În tărirea cu Cristos, bucuria vieţii consacrate şi rodnicia apostolatului: întâlnirea papei Benedict cu seminariştii în drum spre preoţie şi persoanele consacrate, călugări şi călugăriţe

(RV - 11 septembrie 2006) Luni după-amiază papa Benedict, în drum spre bazilica Sfânta Ana din Altötting, însoţit de episcopul de Passau şi de superiorul provincial al Ordinului Fraţilor Minori Capucini a vizitat biserica din apropiere a sfântului frate Konrad pentru un moment de rugăciune. Apoi în bazilica Sfânta Ana a recitat ora Vesperelor împreună cu seminariştii în drum spre preoţie, cu persoanele consacrate, călugări şi călugăriţe şi membri ai Operiei Pontificale pentru vocaţi de consacrare specială.

„O întâlnire - a spus papa la începutul cuvântului de învăţătură, pentru a ne întreba despre vocaţia noastră în serviciul lui Isus Cristos şi pentru a înţelege această vocaţie a noastră sub ochii Sfintei Ana, în casa căreia s-a maturizat vocaţia cea mai mare din istoria mântuirii. Maria a primit vocaţia sa din gura Îngerului. În camera noastră Îngerul nu intră în mod vizibil, dar cu fiecare din noi Domnul are un plan al său, fiecare este chemat de el, chemat pe nume. Sarcina noastră este deci de a deveni persoane în ascultare, capabile să perceapă chemarea sa, curajoase şi fidele, pentru a-l urma şi, la sfârşit, a fi găsiţi slujitori demni de încredere care au lucrat bine cu darul încredinţat lor”.

Papa a spus între altele că „Domnul caută lucrători pentru secerişul său...iar secerişul este mare şi el aşteaptă lucrători: în aşa- zisa Lume a Treia, în America Latină, în Africa, în Asia - lumea aşteaptă crainci care să poarte Evanghelia păcii, mesajul lui Dumnezeu făcut om. Dar şi în aşa-zisul Occidnet, la noi în Germania, ca şi în întinderile vaste al Rusiei este adevărat că secerişul ar putea fi mare. Lipsesc însă omaneii care să fie dispuşi să se facă lucrători în secerişul lui Dumnezeu. Iar astăzi ca şi atunci când Domnului i s-a făcut milă de mulţimile de oameni care păreau ca oi fără păstor - persoane care probabil ştiau multe lucruri, dar nu erau în măsură să vadă cum să-şi orienteze bine viaţa.

„Lasă-te cuprins şi acum de milă, Doamne, priveşte lumea şi trimite lucrători!” Cu această cerere - a spus Benedict al XVI-lea - batem la uşa lui Dumnezeu; dar cu această întrebare bate apoi Domnul şi la inima noastră. Doamne, tu mă vrei? Nu este poate prea mare pentru mine? Nu sunt eu prea mic pentru aceasta? „Nu te teme”, i-a spus Îngerul Mariei”. „Nu te teme, te-am chemat pe nume”, ne spune, prin profetul Isaia, nouă - fiecăruia dintre noi”.

Unde mergem, dacă spune „da” la chemarea Domnului? Descrierea cea mai concisă a misiunii preoţeşti - care e valabilă în mod analog şi pentru călugăriţe şi călugări - ne este dată de evanghelistul Marcu care, în povestirea chemării celor Doisprezece spune: „A constituit Doisprezece care să stea cu el şi ca să-i trimită”. A sta cu el şi, ca trimişi, a fi în drum spre lume - aceste două lucruri merg împreună şi, împreună constituie esenţa vocaţiei spirituale a preoţiei. A sta cu el şi a fi trimişi - două lucruri inseparabile între ele. Numai cine stă „cu el” învaţă să-l cunoască şi poate să-l vestească cu adevărat. Cine stă cu el, nu reţine pentru sine ceea ce a găsit, dar trebuie să-l comunice. S-a întâmplat cu Andrei care i-a spus fratelui său Simon: „L-am găsit pe Mesia”. Şi l-a condus la Isus, adaugă evanghelistul (In 1,42).

Sfântul Grigore cel Mare, într-o omilie a sa, a spus că îngerii, la orice distanţă s-ar duce pentru misiunile lor, se mişcă mereu cu Dumnezeu. Sunt întotdeauna cu el. Plecând de la îngeri, sfântul Grigore s-a gândit şi la episcopi şi la preoţi: oriunde merg, ar trebui mereu „să stea cu el”. Practica afirmă: când preoţii, din cauza marilor ocupaţii lasă ca faptul de a sta cu Domnul să se reducă din ce în ce mai mult, atunci pierd, în cele din urmă, în ciuda activităţii lor fizice poate eorice, forţa interioară care îi susţine. Ceea ce fac devine un activism gol, fără conţinut. A sta cu el - cum se poate realiza? Bine, primul lucru şi cel mai important pentru preot este Liturghia zilnică, celebrată mereu cu profundă participare interioară. Dacă o celebrăm într-adevăr ca persoane rugătoare, dacă unim cuvântul nostru şi acţiunea noastră cu cuvântul care ne precede şi la ritul celebrării euharistice, dacă la împărtăşanie ne lăsăm cu adevărat îmbrăţişaţi de el şi îl primim - atunci stăm cu el.

Un mod fundamental de a sta cu el este Liturgia Orelor: în ea ne rugăm ca oameni care au nevoie de dialogul cu Dumnezeu, implicând însă şi pe toţi ceilalţi care nu au timpul şi posibilitatea pentru o asemenea rugăciune. Pentru ca Celebrarea noastră euharistică şi Liturgia Orelor să rămână pline de semnificaţie trebuie să ne dedicăm mereu din nou lecturii spirituale a Sfintei Scripturi; nu numai să descifrăm şi să explicăm cuvinte din trecut, dar să căutăm cuvântul pe care Domnul mi-l adresează mie personal, acum şi aici. Numai astfel vom fi în măsură să purtăm Cuvântul sacru celorlalţi ca Cuvânt prezent şi viu al lui Dumnezeu.

Un mod esenţial de a sta cu Domnul este Adoraţia euharistică. Altötting, graţie episcopului Schraml, a obţinut o nouă „cameră a tezaurului”. Acolo unde altă dată se păzeau comorile trecutului, obiecte preţioase ale istoriei şi ale evlaviei, se află acum locul pentru adevăratul tezaur al Bisericii: prezenţa permanentă a Domnului în Preasfântul Sacrament. Domnul, în una din parabolele sale, ne povesteşte despre comoara ascunsă în câmp; cine o găseşte vinde toate averile sale şi cumpără câmpul, deoarece comoara ascunsă depăşeşte orice altă valoare. În Ostia sacră este prezent el, adevărata comoară, mereu accesibilă pentru noi. Numai în adoraţia acestei prezenţe învăţăm să-l primim cum se cuvine - învăţăm să ne împărtăşim, învăţăm din interior celebrarea Euharistiei. Aş vrea să citez în acest context un frumos cuvând a lui Edith Stein, sfânta Copatroană a Europei: „Domnul este prezent în tabernacol cu divinitatea şi umanitatea. El este acolo, nu pentru sine, ci pentru noi: deoarece bucuria sa este să stea cu oamenii. Şi pentru că ştie că noi, aşa cum suntem, avem nevoie de apropierea sa sa personală. Consecinţa pentru câţi se gândesc şi simt normal este aceea de a se simţi atraşi şi de a se opri acolo ori de câte ori şi cât timp le este dat (Gesammelte Werke VII, 136f). Şi ne placă a sta cu Domnul! Acolo putem vorbi cu el despre totul. Putem să-i expunem întrebările noastre, preocupările noastre, neliniştile noastre. Bucuriile noastre. Gratitudinea noastră, dezamăgirile noastre, cererile noastre şi speranţele noastre. Acolo putem să-i repetem mereu din nou: „Doamne, trimite lucrători în secerişul tău! Ajută-mă să fiu un bun lucrător în via ta!”

Aici în această bazilică, gândul nostru se îndreaătă spre Maria, care a trăit viaţa sa în întregime în a sta cu Isus şi care de aceea era, şi este încă, şi total la dispoziţia oamenilor: plăcile votive o dovedesc în mod concret. Şi ne gândim la sfânta sa mamă Ana, şi cu ea la importanţa mamelor şi a taţilor, a bunicelor şi bunicilor, ne gândim la importanţa familiei ca ambient de viaţă şi de rugăciune, unde se învaţă a se ruga şi unde pot să se devolte vocaţiile.

Aici, la Altötting, ne gândim, evident, în mod particular la bunul frate Konrad. El a renunţat la o mare moştenire, pentru că voia să-l urmeze pe Isus Cristos fără rezerve şi să fie total cu el. Aşa cum Domnul propune în parabolă, el a ales pentru sine cu adevărat ultimul loc, acela al umilului frate portar. Ca portar la intrare a realizat ceea ce sfântul Marcu ne spune despre apostoli: acel „a sta cu el” şi „a fi trimis” spre oameni. Din chilia sa putea să privească spre tabernacol, „să stea cu el” mereu. Din această privire a învăţat bunătatea inepuizabilă cu care trata lumea care aproape neîntrerupt suna la poarta sa - uneori şi în mod mai degrabă răutăcios pentru a-l provoca, alteori cu nerăbdare şi zgomotos. Tuturor, prin bunătatea şi umanitatea sa, le-a dat fără mari cuvinte un mesaj care valora mai mult decât simple cuvinte. Să-l rugăm pe fratele sfântul Konrad să ne ajute să ne ţinem privirea fixată asupra Domnului şi care în acest mod să ne ajute să purtăm iubirea lui Dumnezeu oamenilor. Amin”.

Tot luni seară, era prevăzut pentru papa Benedict unul din momentele cele mai sigestive ale călătoriei: viztita la Marktl am Inn, micul satr din apropierea graniţei cu Austria, unde benedict al XVI-lea s-a născut în urmă cu 79 de ani. În timpul scurtei vizite Sfântul Părinte s-a rugat în biserica parohială Sfântul Osvald unde a fost botezat şi a vizitat casa sa natală. Tocmai în edificul unde s-a născut Joseph Ratzinger a fost amenajat un muzeu cu scopul de a ajuta pelerinii să mediteze la valorile credinţei. Seara, la 20.30, în programul papei, trasferul la seminarul major din Regensburg. Marţi dimineaţă la ora 10 Benedict al XVI-lea va celebra Sfânta Liturghie la Regensburg, pe esplanada Islinger Feld, unde este aşteptată o mulţime de credincioşi. Este oraşul la universitatea căruia teologul Josph Ratzinger a predat Teolgia Dogmatică şi Istoria Dogmelor. Nu va lipsi în program o vizită la Univetsitate şi o Lecţie despre relaţia dintre raţiune şi credinţă