"Apelul papei pentru Irak, balsam pentru rănile sufleteşti ale populaţiei civile": scriitorul şi jurnalistul irakian Younis Tawfik

RV 3 oct 2006. Benedict al XVI-lea, duminica trecută la Angelus şi-a exprimat speranţa ca războiul în Irak să nu afecteze raporturile dintre creştini şi musulmani. Cifrele tragediei cresc însă de la o zi la alta: nouă soldaţi americani au fost ucişi în acţiune în ultimele ore, dar moartea violentă este soarta multor civili irakieni. Numai în luna septembrie şi-au pierdut viaţa 1089 de civili, mai mulţi decât în luna iulie, care a înregistrat 1065 de morţi irakieni. Cifrele furnizate de guvernul de la Bagdad vorbesc de la sine: locuitorii trăiesc în frică zi de zi. Jurnalistul şi scriitorul irakian Younis Tawfik:
Ins – "În tăcerea absolută a forurilor internaţionale din ultima vreme, apelul papei a venit ca un balsam pentru rana ce devine tot mai adâncă şi dureroasă. Cuvintele sale vin dintr-o lungă tradiţie a Bisericii, îndeosebi din brazda trasată de Ioan Paul al II-lea, pentru că Benedict al XVI-lea reia discursul şi manifestă o speranţă şi mai precisă, referindu-se la această legătură – pe care eu însumi o pot mărturisi pentru că m-am născut şi am crescut la Ninive, astăzi Mossul – şi pot spune că am trăit întotdeauna în mare armonie cu comunitatea creştină a oraşului meu. Legătura de prietenie între irakienii musulmani şi creştini trebuie să devină un zid împotriva violenţei şi a terorismului (...)".
S-ar putea spune că aceşti ani de război nu au pus în criză raporturile dintre creştinii şi musulmanii din Irak, ci dimpotrivă, au întărit şi mai mult solidaritatea?
Ins – "Desigur. Toţi irakienii sunt astăzi pradă terorismului şi toţi împreună caută o cale de ieşire. Din păcate, s-a înregistrat şi o emoragie de creştini care în aceşti ani au părăsit Irakul, cum sunt, la fel, şi musulmani constrânşi să părăsească propria ţară din cauza terorismului".
Mai este loc de speranţă în aceste condiţii?
Ins – "Când se ajunge la limita suportării, cum din păcate se percepe acum în Irak, sunt sigur că în refugii, în subterane, în sentimentul de teamă, se naşte o solidaritate între aşa numiţii 'învinşi'. Acest lucru se vede chiar acum, pentru că au loc întâlniri şi eforturi de căutare a unei soluţii de ieşire din acest labirint. Speranţa care rămâne este ca în aceste luni guvernul lui Al Maliki să reuşească o schimbare în cursul evenimentelor".
Adesea, în mass-media occidentală se vorbeşte mai mult despre morţii din Irak, dar prea puţin despre cei vii. De ce anume au nevoie astăzi cei care trăiesc în Irak?
Ins – "Irakul a fost afectat cel mai mult de perioada de după război. E un popor care s-a trezit peste noapte fără siguranţă, fără subvenţii, fără salarii. Cei vii au nevoie să trăiască în siguranţă, în condiţii mai bune decât cele în care trăiau înainte. Nu trebuie să ne mirăm dacă majoritatea irakienilor spune astăzi "îl vrem pe Saddam înapoi". Nu este just să se ajungă aici, după atâţia ani de dictatură şi după ce s-a alimentat îndelung speranţa de a ne elibera de această dictatură: să gândim din nou un viitor împreună cu Saddam înseamnă că am greşit într-adevăr totul. Eu nu voi uita niciodată îmbrăţişarea pe care Sf. Părinte a dat-o ambasadorului irakian, când eram în audienţă la papa, cum nu pot uita nici acest apel. Este timpul ca regimurile europene şi comunitatea internaţională să acţioneze prin iniţiative care să dea mai multă speranţă la nivel material şi mai mult curaj poporului irakian".
Aici, serviciul audio: