"Înlocuirea armelor cu bunăvoinţa, încrederea şi respectul acordurilor": noul apel al papei Benedict al XVI-lea pentru încetarea ostilităţilor în criza libaneză, la audienţa generală de miercuri dedicată iubirii lui Dumnezeu

RV - 9 aug 2006. "Nu unii împotriva altora" ci "o soluţionare justă şi durabilă" a conflictului libanez, adoptată pe baze raţionale, a bunei voinţe, a respectului şi încrederii. Benedict al XVI-lea a implorat încă o dată pacea pentru Orientul Mijlociu, la încheierea audienţei generale de miercuri, centrată pe iubirea lui Dumnezeu în evanghelistul Ioan. Crizei din Orientul Mijlociu şi victimelor acesteia, Papa a dedicat şi un moment de rugăciune marţi după amiază, în timpul unui pelerinaj la străvechiul sanctuar "Madonna del Tufo" din localitatea Rocca del Papa, nu departe de reşedinţa estivă de la Castel Gandolfo.
Ins – "Dragi fraţi şi surori, gândul meu stăruitor se îndreaptă încă o dată spre iubita regiune a Orientului Mijlociu. În legătură cu tragicul conflict în curs repropun cuvintele papei Paul al VI-lea la ONU, din octombrie 1965: 'Să nu mai fie niciodată unii împotriva altora, niciodată! Dacă vreţi să fiţi fraţi, lăsaţi să cadă armele din mâinile voastre!'. În faţa eforturilor ce se depun pentru a ajunge în sfârşit la încetarea focului şi la o soluţionare justă şi durabilă a conflictului repet, cu imediatul meu predecesor Ioan Paul al II-lea, că se poate scshimba cursul evenimentelor când are întâietate raţiunea, bună voinţa, încrederea în celălalt, actualizarea angajamentelor asumate şi cooperarea între parteneri responsabili (Discurs către Corpul diplomatic, 13 ianuarie 2003). Tuturor le reînnoiesc îndemnul de a intensifica rugăciunea pentru a obţine doritul dar al păcii".
Pentru a face să răsune preocuparea şi solidaritatea care sunt în aceste zile şi în aceste ore în inima sa de păstor, Benedict al XVI-lea preia accentele şi cuvintele înaintaşilor săi Paul al VI şi Ioan Paul al II-lea, din nefericire încă de actualitate într-un scenariu care nu cunoaşte modificări. Papa face apel la bună voinţă, la încredere şi respect, valori umane care sfârşesc prin a fi asumate şi sublimate în albia unei valori mai înalte, care face din creştinism un 'unicum' religios: iubirea.
Ins – lectură 1 In 4,16. - "Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi" – scrie apostolul Ioan în prima sa scrisoare. Înnodând prin cateheza de miercuri, 9 august, firul învăţăturilor sale despre raportul dintre apostoli şi Biserică, Benedict al XVI-lea trece de la figura apostolului Ioan, comentată înainte de pauza estivă, la "intuiţia fulgerătoare" care stă la baza întregii opere a celui de al patrulea evanghelist: "Dumnezeu e iubire". Este un subiect tipic nu numai al evangheliei şi al scrisorilor apostolului Ioan ci şi de o trăsătură specifică a întregii religii creştine, care prin aceasta se deosebeşte de alte religii în care e foarte greu să găseşti afirmaţii asemănătoare. Ioan, a observat papa, nu vorbeşte în mod abstract despre iubirea lui Dumnezeu ci la modul concret şi verificabil de către orice persoană, prin sublinierea a trei momente precise: Iubirea ca esenţa însăşi a lui Dumnezeu, intrarea Iubirii în istoria omenirii prin Isus Cristos, răspunsul de iubire pe care omul este chemat să-l dea la porunca cea nouă. Chiar la primul din cele trei momente, intuiţia evanghelistului arată modul excepţional de a-l defini pe Dumnezeu:
Ins – "Să luăm bine aminte: nu se spune doar că 'Dumnezeu iubeşte' şi cu atât mai puţin că 'iubirea este Dumnezeu'. Cu alte cuvinte, Ioan nu se mulţumeşte să descrie lucrarea divină, ci merge pînă la rădăcinile ei. În plus, nu intenţionează să atribuie o calitate divină unei iubiri generice sau chiar impersonale. El nu urcă de la iubire la Dumnezeu ci se îndreaptă direct spre Dumnezeu pentru a-i defini natura sa prin dimensiunea infinită a iubirii. Prin aceasta Ioan vrea să ne spună că trăsătura constitutivă esenţială a lui Dumnezeu este iubirea şi prin urmare toată lucrarea lui Dumnezeu provine din iubire şi poartă amprenta iubirii, tot ceea ce Dumnezeu face, o face din iubire şi cu iubire. Chiar dacă noi nu putem înţelege imediat că aceasta este iubire, în realitate ea este iubire adevărată".
Al doilea moment constitutiv al iubirii lui Dumnezeu este marcat de misterul Fiului său, întrupat, mort şi înviat pentru oameni. Prin Isus, a afirmat Benedict al XVI-lea, Dumnezeu însuşi este cel care s-a pus în joc şi a plătit în prima persoană. Aşadar, zăbovind în faţa acestui exces de iubire care-l priveşte direct, omul nu poate să nu se întrebe care ar trebui să fie răspunsul cel mai cuvenit. Şi natura acestui răspuns reprezintă obiectul celui de al treilea moment al iubirii. "Din destinatari receptivi ai unei iubiri care ne preîntâmpină şi ne depăşeşte – afirmă papa – suntem chemaţi să ne angajăm într-un răspuns activ, care pentru a fi potrivit nu poate fi decât un răspuns de iubire". Un răspuns nou, cum "nouă" este şi porunca lui Isus care cere să-l iubim pe aproapele nu ca pe noi înşine ci după cum el, Cristos, l-a iubit:
Ins – "În acest fel iubirea devine cu adevărat creştină, fie în sensul că trebuie îndreptată spre toţi fără deosebire, fie, mai ales, în sensul că trebuie să ajungă pînă la consecinţele cele mai extreme, neavând altă măsură decât aceea de a fi fără măsură. Acele cuvinte ale lui Isus 'aşa cum v-am iubit eu' ne invită şi ne neliniştesc deopotrivă; ele sunt un ideal cristologic care ni se pare că nu poate fi ajuns, dar în acelaşi timp sunt un stimul care nu ne permite să ne mulţumim cu ceea ce am reuşit să împlinim". Şi apoi a adăugat spontan:
Ins – "Să-l rugăm pe Tatăl pentru a putea trăi iubirea în mod atât de intens, chiar dacă nedesăvârşit, dar totuşi într-un fel încât să molipsim pe câţi întâlnim în drumul nostru". (aplauze...)
În faţa mulţimii adunată în aula Paul al VI-lea, Benedict al XVI-lea a încheiat apoi audienţa cu saluturile în diferite limbi şi cu un cuvânt special pentru câteva grupuri prezente, printre care seminarişti majori din Italia şi tineri participanţi la mitingul internaţional al fraţilor franciscani minori conventuali.
Ascultaţi aici şi binecuvântarea apostolică invocată de Benedict al XVI-lea asupra pelerinilor prezenţi la audienţă, miercuri în aula Paul al VI-lea, binecuvântare ce ajunge la toţi ascultătorii noştri care o primesc în spirit de credinţă: