2006-08-10 15:31:15

Tabăra ECUMENICA din Tg. Lăpuş, exemplu concret de formare în spiritul umanismului integral


(RV - 10 august 2006) În perioada 16-23 august 2006, la Tg.Lăpuş (Maramureş), va avea loc Tabăra pentru tineret ECUMENICA, ediţia a VIII-a, acţiune organizată de Parohia greco-catolică „Buna-Vestire” Tg.Lăpuş, cu sprijinul Excelenţei sale Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, avînd ca scop întărirea relaţiilor de prietenie între tinerii din toată ţara, indiferent de statutul social, apartenenţa religioasă sau etnică, printr-o varietate de activităţi religioase, social-culturale şi distractive. Sufletul acestei iniţiative este părintele Silviu Hodiş, parohul comunităţii, care explică pentru ascultătorii Radio Vatican, originea, experienţele trecute, desfăşurarea şi finalităţile acestei iniţiative, exemplu concret de formare intergrală a omului:
Serviciul complet, aici: RealAudioMP3

Mai jos alte servicii, primite la redacţie pe aceeaşi temă:

ECUMENICA
TABĂRA PENTRU TINERET
TG. LĂPUŞ, 16-23 august 2006
Ediţia a VIII-a
Această tabără nu e doar una religioasă, ci şi una cultural-socială. Pe lângă conferinţele zilnice susţinute de personalităţi ale lumii religioase şi laice, în fiecare an reînviem spiritul Evului Mediu printr-un carnaval medieval de anvergură, cu muzică şi dansuri medievale, cu personajele cetăţii medievale (regele, regina, bufonul, curteni, călugări, saltimbanci, vrăjitoare, prinţese etc);
Organizăm excursii prin Ţara Lăpuşului, la biserici monument, la gospodari ce mai obţin var ca şi acum 1000 de ani sau cărbune din lemn, nopţi de veghe cu lumânări pe lacuri, concursuri sportive, de cultură generală, de creativitate, de pictură, distractive etc.
În 2001, tinerii (peste 150) au avut posibilitatea să fie ziarişti pentru o zi, să ia interviuri, să aplice chestionare despre tabără.
S-au făcut castele din nisip şi modelaj în lut, au fost seri de folclor (mituri populare prezentate de profesori universitari într-un mediu natural fermecător).
Toată lumea a învăţat să lucreze cînepa, de la cules pînă la obţinerea pânzei şi menţinerea ei, folosind unelte de pe vremea străbunicilor: meliţă, urzoi, vârtelniţe, fusăriţă, răschitorul, ciubărul, cujeica, războiul de ţesut, durgalăul, maiul, ticlazăul; să taie lemne cu securea, să mulgă vaca etc., în cadrul unui concurs de reînviere a tradiţiilor.
S-au făcut excursii pe munte, am vizitat mine părăsite şi am cules afine cu pieptenele special confecţionat. Seara s-a aprins focul de tabără şi s-a cîntat şi dansat la un concert folk live.
Tabăra a presupus şi vizite la meşteri populari – sculptori în lemn de porţi maramureşene, troiţe, măşti, icoane, de asemenea vizite la spital şi la săracii din oraş, cu pachete de mâncare.
Am imaginat şi o călătorie iniţiatică la Locurile Sfinte (simbolizate în acest caz de Mănăstirea Rohia – situată la 7 km de Tg. Lăpuş). Călătoria se desfăşura pe un drum de ţară şi prin pădure. Au fost 7 etape, cu 7 încercări diferite. Echipele plecau la 10 minute diferenţă una de alta. Tinerii au trebuit să poarte câte un rucsac plin cu bolovani (simbolul păcatelor noastre), de asemenea să-şi formeze un lider din mers (având în vedre că echipele au fost formate pe loc, tocmai pentru a-i pune în situaţii-problemă), care să încurajeze membrii grupului, să-i sfătuiască.
Drumul spre mănăstire era complet necunoscut „pelerinilor”, aceştia fiind ghidaţi de semne făcute pe copaci sau pe iarbă (unele făcute în mod intenţionat pentru a deruta); toţi trebuiau să gândească rapid şi într-un mod creştin deoarece aveau de trecut mai multe probe-încercări: de cultură generală, proba bunului Samaritean, proba de îndemânare – prinderea cu gura a unor mere dintr-un lighean cu apă), salvarea unui păgân muribund (un student la teatru a jucat perfect rolul păgânului în agonie) de la pedeapsa iadului, prin botezarea lui cu apă însoţită de semnul crucii; proba de dans şi de muzică a constat în improvizarea unui dans pentru o melodie la fel de improvizată, apoi proba de rezistenţă şi „alpinism”: în mai puţin de 2 minute au trebuit să se caţere pe unul sau doi membrii ai grupului pentru a păstra cât mai puţine picioare pe pământ; proba 7: pentru că era luni au trebuit să scrie pe o foaie tot ce îşi mai aminteau din Evanghelia zilei precedente. Totul s-a terminat cu vizita la Mănăstirea Rohia (locul unde a trăit şi este şi îngropat Nicolae Steindhardt), unde am putut vedea Marea bibliotecă şi vestitele ei volume, colecţia de cărţi vechi şi icoane, altarul de vară, capela, toate învăluite într-o poezie blândă, văratică.
Concluzia acestui traseu de iniţiere era că oricâte încercări avem de depăşit în viaţă, nu trebuie să ne îndepărtăm de Calea cea Dreaptă.
În 2002, întâlnirea de la Tg.Lăpuş s-a vrut mai mult decât o tabără de vară. Am invitat tineri din toată ţara în intenţia de a inaugura o întâlnire a tineretului creştin de pretutindeni. Au fost invitate personalităţi profesori, preoţi, scriitori de toate genurile pentru a ţine conferinţe-discuţii cu tinerii şi adulţii.
La acţiunile din anii precedenţi (revăzute şi îmbunătăţite) s-au adăugat foarte multe lucruri inedite:

În 2003, tabăra noastră a adunat tineri din Bistriţa, Cluj, Năsăud, Gherla, Bucureşti, Timişoara, ce s-au întrecut în a-şi demonstra capacităţile de comunicare şi inter-relaţionare în cadrul diferitelor concursuri - distractive, de cultură generală, religioase, sportive (de fapt, întreaga tabără este un mare concurs de genul: Prietenul adevărat câştigă), pe parcursul liturghiilor (a vorbi cu Dumnezeu fiind idealul oricărui creştin), a colocviilor, prin intermediul teatrului, al poeziei sau cîntecului, la lumina lunii, a focului de tabără sau a reflectoarelor, în arşiţa zilei de vară sau la coada reportofonului.

Un lucru aparte: în fiecare an ne onorează cu prezenţa Excelenţa sa, Episcopul Florentin Crihălmeanu, antrenînd tineri şi adulţi într-un dialog al spiritului şi al prieteniei.

În 2004, tinerii participanţi s-au remarcat printr-o prodigioasă muncă de teatru, realizând din resurse proprii, mici capodopere (fiecare echipă a trebuit să creeze, iar apoi să regizeze, compoziţii proprii pe diferite teme – s-au regăsit aici subiecte distractive, dar şi drame, precum problema drogurilor, a alcoolului, lipsa de comunicare între generaţii). Concursul de teatru pe echipe a fost jurizat de o echipă de specialişti condusă de poetul şi omul de teatru Radu Ţuculescu, redactor de emisiuni culturale la TVR Cluj.
De asemenea, a fost inaugurat site-ul taberei www.ecumenica.cnet.ro, care cuprinde o prezentare a diferitelor ediţii, ilustrate prin imagini ale activităţilor realizate.

În 2005, parcursul spiritual al tinerilor a fost ghidat pas cu pas de călugărul carmelitan Adolfo Scandura, care a şi susţinut colocvii zilnice despre păcatele capitale, antrenând toate echipele într-un adevărat maraton al cunoaşterii de sine.
Anul acesta se va păstra formatul Taberei Ecumenica, la care se vor adăuga, evident, acţiuni noi şi surprize de anvergură. Nu în ultimul rând vom relua revista ECUMENICA, de data aceasta şi în formă tipărită, revistă care va exista în timpul taberei şi după aceasta prin contribuţiile tinerilor din diversele colţuri ale României (în cadrul .unei zile speciale, fiecărui participant la tabără i se va crea o adresă de e-mail de la care să trimită – mai târziu - articole pentru un modul al revistei); revista va aborda teme creştine, dar şi de cultură, artă, filosofie, sociale, politice, economice ş.a.m.d. Tinerii – ajutaţi de specialişti – vor învăţa să realizeze editoriale, eseuri, anchete, pagini de publicitate etc. La fel, vor putea să compună sau să citească aici întâmplări petrecute în chiar cursul zilei.
Acest mozaic de acţiuni, cimentat cu prietenie şi iubire de aproapele, nu face decât să pună în evidenţă convingerea noastră că pe Dumnezeu îl găseşti şi în jocuri, dans sau muzică sau, şi mai simplu, te găseşte El atunci când râzi, când sari, cânţi sau scrii.
Pr.Silviu Hodiş

Dragi prieteni
Ca fii ai Bisericii Creştine, avem datoria să-L facem cunoscut oamenilor pe Isus Hristos şi învăţătura Lui şi să-i determinăm să trăiască porunca nouă pe care ne-a adus-o: "să vă iubiţi unii pe alţii...".
Aceasta este motivaţia taberei noastre, prin intermediul căreia vrem ca tinerii, indiferent de confesiune, să se întâlnească, să se cunoască şi să înveţe, să se privească senin în ochi, văzând unul în celălalt, pe Hristos.
Catolici, ortodocşi, protestanţi, avem aceeaşi şansă la mântuire. O vom dobândi în măsura în care vom trăi îmvăţătura sfântă. Şi aceasta nu o putem face separat unii de alţii, stând fiecare în biserica lui, predicând sau ascultând cuvântul lui Dumnezeu, iar apoi ieşind afară, pe stradă, uitând de toate acestea. Ceea ce ne învaţă Hristos în Biserică trebuie să trăim acasă, pe stradă, la serviciu, peste tot. Putem face aceasta lăsând la o parte diferenţele de limbă sau de confesiune şi punându-L pe primul loc pe Dumnezeu, binefăcătorul nostru al tuturor.
Cei ce-i prigoneau pe creştinii din primele secole spuneau: "Priviţi-i cât de mult se iubesc!'
Iubirea aceasta a reuşit să aducă Biserica până în zilele noastre, înfruntând colţii fiarelor, tăişul săbiilor, gloanţele puştilor, gratiile închisorilor şi, peste toate acestea ura oamenilor.
Ca în totdeauna, răutatea lumii ne înconjoară şi astăzi, singura mângâiere rămânând Unicul Dumnezeu Viu - Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt.
Cei ce încă mai simţim în noi scânteia divină a iubirii avem datoria să-L găsim pe Dumnezeu împreună şi, iubindu-L, să ne bucurăm că există, că ne-a dat posibilitatea să-L cunoaştem şi, chiar dacă împrejurările ne sunt defavorabile, să-L facem, prezent în viaţa noastră, lucru ce ne va aduce bucurie curată şi iubire reciprocă.
Vă aşteptăm în săptămâna 16-23 august, să gustăm împreună bunătatea lui Dumnezeu şi, în acest mic punct al omenirii, Târgu-Lăpuş, să ne bucurăm toţi de prezenţa vie a lui Dumnezeu între noi. Pentru o mai bună înţelegere, cu fidelitate în Isus şi Maria,
Pr. Silviu Hodiş

Ecumenica 2006 Tg. Lăpuş: editorialul revistei virtuale lansate cu ocazia taberei de vară
Prietenul la Rohia se cunoaşte
Adeseori mă întreb cum poate fi testată prietenia, cum ajungi să recunoşti şi să-ţi cunoşti prietenul? Cum oare?
Ceea ce îmi vine în minte este greul încercării. La fel ca în ziua în care, imediat după o ploaie, care atunci şi numai atunci trebuia să cadă, a făcut ca tot ce avea să urmeze să ne dovedească ceva cu totul şi cu totul deosebit, şi anume faptul că putem mai mult, iar noi nici nu ştiam că în noi trăiesc îngeri.
Şi totul a început cu atingerea mâinii celui de lângă mine în momentul plecării. Toţi eram un ocean de tineri adunaţi în numele Domnului pentru a trăi o experienţă nouă şi adevărată, ne-am luat de mână, cunoscuţi şi necunoscuţi mai ales. Bucuria plutea în aerul răcorit de ploaie. De acum aveam nevoie unul de celălalt ca să ajungem cu bine până la capăt. Acesta a fost primul gând.
Ca un făcut, gândul acesta s-a transformat într-un entuziasm şi avea să mă însoţească mereu ca o lumină.
Mână în mână eram mai aproape unul de celălalt, trimiţându-ne putere şi curaj.
Am ieşit din oraş şi ne-am avântat în sălbăticia pădurii unde nu fiarele ne aşteptau, ci prietenia, iubirea şi însăşi viaţa ne aştepta.
Primul obstacol a apărut de la însuşi Dumnezeu sub forma unui drum inundat, dar pe care l-am trecut cu picioarele, nu speriindu-ne de apa ce ne intra în încălţăminte şi ne uda pantalonii, ci bucurându-ne ca nişte copii care pot, în sfârşit, să simtă cum se topesc în natura din jur. Toată apa aceea ne-a făcut să râdem şi să glumim pe seama ei ori de câte ori ne aduceam aminte.
Am alergat spre prima probă, privind cu nesaţ dealurile împădurite din jurul nostru. Când am ajuns aici, o idee i-a venit unuia dintre noi şi asta ne-a uşurat munca.
Părea aşa de uşor…
La a doua probă un cuvânt este de ajuns pentru a ne organiza şi totul venea parcă de la sine.
Pas cu pas ne-am descoperit unii pe alţii. Strigătul de încurajare nu ne-a părăsit nici o clipă simţind cum ne leagă în câteva clipe pentru eternitate. Strigam cu toţii din tot sufletul către Dumnezeu o rugăciune, apoi alta şi alta…
Pădurea răsuna de vuietul uralelor, iar dealurile ne răspundeau cu ecoul lor. Puterea şi însufleţirea ce ne doream se întorcea la noi prin fiecare copac, prin fiecare frunză, piatră sau fir de iarbă. Nu mai era frig, nici oboseală, ci doar o bucurie sinceră, ce creştea în noi precum aburii din dealurile mustind de apa ploii.
Probă după probă ne îndeplineam lucrarea cu zâmbete în suflet şi căutări de laudă.
Simţeam cum hainele se lipesc de mine, iar în palmă sudoarea picura pe pământ, contopindu-se cu a celui din urma mea. O clipă l-am privit în ochi, mi-a zâmbit şi s-a întors spre cel ce îl urma, spre ai oferi mai departe o privire vie şi un zâmbet.
Am străbătut drumul, am înfruntat pădurea, am luat dealul în piept pe cărările lui înguste până când, într-un sfârşit, măreaţa turlă a bisericii a răsărit dintre vârfurile copacilor.
Ne apropiam alergând şi strigând de bucurie până când, în faţa unei porţi, ne-am oprit uimiţi: Rohia!
Soarele de seară sufla aur pe acoperişurile şi zidurile mănăstirii. Străluceau icoanele, împletind lumina lor cu căutările vecerniei ce păreau să legene încetişor pădurea.
Emoţionaţi, nu îndrăzneam nici unul să spunem ceva. Ne auzeam răsuflarea unul altuia. Păşeam încet, parcă să nu tulburăm pacea aceea sfântă ce domnea peste tot.
Ne-am apropiat mai cu îndrăzneală, spălându-ne feţele de noroi şi apoi închinându-ne la sfintele icoane.
În faţa bisericii, ne-am adunat în curând cu toţii, privind în jurul nostru cu fericire: „A meritat totul!”
Pe drumul spre întoarcere ne priveam unii pe alţii şi ne vorbeam. Era în noi ceva nou şi frumos, iar în ochii celui de lângă mine vedeam un om, un om aparte: prietenul meu.
E plin pământul de prieteni, dar uneori, în vâltoarea vieţii, te întâlneşti pe drum cu tine însuţi. Te regăseşti în ochii celui pe lângă care treci, privindu-l pentru o clipă, te regăseşti în mâna lui care se întinde spre tine a dăruire sau a rugăminte. Ajungi într-o clipire de ochi ca, în el, să te bucuri sau să plângi. În mâinile lui te ajuţi, în glasul lui vorbeşti, în inima lui iubeşti.
Aşa m-am privit şi eu în ochii prietenului pe care nu îl cunoşteam. Aşa am învăţat cum Credinţa dă puterea, Nădejdea dă durata, iar Dragostea ne dă valoarea.
În tot drumul, mai mult ca orice, L-am găsit pe Dumnezeu, uneori atât de aproape, încât Îi simţeam răsuflarea de vânt şi mirosul de tămâie al hainei privindu-l în ochii cerului.
Încă mai simt mirosul ploii şi pământul moale sub picioare. Încă mai văd copacii pădurii presăraţi cu zâmbete de prieteni.

Pascal Cristinel - Cugir









All the contents on this site are copyrighted ©.