2006-09-10 20:13:50

Papa invită credincioşii să-l pună pe Dumnezeu în centrul vieţii lor pentru a schimba lumea: Liturghie solemnă oficiată duminică de papa Benedict al XVI-lea la München în prezenţa a 250 de mii de persoane


(RV - 10 septembrie 2006) Omul de azi nu mai reuşeşte să simtă prezenţa lui Dumnezeu: simte urgenţa progresului, a dezvoltării dar nu cea a credinţei şi riscă să cadă în cinism şi în dispreţul faţă de Dumnezeu. Este observaţia pertinentă a lui Benedict al XVI-lea făcută la omilia din cadrul Liturghiei Euharistice prezidată pe esplanada Noului Târg din München în prezenţa a peste 250 de mii de persoane în cea de-a doua zi a călătoriei sale apostolice în Bavaria, ţinutul său natal.
INS - Secvenţe muzicale de la Liturghie.
Papa Benedict a invitat credincioşii să-l pună pe Dumnezeu în centrul vieţii lor: numai în felul acesta viaţa se schimbă cu adevărat, deoarece iubirea lui Dumnezeu include iubirea pentru aproapele. Atunci „dreptatea” şi „iubirea” devin „forţele decisive în ordinea lumii”. Vizibil, entuziasmul papei Benedict care, primit de cardinalul Friedrich Wetter, arhiepiscop de München şi Freising, s-a adresat mulţimii adăugând la salutul liturgic pe cel tipic bavarez „Grüss Gott - Dumnezeu te salută“. La altarul amenejat pe un podium în aer liber a fost adus cel mai vechi crucifix din lume, datând din secolul al IX-lea şi regăsit în Bavaria, mărturie a rădicinilor creştine ale Europei. Sâmbătă, la sosire, Benedict al XVI-lea invitase germanii să rămână credincioşi lui Cristos. Deşi contextul social actual este sub multe aspecte diferit de cel din trecut, mă gândesc totuşi - a subliniat pontiful -că suntem toţi uniţi în speranţa că noile generaţii vor rămâne fidele patrimoniului spiritual care a rezistat tuturor crizelor istoriei. Vizita mea, în ţinutul în care m-am născut, vrea să fie şi o încurajare în acest sens ca toţi compatrioţii mei în Bavaria şi în întreaga Germanie să fie parte activă în transmiterea valorilor fundamentale ale credinţei creştine cetăţenilor de mâine. În continuare, serviciul trimisului nostru Paolo Ondarza:
INS -„Socialul şi Evanghelia sunt inseparabile între ele. Unde purtăm oamenilor doar cunoştinţe, abilităţi, capacităţi tehnice şi instrumente, acolo purtăm prea puţin”. Este unul din pasajele semnificative din predica lui Benedict al XVI-lea rostită, duminică dimineaţă sub soarele senin al oraşului München, în cursul celebrării euharistice pe esplanada expoziţională "Neue Messe". Papa a salutat mulţimea de credincioşi sosiţi din diferite părţi ale Bavariei şi Germaniei dar şi din Austria, Polonia, Elveţia, România şi Republica Cehă.
INS - „Biserica catolică în Germania este măreaţă în activităţile sociale” - a spus Sfântul Părinte - dar „există în unii ideea că proiectele sociale sunt de promovat cu cea mai mare urgenţă, în timp ce lucrările care îl privesc pe Dumnezeu sau de-a dreptul credinţa catolică sunt de mai mică importanţă”. Totuşi, evanghelizarea „trebuie să aibă prioritate” - a continuat papa Benedict citând experienţa episcopilor africani primiţi recent în vizită „ad Limina” în Vatican. „Uneori - a povestit papa - câte un episcop african îmi spune: „Dacă prezint în Germania proiecte sociale, găsesc imediat uşile deschise. Dar dacă merg cu un proiect de evanghelizare, întâmpin mai degrabă rezerve”. Doar convertirea inimii derivată din iubirea şi cunoaşterea lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos duce la un adevărat progres în domeniul social, la o adevărată luptă, de pildă, împotriva maladiei Sida, combătută „înfruntând cu adevărat cauzele sale profunde şi tratând bolnavii cu atenţia cuvenită şi cu iubire”. Acolo unde lipseşte Cristos „survin mecanismele violenţei, iar capacitatea de a distruge şi de a ucide devine capacitatea dominantă pentru a obţine puterea, şi criteriile, potrivit cărora tehnica intră în serviciul dreptului şi al iubirii, se pierd”. „Populaţiile Africii şi ale Asiei - a continuat papa Benedict - admiră prestaţiile noastre tehnice şi ştiinţa noastră, dar în acelaşi timp se înspăimântă în faţa unui tip de raţiune care îl exclude total pe Dumnezeu din viziunea omului. Adevărata ameninţare pentru identitatea lor nu o văd în credinţa creştină, ci în dispreţul faţă de Dumnezeu şi în cinismul care consideră derâderea sacrului un drept al libertăţii şi ridică utilitatea la rangul de criteriu moral superm pentru viitoarele succese ale cercetării”.
INS - „Dragi prieteni, acest cinism nu este tipul de toleranţă şi de deschidere culturală pe care popoarele îl aşteaptă şi pe care noi toţi îl dorim! Toleranţa de care avem urgentă nevoie cuprinde teama de Dumnezeu - respectul a ceea ce pentru alţii este lucru sacru”.
„Acest simţ de respect - a explicat Benedict al XVI-lea - poate fi regenerat în lumea occidentală numai dacă creşte din nou credinţa în Dumnezeu. Dar credinţa nu este ceva ce se poate impune. „Un asemenea gen de prozelitism este contrar creştinismului” - a adăugat. „Credinţa poate să se dezvolte numai în libertate”. De aici un apel la libertatea oamenilor de a se deschide lui Dumnezeu, de a-l căuta, dându-i ascultare. Numai în libertate se petrece vindecarea „surzeniei faţă de Dumnezeu de care suferim în special în acest timp al nostru”. „Nu mai reuşim să-l simţim prezent - a spus papa Benedict, căci sunt prea multe frecvenţele sonore diferite care ne ocupă urechile”. „Ceea ce se spune despre Dumnezeu ne pare pre-ştiinţific, ca ne mai fiind potrivit pentru timpul nostru. Cu slăbirea auzului faţă de Dumnezeu, orizontul vieţii noastre se reduce în mod îngrijorător”. Şi azi - a adăugat papa Benedict - la fel ca în pericopa evanghelică a vinecării surdo-mutului, Isus vrea să vindece surzenia noastră, atingându-ne spunând: „Efeta - Deschide-te”, pentru a ne face capabili „să-l ascultăm încă pe Dumnezeu” şi a ne da „o privire diferită asupra omului şi a creaţiei”. Profetul Isaia adresându-se unui popor oropsit spunea: ”Răzbunarea lui Dumnezeu va veni”. Dar ce este această răzbunare? „Crucea - a explicat Sfântul Părinte - „nu” violenţei.... iubire până la sfârşit”.
INS - „Acestea este Dumnezeul de care avem nevoie. Nu rănim respectul faţă de celelalte religii şi culturi, respectul profund faţă de credinţa lor, dacă mărturisim cu voce tare şi fără jumătăţi de măsură acel Dumnezeu care violenţei îi opune suferinţa sa; care în faţa răului şi al puterii sale, înalţă, ca limită şi depăşire, milostivirea sa”.

Necesitatea, pentru convieţuirea senină şi paşnică între oameni, de a-l pune pe Dumnezeu în centrul realităţii şi al vieţii a fost reafirmată de papa Benedict şi înainte de recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului” la terminarea Sfintei Liturghii. „Exemplul unei asemenea atitudini - a spus - este Maria, femeie a ascultării, Fecioară cu inima deschisă spre Dumnezeu şi spre oameni”. „Spre ea - a spus - s-au îndreptat credincioşii din orice timp în momentele de frământare invocând ajutorul ei”. Mărturie a acestui fapt sunt nenumăratele biserici şi sanctuare în Bavaria. Pontiful a amintit sanctuarul din Altötting, unde luni se va duce în pelerinaj, Colana Mariei - Mariensäule din München, la picioarele căreia sâmbătă a trăit momente intensă de „sărbătoare a credinţei”, salutat de 150 de mii de persoane care s-au reunit în piaţa din centrul oraşului:
INS - Aplauze şi strigăte: Benedetto, Benedetto!”
„Un entuziasm mai mare şi mai cald decât cel napoletan”. Aşa a comentat papa primirea călduroasă din partea Bavariei pe care a încredinţat-o ocrotirii Fecioarei Maria printr-o străruitoare rugăciune. De la Marienplatz, piaţa Mariei, unde a ajuns după ceremonia de bunvenit la aeroportul Franz Joseph Strauss, Sfântul Părinte a expirmat urarea ca „noile generaţii ale Bavariei să rămână credincioase patrimoniului spiritual al acestui ţinut. Apoi, salutul adresat fraţilor în Cristos, luterani şi ortodocşi, reprezentanţi de episcopul protestant Friedrich şi de mitropolitul ortodox Agostinos şi exponenţi ai celorlalte religii.
Comparând propria istorie cu cea ursului folosit de sfântul Corbinian, evanghelizatorul Bavariei, pentru a tranporta până la Roma o desagă, Benedict al XVI-lea a spus: „Ursul mă încurajează mereu din nou să-mi îndeplinesc slujirea cu bucurie şi încredere”. Apoi surâzând a adăugat: „Ursul, la Roma, a fost lăsat liber. În cazul meu stăpânul a decis altfel”.
Ascultaţi şi finalul Binecuvântării apostolice invocată de papa Benedict duminică la terminarea Liturghiei şi recitarea rugăciunii Îngerul Dumnului, o binecuvântare specială referitoare la oameni, muncă, vreme şi roadele câmpului.
INS - Binecuântarea în limba germană.
După Liturghie, papa Benedict a luat prânzul împreună cu membrii suitei, cardinalii şi episcopii oaspeţi în palatul arhiepiscopal. Mare a fost surpriza, când la sfârşit papa s-a prezentat la balconul sediului arhiepiscopal şi a salutat credincioşii care se adunaseră în număr mare sub ferestrele edificiului. Papa i-a binecuvântat şi a mulţumit Domnului pentru vremea frumoasă de duminică. O bandă muzicală a intonat pentru el un marş din folclorul local.
INS - secvenţe muzicale.
 
Duminică, la 17.30, Sfântul Părinte a prezidat celebrarea Vesperelor în catedrala oraşului împreună cu copiii de Prima Împărtăşanie însoţiţi de părinţii şi educatorii lor.
INS - secvenţe musicale de la serviciul religios.

Luni pontiful se va duce în dieceza de Passau unde în piaţa din faţa sanctuarului marian de la Altötting va celebra Sfânta Liturghie începând de la ora 10. Se prevede prezenţa a 30 de mii de persoane între care delegaţii ale principalelor sanctuare mariane europene. Vor fi prezenţi şi 5000 de dizabili. În cursul după amiezii, întâlnirea cu persoanele consacrate, călugări şi călugăriţe, precum şi cu seminariştii în biserica Sfânta Ana cu celebrarea orei Vesperelor mariane. Seara, vizita la Marktl am Inn, orăşelul unde Benedict al XVI-lea s-a născut la 16 aprilie 1927.
INS- Te Deum laudamus -intonat de papa Benedict şi „Grosser Gott”
Serviciul complet audio, aici: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.