2006-10-08 18:42:55

E nevoie de familii care să nu se lase târâte de curente culturale moderne inspirate de cultul plăcerii şi de relativism: Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală


(RV - 9 octombrie 2006) Căsătoria şi familia s-a aflat în centrul alocuţiunii papei Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală cu pelerinii reuniţi pentru rugăciunea „Îngerul Domnului” în piaţa San Pietro, după perioada estivă de la Castel Gandolfo. O reflecţie inspirată de Evanghelia liturghiei duminicale care ne prezintă răspunsurile lui Isus asupra căsătoriei. „E nevoie de familii care să nu se lase atrase de curente culturale moderne inspirate de hedonism, adică de cultul păcerii şi de relativism, şi să fie gata mai curând să-şi îndeplinească cu generoasă dăruire misiunea lor în Biserică şi în societate”.
INS -Conştienţi de harul primit, fie ca soţii creştini să poată construi o familie deschisă vieţii şi capabilă să înfrunte unită provocările multe şi complexe ale acestui timp al nostru. Este nevoie, în mod deosebit astăzi, de mărturia lor”.
„Gândul mi se îndreaptă spre toţi soţii creştini” a spus papa mulţumind împreună cu ei Domnului pentru darul Sacramentului căsătoriei şi îndemnându-i să se menţină fideli vocaţiei lor în orice anotimp al vieţii „în orice împrejurare, fericită sau nefericită, în caz de boală ca şi în timp de sănătate”, aşa cum au promis în ritul sacramental.

Papa a amintit că Evanghelia acestei duminici ne prezintă cuvintele lui Isus despre căsătorie. Celui care-l întreba dacă este permis unui bărbat să se despartă de femeia sa, cum prevedea un precept din legea mozaică (cfr Dt 24,1), Isus i-a răspuns că acolo este vorba despre o concesie făcută de Moise din cauza „împietririi inimii”, în timp ce adevărul despre căsătorie îşi are originea „la începutul creaţiei”, când „Dumnezeu - cum stă scris în cartea Genezei - i-a creat bărbat şi femeie. De aceea omul va părăsi pe tatăl şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi amândoi vor fi un singur trup” (Mc 10, 6-7; cfr In 1,27; 2,24). Şi Isus a adăugat: „Astfel ei nu mai sunt doi, ci unul singur, deci, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” (Mc 10, 8-9).

Căsătoria indisolubilă dintre un bărbat şi o femeie constituie „planul originar al lui Dumnezeu, aşa cum a amintit şi Conciliul Vatican II în constituţia „Gaudium et spes - Bucurie şi speranţă”, document despre Biserica în lumea contemporană: „Comunitatea intimă de viaţă şi de iubire conjugală, întemeiată de Creator şi înzestrată de el cu legi proprii, se întemeiază pe legământul dintre soţi...Dumnezeu însuşi este Autorul căsătoriei” (n.48)

Papa a amintit apoi că în Exortaţia „Familiaris consortio”, slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea a scris că „sacramentul căsătoriei îi constituie pe soţii şi părinţii creştini martori ai lui Cristos până la marginile pământului”, adevăraţi „misionari” ai iubirii şi ai vieţii (cfr n.54). Această misiune este orientată atât spre sânul familiei - în special în serviciul reciproc şi în educaţia copiilor -, cât şi spre exterior: familia, comunitate domestică este, de fapt, chemată să fie semn al iubirii lui Dumnezeu faţă de toţi.
Papa a subliniat că aceasta este o misiune pe care familia creştină o poate duce la îndeplinire numai dacă e susţinută de harul divin.
INS -De aceea e necesar a se ruga neobosit şi persevera în efortul zilnic de a ţine angajamentele asumate în ziua căsătoriei”. Peste toate familiile, în special peste cele în dificultate, Sfântul Părinte a implorat ocrotirea maternă a Mariei şi a soţului ei Iosif, încheind cu invocaţia „Maria, Regina familiei, roagă-te pentru noi!”

După rugăciunea mariană papa a salutat cu afecţiune cei peste 350 de tineri „misionari”, aparţinând unor parohii, asociaţii, mişcări şi comunităţi din dieceza de Roma, care zilele trecute împreună cu o serie de preoţi, călugăriţe şi seminarişti au animat cea de-a treia ediţie „a misiunii tinerilor către tineri”, denumită „Gesù al centro - Isus în centru”.
INS - „Dragi prieteni, vă felicit pentru angajarea voastră bucuroasă de a vesti Evanghelia pe străzi şi în pieţe, în şcoli şi în spitale, precum şi în locurile de divertisment ale tinerilor romani. Vă încurajez să menţineţi acest stil misionar în viaţa de toate zilele, profitând mereu de iniţiativele formative diecezane”.

Între saluturile în diferite limbi, urarea exprimată în franceză ca tinerii să poată descoperi valoarea legământului căsătoriei şi apoi invitaţia pentru instituţiile publice de a susţine instituţia conjugală şi familială.
În polonă, a amintit comemorarea Sfintei Fecioare Maria a Rozariului, sărbătorită sâmbătă 7 octombrie, cu îndemnul de a-l recita frecvent, şi amintind cele scrise de Ioan Paul al II-lea, şi anume, că prin Rozariu poporul creştin se pune la şcoala Mariei pentru a se lăsa introdus în contemplarea frumuseţii chipului lui Cristos şi în experienţa profundă a iubirii sale”.

Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de papa la întâlnirea duminicală cu pelerinii reuniţi la amiază în piaţa San Pietro pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, binecuvântare care ajunge pe calea undelor la toţi ascultătorii noştri.
INS - Binecuvântarea apostolică a lui Benedict al XVI-lea.
Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.