2006-10-05 10:15:06

Benedict al XVI-lea, cetăţean de onoare al orăşelului Aschau am Inn (Bavaria), unde a făcut primii paşi în umanitate şi credinţă


RV 4 oct 2006. Imediat după audienţa generală, Benedict al XVI-lea a primit cetăţenia de onoare a orăşelului Aschau am Inn (Bavaria), care se adaugă la cea primită din partea localităţii natale, Marktl am Inn şi a oraşelor Altötting şi Regensburg.
Cermonia, desfăşurată într-o sală adiacentă Aulei Paul al VI-lea, a avut un caracter informal şi cordial, ca o incursiune în memorie. Aschau am Inn este orăşelul în care Sf. Părinte a trăit copilăria. "Cândva, prin anii '30, Aschau era un mic sat agricol – a afirmat papa. Astăzi, s-a dezvoltat, s-a schimbat, dar a rămas fidelă rădăcinilor sale şi turnul Bisericii continuă să salute întreaga câmpie cu dangătul clopotelor sale". "Aici, a continuat Benedict al XVI-lea, am învăţat să citesc şi să scriu". Sf. Părinte îşi aminteşte că împreună cu colegii săi de clasă câteodată făceau glume învăţătorilor, dar – a precizat – nu eram răi". La Aschau a făcut prima spovadă şi a primit prima Sf. Împărtăşanie. De neuitat erau sărbătorile de Crăciun şi de Paşti: "aici am trăit sărbătoarea Învierii. De Paşti, ferestrele bisericii erau acoperite de perdele negre pentru a crea un întuneric închis. Parohul cânta 'Christus surrexit' şi la a treia intonare, perdelele cădeau făcând să intre dintr-o dată o lumină orbitoare". Papa a amintit apoi ieşirile cu bicicleta, alături de mama: aici a cunoscut frumuseţea naturii. Benedict al XVI-lea a mulţumit din toată inima cetăţenilor din Aschau: acum, a afirmat, simte că a rămas acasă.
Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.