2006-10-25 20:31:23

Miercuri: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 25 octombrie 2006) Cuprinsul emisiunii şi alte ştiri:
- Cristos trebuie pus în centrul vieţii fiecărui credincios aşa cum a fost pentru Paul din Tars care a înfruntat cu curaj orice dificultate din iubire faţă de Evanghelie: cateheza audienţei generale de miercuri în piaţa Sfântul Petru, dedicată de Benedict al XVI-lea „apostolului neamurilor”. La sfârşit, pontiful l-a primit pentru salut şi o scurtă întrevedere pe episcopul Cornel Damian, auxiliar al arhidieczei romano-catolice de Bucureşti; între participanţii la audienţă, mai mulţi credincioşi români rezidenţi la Roma, însoţiţi de preoţi roamno-catolici dar şi zece preoţi greco-catolici de la Colegiul „Pio Romeno” împreună cu rectorul lor părintele Mihai Frăţilă.

- Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat vatican a inaugurat la Roma expoziţia privind cei 145 de ani ai cotidianului "L'Osservatore Romano" care a traversat 11 pontifcate începând cu Pius al IX-ea şi până la Benedict al XVI-lea.

- În drum spre Italia, torţa dialogului şi a păcii, o iniţiativă a călugărilor augustinieni pentru marcarea a 750 de ani de la întemeierea ordinului, a sosit din Tagaste, oraşul natal al Sfântului Augustin, astăzi în Algeria, la Tunis. Este vorba de Cartagina antică unde Sfântul a studiat iar apoi ca episcop de Hippona, în 411 a fost sufletul reconcilierii dintre catolici şi donatişti restabilind pacea şi unitatea în Biserica din Nordul Africii.

- Episcopii spanioli se declară împotriva proiectului de lege asupra cercetării biomedicale care tinde să consimtă clonarea în scopuri terapeutice.

- „Misiunea care ne reuneşte astăzi aici este aceea de a arunca seminţele cunoaşterii şi ale speranţei pentru săracii lumii”: a declarat miercuri la Roma Jacques Diouf, director general al FAO în deschiderea Congresului mondial pentru valorizarea comunicării în folosul dezvoltării. Participă 500 de delegaţi din 155 de ţări operatori din domeniul mass-mediei împreună cu reprezentanţi ai politicii şi societăţii civile, experţi în dezvoltare, donatori, exponenţi de comunităţi şi profesori.

- Au început în Rwanda audienţele în legătură cu eventualul rol al Franţei în genocidul din 1994.

- În Africa, Etiopia se află la marginea unui conflict armat cu Somalia, ţară controlată în mare parte de Curţile islamice. A declarat primul ministru etiopian Meles Zanawi aliniindu-se deschis de partea guvernului somalez de tranziţie cu sediul la Baidoa. Evoluţia crizei pune în pericol reluarea negocierilor dintre facţiunile somaleze în luptă găzduite de la începutul anului la Khartoum în Sudan.

- Modul de evanghelizare al Mişcării "Drumul neocatehumenal", a fost primit de Biserica ortodoxă rusă.

- A fost prezentat miercuri la Roma raportul statistic întocmit de Caritas- Migrantes asupra imigraţiei pe 2006. Numărul imigraţnţilor din Italia care au acte în regulă era la sfârşitul anului 2005 de 3 milioane 35 de mii. Italia se situează astfel printre statele europene cu cei mai mulţi imigranţi, fiind depăşită doar de Germania -7.287.980, Spania - 3.371.394 şi Franţa - 3.263.186. Imigranţii reprezintă 5,2% din totalul populaţiei Italiei. Raportul mai menţionează că: imigranţii reprezintă tot mai mult "singurul factor de creştere demografică" în Italia; 40 la sută dintre italieni consideră că "imigranţii sunt în marea lor majoritate implicaţi în activităţi criminale; că nivelul de educaţie al străinilor este comparativ mai înalt decât cel al italienilor în timp ce salariile lor reprezintă jumătate, datorită locurilor de muncă cu program discontinuu. Din punct de vedere al credinţei religioase.Din punct de vedere al credinţei religioase, majoritatea imigranţilor din Italia sunt creştini - 49,1%, ceilalţi fiind musulmani -33,2% sau de alte religii orientale - 4,4%.

- Joi 26 octombrie, în calendarul bizantin la fel ca în cel roman sau latin comemorarea liturgică a sfântului Dumitru, martir, Izvorâtorul de mir, secolul 4.








All the contents on this site are copyrighted ©.