schimbul libertăţii de a da cont numai papei, şi tot a lui Michelangelo este bustul de bronz pe care Daniele da Volterra l-a extras din masca funerară a maestrului. Este apoi modelul în lemn de tei al celebrei cupole desenată de Michelangelo, model care ulterior a trebuit să fie întărit cu mari cercuri de fier pentru a opri înaintarea unor crăpături. Sunt expuse potretele papilor care au voit noua bazilică, de la Paul al III-lea (Farnese) la Iuliu al II-lea (della Rovere), de la Leon al X-lea (Medici) la Sixt al V-lea care a rescris urbanistica romană şi care a vrut obeliscul în Piaţa San Pietro. Dar se poate vedea şi un Sfânt Petru de El Greco şi unul pe care Rembrandt l-a pictat cu chipul tatălui său. Şi Răstignirea Sfântului Petru de Caravaggio, o splendidă pânză realistică ce poate fi văzută de obicei în biserica romană Santa Maria del Popolo, "piesa cel mai greu de obţinut", precizează arh. Angelo Comastri, preşedintele administraţiei bazilicii, "pentru că prin tradiţie nu a fost niciodată dus în altă parte".
Din necropola paleocreştină sunt expuse mozaicuri care documentează altoiul iconografiei creştine pe modulul artei clasice, frontaluri de sarcofage şi multe ex voto. Şi încheierea logică a parcursului istoric ar fi o descindere în necropolă, în zona subterană a bazilicii, acolo unde se află, de fapt, începutul. Dar acest ambient preţios, unde temperatura trebuie ţinută sub control şi spaţiile, bine conservate, nu ar face faţă la impactul unui număr atât de ridicat de vizitatori. Necropola, oricum, poate fi vizitată separat în zilele de vineri şi sâmbătă, prin prenotare, în grupuri de câte 25 de persoane.








All the contents on this site are copyrighted ©.