Tabăra ECUMENICA din Tg. Lăpuş, exemplu concret de formare în spiritul umanismului
integral
(RV - 10 august 2006)În perioada 16-23 august 2006,
la Tg.Lăpuş (Maramureş), va avea loc Tabăra pentru tineret ECUMENICA, ediţia a VIII-a,
acţiune organizată de Parohia greco-catolică „Buna-Vestire” Tg.Lăpuş, cu sprijinul
Excelenţei sale Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, avînd ca scop întărirea
relaţiilor de prietenie între tinerii din toată ţara, indiferent de statutul social,
apartenenţa religioasă sau etnică, printr-o varietate de activităţi religioase,
social-culturale şi distractive. Sufletul acestei iniţiative este părintele Silviu
Hodiş, parohul comunităţii, care explică pentru ascultătorii Radio Vatican, originea,
experienţele trecute, desfăşurarea şi finalităţile acestei iniţiative, exemplu concret
de formare intergrală a omului: Serviciul complet, aici:
Mai jos alte
servicii, primite la redacţie pe aceeaşi temă:
ECUMENICA TABĂRA PENTRU TINERET TG.
LĂPUŞ, 16-23 august 2006 Ediţia a VIII-a Această tabără nu e doar una religioasă,
ci şi una cultural-socială. Pe lângă conferinţele zilnice susţinute de personalităţi
ale lumii religioase şi laice, în fiecare an reînviem spiritul Evului Mediu printr-un
carnaval medieval de anvergură, cu muzică şi dansuri medievale, cu personajele cetăţii
medievale (regele, regina, bufonul, curteni, călugări, saltimbanci, vrăjitoare, prinţese
etc); Organizăm excursii prin Ţara Lăpuşului, la biserici monument, la gospodari
ce mai obţin var ca şi acum 1000 de ani sau cărbune din lemn, nopţi de veghe cu lumânări
pe lacuri, concursuri sportive, de cultură generală, de creativitate, de pictură,
distractive etc. În 2001, tinerii (peste 150) au avut posibilitatea să fie ziarişti
pentru o zi, să ia interviuri, să aplice chestionare despre tabără. S-au făcut
castele din nisip şi modelaj în lut, au fost seri de folclor (mituri populare prezentate
de profesori universitari într-un mediu natural fermecător). Toată lumea a învăţat
să lucreze cînepa, de la cules pînă la obţinerea pânzei şi menţinerea ei, folosind
unelte de pe vremea străbunicilor: meliţă, urzoi, vârtelniţe, fusăriţă, răschitorul,
ciubărul, cujeica, războiul de ţesut, durgalăul, maiul, ticlazăul; să taie lemne cu
securea, să mulgă vaca etc., în cadrul unui concurs de reînviere a tradiţiilor. S-au
făcut excursii pe munte, am vizitat mine părăsite şi am cules afine cu pieptenele
special confecţionat. Seara s-a aprins focul de tabără şi s-a cîntat şi dansat la
un concert folk live. Tabăra a presupus şi vizite la meşteri populari – sculptori
în lemn de porţi maramureşene, troiţe, măşti, icoane, de asemenea vizite la spital
şi la săracii din oraş, cu pachete de mâncare. Am imaginat şi o călătorie iniţiatică
la Locurile Sfinte (simbolizate în acest caz de Mănăstirea Rohia – situată la 7 km
de Tg. Lăpuş). Călătoria se desfăşura pe un drum de ţară şi prin pădure. Au fost 7
etape, cu 7 încercări diferite. Echipele plecau la 10 minute diferenţă una de alta.
Tinerii au trebuit să poarte câte un rucsac plin cu bolovani (simbolul păcatelor noastre),
de asemenea să-şi formeze un lider din mers (având în vedre că echipele au fost formate
pe loc, tocmai pentru a-i pune în situaţii-problemă), care să încurajeze membrii grupului,
să-i sfătuiască. Drumul spre mănăstire era complet necunoscut „pelerinilor”, aceştia
fiind ghidaţi de semne făcute pe copaci sau pe iarbă (unele făcute în mod intenţionat
pentru a deruta); toţi trebuiau să gândească rapid şi într-un mod creştin deoarece
aveau de trecut mai multe probe-încercări: de cultură generală, proba bunului Samaritean,
proba de îndemânare – prinderea cu gura a unor mere dintr-un lighean cu apă), salvarea
unui păgân muribund (un student la teatru a jucat perfect rolul păgânului în agonie)
de la pedeapsa iadului, prin botezarea lui cu apă însoţită de semnul crucii; proba
de dans şi de muzică a constat în improvizarea unui dans pentru o melodie la fel de
improvizată, apoi proba de rezistenţă şi „alpinism”: în mai puţin de 2 minute au trebuit
să se caţere pe unul sau doi membrii ai grupului pentru a păstra cât mai puţine picioare
pe pământ; proba 7: pentru că era luni au trebuit să scrie pe o foaie tot ce îşi mai
aminteau din Evanghelia zilei precedente. Totul s-a terminat cu vizita la Mănăstirea
Rohia (locul unde a trăit şi este şi îngropat Nicolae Steindhardt), unde am putut
vedea Marea bibliotecă şi vestitele ei volume, colecţia de cărţi vechi şi icoane,
altarul de vară, capela, toate învăluite într-o poezie blândă, văratică. Concluzia
acestui traseu de iniţiere era că oricâte încercări avem de depăşit în viaţă, nu trebuie
să ne îndepărtăm de Calea cea Dreaptă. În 2002, întâlnirea de la Tg.Lăpuş s-a vrut
mai mult decât o tabără de vară. Am invitat tineri din toată ţara în intenţia de a
inaugura o întâlnire a tineretului creştin de pretutindeni. Au fost invitate personalităţi
profesori, preoţi, scriitori de toate genurile pentru a ţine conferinţe-discuţii cu
tinerii şi adulţii. La acţiunile din anii precedenţi (revăzute şi îmbunătăţite)
s-au adăugat foarte multe lucruri inedite:
concursuri de regionalisme
şi arhaisme, de citate celebre, parodii după melodii populare sau de muzică uşoară,
poezie dadaistă;
lansarea pe apă de mesaje
pacifiste, creştine, în sticle (s-au schimbat rolurile: salvatorii ne-am vrut noi,
iar naufragiaţii – mai mult sau mai puţin – vor fi fost cei ce-au pescuit şi citit
scrisorile noastre de iubire şi prietenie);
ziua
scriitorilor: vizita unui grup de scriitori ardeleni, conduşi de d-l redactor de televiziune
Radu Ţuculescu de la TVR Cluj; am ascultat scriitura fiecăruia în mijlocul singurului
muzeu de sculptură în aer liber din România – Muzeul Florian (situat la 4 km de Tg.Lăpuş);
prezentare de modă medievală bluff (gen vrăjitoare
pe mătură, rege detronat, călău cu spînzurătoare portabilă, înghiţitor de flăcări
cu extinctor etc.);
concursuri sportive:
fotbal, baschet, poligon de biciclete, ştafete, concursuri de înot, discoteci în pijama,
întreceri distractive (ex.: cum facem mămăligă la ceaun, mâncare chinezească: cine
termină primul-întrecere pe echipe), probe pentru acordarea de prim ajutor în situaţii
extreme, alpinism etc.;
la mese s-au
servit prăjiturele cu răvaş (aforisme celebre, gânduri diverse), s-a lansat în fiecare
zi un amplu chestionar de genul „Întrebarea zilei: eşti un om fericit? De ce?”, aplicat
tuturor participanţilor;
realizarea
albumului taberei: fotografia fiecăruia la care s-au adăugat cîteva gânduri personale
într-un mod cât mai original;
cei
care au participat sau care au dorit să-şi exprime părerea cu privire la tabără au
avut la dispoziţie Magna Charta, care a adunat semnături de episcopi, ziarişti, turişti
străini, scriitori, preoţi, profesori, tineri sau adulţi;
În 2003,
tabăra noastră a adunat tineri din Bistriţa, Cluj, Năsăud, Gherla, Bucureşti, Timişoara,
ce s-au întrecut în a-şi demonstra capacităţile de comunicare şi inter-relaţionare
în cadrul diferitelor concursuri - distractive, de cultură generală, religioase, sportive
(de fapt, întreaga tabără este un mare concurs de genul: Prietenul adevărat câştigă),
pe parcursul liturghiilor (a vorbi cu Dumnezeu fiind idealul oricărui creştin), a
colocviilor, prin intermediul teatrului, al poeziei sau cîntecului, la lumina lunii,
a focului de tabără sau a reflectoarelor, în arşiţa zilei de vară sau la coada reportofonului.
Un lucru aparte: în fiecare an ne onorează cu prezenţa Excelenţa sa, Episcopul
Florentin Crihălmeanu, antrenînd tineri şi adulţi într-un dialog al spiritului şi
al prieteniei.
În 2004, tinerii participanţi s-au remarcat printr-o prodigioasă
muncă de teatru, realizând din resurse proprii, mici capodopere (fiecare echipă a
trebuit să creeze, iar apoi să regizeze, compoziţii proprii pe diferite teme – s-au
regăsit aici subiecte distractive, dar şi drame, precum problema drogurilor, a alcoolului,
lipsa de comunicare între generaţii). Concursul de teatru pe echipe a fost jurizat
de o echipă de specialişti condusă de poetul şi omul de teatru Radu Ţuculescu, redactor
de emisiuni culturale la TVR Cluj. De asemenea, a fost inaugurat site-ul taberei
www.ecumenica.cnet.ro, care cuprinde o prezentare a diferitelor ediţii, ilustrate
prin imagini ale activităţilor realizate.
În 2005, parcursul spiritual al tinerilor
a fost ghidat pas cu pas de călugărul carmelitan Adolfo Scandura, care a şi susţinut
colocvii zilnice despre păcatele capitale, antrenând toate echipele într-un adevărat
maraton al cunoaşterii de sine. Anul acesta se va păstra formatul Taberei Ecumenica,
la care se vor adăuga, evident, acţiuni noi şi surprize de anvergură. Nu în ultimul
rând vom relua revista ECUMENICA, de data aceasta şi în formă tipărită, revistă
care va exista în timpul taberei şi după aceasta prin contribuţiile tinerilor din
diversele colţuri ale României (în cadrul .unei zile speciale, fiecărui participant
la tabără i se va crea o adresă de e-mail de la care să trimită – mai târziu - articole
pentru un modul al revistei); revista va aborda teme creştine, dar şi de cultură,
artă, filosofie, sociale, politice, economice ş.a.m.d. Tinerii – ajutaţi de specialişti
– vor învăţa să realizeze editoriale, eseuri, anchete, pagini de publicitate etc.
La fel, vor putea să compună sau să citească aici întâmplări petrecute în chiar cursul
zilei. Acest mozaic de acţiuni, cimentat cu prietenie şi iubire de aproapele, nu
face decât să pună în evidenţă convingerea noastră că pe Dumnezeu îl găseşti şi în
jocuri, dans sau muzică sau, şi mai simplu, te găseşte El atunci când râzi, când sari,
cânţi sau scrii. Pr.Silviu Hodiş
Dragi prieteni Ca fii ai Bisericii
Creştine, avem datoria să-L facem cunoscut oamenilor pe Isus Hristos şi învăţătura
Lui şi să-i determinăm să trăiască porunca nouă pe care ne-a adus-o: "să vă iubiţi
unii pe alţii...". Aceasta este motivaţia taberei noastre, prin intermediul căreia
vrem ca tinerii, indiferent de confesiune, să se întâlnească, să se cunoască şi să
înveţe, să se privească senin în ochi, văzând unul în celălalt, pe Hristos. Catolici,
ortodocşi, protestanţi, avem aceeaşi şansă la mântuire. O vom dobândi în măsura în
care vom trăi îmvăţătura sfântă. Şi aceasta nu o putem face separat unii de alţii,
stând fiecare în biserica lui, predicând sau ascultând cuvântul lui Dumnezeu, iar
apoi ieşind afară, pe stradă, uitând de toate acestea. Ceea ce ne învaţă Hristos în
Biserică trebuie să trăim acasă, pe stradă, la serviciu, peste tot. Putem face aceasta
lăsând la o parte diferenţele de limbă sau de confesiune şi punându-L pe primul loc
pe Dumnezeu, binefăcătorul nostru al tuturor. Cei ce-i prigoneau pe creştinii
din primele secole spuneau: "Priviţi-i cât de mult se iubesc!' Iubirea aceasta
a reuşit să aducă Biserica până în zilele noastre, înfruntând colţii fiarelor, tăişul
săbiilor, gloanţele puştilor, gratiile închisorilor şi, peste toate acestea ura oamenilor.
Ca în totdeauna, răutatea lumii ne înconjoară şi astăzi, singura mângâiere rămânând
Unicul Dumnezeu Viu - Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt. Cei ce încă mai simţim în
noi scânteia divină a iubirii avem datoria să-L găsim pe Dumnezeu împreună şi, iubindu-L,
să ne bucurăm că există, că ne-a dat posibilitatea să-L cunoaştem şi, chiar dacă împrejurările
ne sunt defavorabile, să-L facem, prezent în viaţa noastră, lucru ce ne va aduce bucurie
curată şi iubire reciprocă. Vă aşteptăm în săptămâna 16-23 august, să gustăm împreună
bunătatea lui Dumnezeu şi, în acest mic punct al omenirii, Târgu-Lăpuş, să ne bucurăm
toţi de prezenţa vie a lui Dumnezeu între noi. Pentru o mai bună înţelegere, cu fidelitate
în Isus şi Maria, Pr. Silviu Hodiş
Ecumenica 2006 Tg. Lăpuş:
editorialul revistei virtuale lansate cu ocazia taberei de vară Prietenul
la Rohia se cunoaşte Adeseori mă întreb cum poate fi testată prietenia, cum
ajungi să recunoşti şi să-ţi cunoşti prietenul? Cum oare? Ceea ce îmi vine în
minte este greul încercării. La fel ca în ziua în care, imediat după o ploaie, care
atunci şi numai atunci trebuia să cadă, a făcut ca tot ce avea să urmeze să ne dovedească
ceva cu totul şi cu totul deosebit, şi anume faptul că putem mai mult, iar noi nici
nu ştiam că în noi trăiesc îngeri. Şi totul a început cu atingerea mâinii celui
de lângă mine în momentul plecării. Toţi eram un ocean de tineri adunaţi în numele
Domnului pentru a trăi o experienţă nouă şi adevărată, ne-am luat de mână, cunoscuţi
şi necunoscuţi mai ales. Bucuria plutea în aerul răcorit de ploaie. De acum aveam
nevoie unul de celălalt ca să ajungem cu bine până la capăt. Acesta a fost primul
gând. Ca un făcut, gândul acesta s-a transformat într-un entuziasm şi avea să mă
însoţească mereu ca o lumină. Mână în mână eram mai aproape unul de celălalt, trimiţându-ne
putere şi curaj. Am ieşit din oraş şi ne-am avântat în sălbăticia pădurii unde
nu fiarele ne aşteptau, ci prietenia, iubirea şi însăşi viaţa ne aştepta. Primul
obstacol a apărut de la însuşi Dumnezeu sub forma unui drum inundat, dar pe care l-am
trecut cu picioarele, nu speriindu-ne de apa ce ne intra în încălţăminte şi ne uda
pantalonii, ci bucurându-ne ca nişte copii care pot, în sfârşit, să simtă cum se topesc
în natura din jur. Toată apa aceea ne-a făcut să râdem şi să glumim pe seama ei ori
de câte ori ne aduceam aminte. Am alergat spre prima probă, privind cu nesaţ dealurile
împădurite din jurul nostru. Când am ajuns aici, o idee i-a venit unuia dintre noi
şi asta ne-a uşurat munca. Părea aşa de uşor… La a doua probă un cuvânt este
de ajuns pentru a ne organiza şi totul venea parcă de la sine. Pas cu pas ne-am
descoperit unii pe alţii. Strigătul de încurajare nu ne-a părăsit nici o clipă simţind
cum ne leagă în câteva clipe pentru eternitate. Strigam cu toţii din tot sufletul
către Dumnezeu o rugăciune, apoi alta şi alta… Pădurea răsuna de vuietul uralelor,
iar dealurile ne răspundeau cu ecoul lor. Puterea şi însufleţirea ce ne doream se
întorcea la noi prin fiecare copac, prin fiecare frunză, piatră sau fir de iarbă.
Nu mai era frig, nici oboseală, ci doar o bucurie sinceră, ce creştea în noi precum
aburii din dealurile mustind de apa ploii. Probă după probă ne îndeplineam lucrarea
cu zâmbete în suflet şi căutări de laudă. Simţeam cum hainele se lipesc de mine,
iar în palmă sudoarea picura pe pământ, contopindu-se cu a celui din urma mea. O clipă
l-am privit în ochi, mi-a zâmbit şi s-a întors spre cel ce îl urma, spre ai oferi
mai departe o privire vie şi un zâmbet. Am străbătut drumul, am înfruntat pădurea,
am luat dealul în piept pe cărările lui înguste până când, într-un sfârşit, măreaţa
turlă a bisericii a răsărit dintre vârfurile copacilor. Ne apropiam alergând şi
strigând de bucurie până când, în faţa unei porţi, ne-am oprit uimiţi: Rohia! Soarele
de seară sufla aur pe acoperişurile şi zidurile mănăstirii. Străluceau icoanele, împletind
lumina lor cu căutările vecerniei ce păreau să legene încetişor pădurea. Emoţionaţi,
nu îndrăzneam nici unul să spunem ceva. Ne auzeam răsuflarea unul altuia. Păşeam
încet, parcă să nu tulburăm pacea aceea sfântă ce domnea peste tot. Ne-am apropiat
mai cu îndrăzneală, spălându-ne feţele de noroi şi apoi închinându-ne la sfintele
icoane. În faţa bisericii, ne-am adunat în curând cu toţii, privind în jurul nostru
cu fericire: „A meritat totul!” Pe drumul spre întoarcere ne priveam unii pe alţii
şi ne vorbeam. Era în noi ceva nou şi frumos, iar în ochii celui de lângă mine vedeam
un om, un om aparte: prietenul meu. E plin pământul de prieteni, dar uneori, în
vâltoarea vieţii, te întâlneşti pe drum cu tine însuţi. Te regăseşti în ochii celui
pe lângă care treci, privindu-l pentru o clipă, te regăseşti în mâna lui care se întinde
spre tine a dăruire sau a rugăminte. Ajungi într-o clipire de ochi ca, în el, să te
bucuri sau să plângi. În mâinile lui te ajuţi, în glasul lui vorbeşti, în inima lui
iubeşti. Aşa m-am privit şi eu în ochii prietenului pe care nu îl cunoşteam. Aşa
am învăţat cum Credinţa dă puterea, Nădejdea dă durata, iar Dragostea ne dă valoarea. În
tot drumul, mai mult ca orice, L-am găsit pe Dumnezeu, uneori atât de aproape, încât
Îi simţeam răsuflarea de vânt şi mirosul de tămâie al hainei privindu-l în ochii cerului. Încă
mai simt mirosul ploii şi pământul moale sub picioare. Încă mai văd copacii pădurii
presăraţi cu zâmbete de prieteni.