Roza Venerini, de duminică în rândul sfinţilor. Fondatoarea congregaţiei "Maestre
Pie Venerini", prezente şi în România, a întemeiat prima şcoală publică feminină în
Italia în 1685
(RV - 13 octombrie 2006) Apostolatul său prinde viaţă după reflecţii îndelungate
şi un drum de credinţă care s-a dezvoltat pe făgaşul spiritualităţii
sfântului Ignaţiu de Loyola. Roza Venerini, care duminica viitoare, la ora
10, în piaţa Sfântul Petru va fi proclamată sfântă, fiind canonizată împreună cu alţi
trei fericiţi, de către Benedict al XVI-lea, a întemeiat Congregaţia „Maestre Pie
Venerini”, printre primele călugăriţe stabilite în România după 1990. A trăit între
secolele 17 şi 18, voind să-şi consume energiile pentru educaţia şi promovarea femeiii.
Ei i se datorează primele şcoli care ofereau fetiţelor o formare completă. Cu noi
superioara generală a Mastrelor Pie Venerini, sora Marcella Lorenzetti, care delinează
unele trăsături ale personalităţii Rozei Venerini. INS - „Din tinereţe
Roza a căutat îndelung strada de parcurs pentru a-l sluji pe Dumnezeu şi aproapele.
În 1684 a început să invite femei şi fetiţe în casa sa pentru recitarea Rozariului.
Cu acea ocazie şi-a dat seama de sărăcia lor culturală şi spirituală. A înţeles că
femeia timpului ei, sclavă a ignoranţei şi condiţionărilor sociale, avea nevoie să
fie iubită şi educată pentru a realiza planul minunat pe care Dumnezeu îl are cu fiecare
creatură. Roza Venerini şi-a dat toată silinţa pentru promovarea umană, creştină şi
socială a femeii”. Cum a procedat Roza Venerini? INS - „A început
misiunea sa la Viterbo, unde a deschis o şcoală la 30 august 1685: prima şcoală
publică feminină în Italia. Au ajutat-o două prietene, Porzia Bacci şi Gerolama
Coluzzelli, şi împreună cu ele a dat viaţă primei comunităţi de viaţă apostolică.
Faima refacerii morale şi beneficiilor pe care şcolile le aduceau oraşului, s-a răspândit
repede încât cardinalul Marco Aurelio Barbarigo, în 1692, a chemat-o pe Roza Venerini
să deschidă şcoli şi la Montefiascone. Succesiv, Roza Venerini a ajuns la Roma şi
în alte oraşe din Statul Pontifical. În şcolile sale se învăţa a scrie şi citi, se
învăţau mai ales doctrina creştină şi principiile morale sănătoase; se învăţau meserii
şi arte ce puteau face ca femeia să devină autonomă în casă şi în societate”. Un
fapt important din viaţa sa? INS - „Este cunoscut episodul vizitei
la o şcoală a sa a papei Clement al XI-lea care a felicitat-o pentru marea muncă apostolică
şi a elogiat metoda educativă şi întreaga operă a Rozei Venerini. Este însă mai puţin
cunoscut un episod care ne poate da ideea forţei sale morale şi a sfinţeniei fondatoarei.
În 1694 Roza Venerini a fost rechemată de la Montefiascone la Viterbo deoarece în
timpul celor doi ani de absenţă se verificaseră diviziuni în sânul primei şcoli. Maestrele
sale hotărâseră să abandoneze opera, voită de fondatoare, pentru a dechide alta după
concepţia şi punctul lor de vedere. Când Roza s-a întors la Viterbo, a găsit o singură
maestră care îi rămăsese credincioasă. A îmbrăţişat-o plângând în inima sa, dar cu
privirea îndreptată spre Crucifix. Le-a iertat pe tovarăşele sale care o părăsiseră
şi a căutat chiar să le susţină opera în momente de dificultate, prevăzând cele necesare
pentru întreţinere când aveau probleme economice. Roza Venerini nu a căutat niciodată
o afirmare proprie, se preocupa doar să dea slavă lui Dumnezeu şi să rămână pironită
în Voinţa sa Divină, cum obişnuia să repete”. Ce moştenire ne-a lăsat Roza
Venerini? INS - „Astăzi se vorbeşe mult de cultură, de formare integrală
a persoanei, de promovare a femeii. Roza Venerini are un mesaj important de proclamat
societăţii noastre care face uz şi abuz de aceste cuvinte: o cultură care înţelege
să se lipseacă de Dumnezeu, nu este adevărată cultură. De la ea se învaţă că adevărata
educaţie este aceea care eliberează inima de orice condiţionare pentru a face vizibil
planul lui Dumnezeu”. Aici, serviciul audio urmat de secvenţe muzicale dintr-un
"Musical" în cinstea noii sfinte: