2006-09-14 11:10:58

Trăirea creştină: preamărirea lui Dumnezeu şi iubrea fraternă ca un concert de orgă. Penultima zi a lui Benedict al XVI-lea în Bavaria


(RV - 13 septembrie 2006) O zi mai puţin angajantă, miercuri, pentru Benedict al XVI, care a lăsat spaţiu amintirilor şi ataşamentelor personale, după intensa serie de întâlniri şi intervenţii care au caracterizat precedentele 24 de ore. Pentru Benedict al XVI-lea, cea de-a doua dimineaţă trăită miercuri la Regensburg - penultima a călătoriei sale apostolice - a avut un singur moment public: inaugurarea noii orgi în Capela Veche (Alte Kapelle), străvechi loc de cult care păstrează o imagine miraculoasă a Fecioarei Maria, atribuită evanghelistului Luca. Ocazia i-a permis pontifului să unească în una şi aceeaşi comparaţie muzica sacră şi viaţa Bisericii, în care - a afirmat - trebuie regăsit mereu „acordul în lauda lui Dumnezeu şi în iubirea fraternă”.
INS - secvenţe muzicale: cor şi orgă.
În Biserică, în felurimea darurilor şi carismelor trebuie să găsim mereu din nou acordul, îmbinarea armonioasă a preamăririi lui Dumnezeu şi a iubirii fraterne”. Un îndemn adresat comunităţii creştine pentru ca, prin imaginea orgii clasice, în care „o mână expertă readuce dezacordurile la justa consonanţă” , să înveţe armonia şi comuniunea: concept, reafirmat şi în rugăciunea de binecuvântare a instrumentului muzical.
INS - "Aşa cum atâtea tuburi (fluiere) ale orgii se îmbină într-un singur sunet, tot astfel uneşte, te rugăm, toţi membrii Bisericii în iubirea fraternă, pentru ca să intonăm într-o zi împreună cu toţi îngerii şi sfinţii spre slava ta cântarea de laudă veşnică. Prin Cristos Domnul nostru”.
Papa a amintit şi importanţa muzicii sacre în liturgie şi citând constituţia „Sacrosanctum concilium” despre Liturgia sacră a Conciliului Vatican II a spus:
INS - „Cântul sacru, unit cu cuvintele, constituie o parte necesară şi integrantă a liturgiei solemne” nu „o înfrumuseţare a cultului”, nici ceva adăugat care încadrează şi face plăcută liturgia”.
Cântul şi muzica constituie „un mod important de participare activă la evenimentul de cult”. „Orga, regina instrumentelor muzicale, întrucât reia toate sunetele creaţiei - a încheiat papa Benedict - dă rezonanţă plinătăţii sentimentelor umane”.
INS - secvenţe muzicale: Toccata di J.S.Bach.
Deci, un discurs pronunţat miercuri dimineaţă în cadrul amintirilor private pentru Benedict al XVI-lea în Bavaria. Înainte de a se duce la Alte Kapelle, papa care petrecuse noaptea la seminarul major din Regensburg, a celebrat Sfânta Liturghie şi s-a rugat Liturgia orelor în privat în capela institutului împreună cu fratele său, mons. Georg Ratzinger, apoi a avut o serie de colocvii private cu familiari şi prieteni. După o nouă baie de mulţime în care papa s-a întreţinut cu lumea, mângâind copii, a urmat prânzul acasă la mons. Georg Razinger, la Regensburg. În cursul după amiezii, mai întâi vizita la cimitirul din Ziegetsdorf, unde s-a recules în rugăciune la mormintele părinţilor şi surorii sale Maria, apoi restul timpului în vechea sa casa privată la Pentling, la 4 km depărtare de Regensbug. Aici a rămas şi pentru cină împreună cu fratele său. Totul sub un cer albastru şi o vreme minunată, care, trebuie subliniat, l-au însoţit mereu pe Papa în cursul acestei călătorii apostolice în Bavaria.
INS - secvenţe muzicale: "Christus vincit".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.