Vestirea Evangheliei în orice mediu şi împrejurae a vieţii zilnice este vocaţia proprie a fiecărui creştin: de la intenţia misionară pentru luna august, o reflecţie asupra învăţămintelor lui Benedict al XVI-lea despre rolul apostolic al laicilor în societate

(RV - 5 august 2006) „Credincioşii creştini să fie conştienţi de propria vocaţie în orice mediu şi împrejurare”. Sună astfel intenţia misionară de rugăciune pentru luna august. La Liturghia pentru începutul pontificatului, Benedict al XVI-lea a pronunţat într-un pasaj al omiliei, o frază devenită mai târziu un slogan şi un program de viaţă pentru tineri, adulţi şi familii: a fi creştini este frumos şi a spune acest lucru este motiv de bucurie. Papa a solicitat în mai multe rânduri laicilor creştini să fie protagonişti ai acestei „revoluţii” de credinţă în propriile medii de viaţă. Repropunem astăzi o trecere în revistă a câtorva îndemnuri mai semnificative ale pontifului.
INS - „Nu există numic mai frumos decât a-l cunoaşte pe Cristos şi a împărtăşi altora prietenia cu el. Sarcina păstorului, a pescarului de oameni poate apărea adesea obositoare. Dar este frumoasă şi măreaţă, pentru că în fond este o slujire a bucuriei, a bucuriei Domnului care vrea să-şi facă intrarea în lume”.
Este 24 aprilie 2005, ziua Liturghiei de început de pontificat al lui Benedict al XVI-lea şi cele abia ascultate sunt cuvinte ce ţin deja de istorie pentru ecoul suscitat în toată creştinătatea. Încă de la primele sale intervenţii publice, începând de la Ziua Mondială a Tineretului de la Köln din august 2005, Benedict al XVI este decis în a indica un itinerar precis tinerilor şi tuturor credincioşilor. Puţin înainte de a pleca pentru marea adunare din Germania, vorbind la microfoanele Radio Vatican, papa a lansat un mesaj care a făcut înconjurul lumii, prin ziare şi televiziune: „Aş vrea să-i fac să înţeleagă - afirmă adresându-se tinerilor - că este frumos a fi creştini! În general, ideea difuză este că creştinii trebuie să observe o sumedenie de porunci, oprelişti, principii şi alte asemănătoare şi că prin urmare creştinismul este ceva obositor şi opresiv de trăit şi că oamenii sunt mai liberi fără aceste poveri. Eu în schimb aş vrea să pun în evidenţă că a fi susţinuţi de o mare iubire şi de o revelaţie nu este o povară dar sunt aripi şi că este frumos a fi creştini”.
Benedict al XVI-lea ştie bine că pentru a fi capabili de menţinerea echilibrului în zbor, sau a fi creştini neclintiţi şi incisivi, bărbatul şi femeia de credinţă au nevoie continuu de hrană sprituală. Acea mâncare este Euharistia: din ea se nasc sfinţii, din ea pleacă revoluţia cotidiană când Evanghelia e trăită. Papa reaminteşte aceasta în 23 octombrie 2005, la Liturghia care, încheie, în acelaşi timp Sinodul episcopilor asupra Euharistiei, vede proclamarea a cinci noi sfinţi şi celebrarea Zilei Misionare Mondiale:
INS - „Euharistia îl mână pe creştin să fie ‚pâine frântă’ pentru alţii, să se angajeze pentru o lume mai dreaptă şi fraternă. Şi astăzi, în faţa mulţimilor, Cristos continuă să-i îndemne pe ucenicii săi: ‚Daţi-le voi să mănânce’, (...) Dragi prieteni, toţi trebuie să pornim din nou de la Euharistie”.
Euharistia - şi cu ea suflul Duhului Sfânt - este punctul de plecare pentru a trăi ca şi creştini în lumea profesiilor, pe băncile de şcoală, în arena politică, în familie. Benedict al XVI-lea vorbeşte despre aceasta la adunarea mondială a Mişcărilor ecleziale şi a noilor comunităţi bisericeşti, în faţa unei mulţimi imense prezente la Liturghia Rusaliilor în piaţa San Pietro, la 4 iunie anul acesta. Iar ziua următoare, adresându-se participanţilor la reuniunea diecezei de Roma intitulată „Bicuria credinţei” explică mai departe punctul de origine ale forţei misionare: „În măsura în care ne hrănim cu Cristos şi suntem îndrăgostiţi de el, şimţim şi înăuntrul nostru impulsul de a purta alte personae spre el: de fapt, bucuria credinţei nu o putem ţine doar pentru noi, trebuie să o transmitem”:
INS - „Această nevoie devine şi mai puternică şi urgentă în prezenţa acelei ciudate uitări de Dumnezeu care există astăzi în vaste părţi ale lumii, şi într-o anumită măsură şi la Roma. Din această uitare se naşte mult zgomot efemer, multe controverse inutile, dar şi o mare insatisfacţie şi o senzaţie de gol. De aceea, dragi fraţi şi surori, în umilul nostru serviciu de martori şi misionari ai Dumnezeului celui viu trebuie să fim purtători ai acelei speranţe care se naşte din certitudinea credinţei: îi vom ajuta astfel pe fraţii şi concetăţenii noştri să regăsească sensul şi bucuria propriei vieţi”.
A se numi creştini fără a se simţi implicaţi de datoria mărturiei este, prin nurmare, o contradicţie în termeni. Şi la 13 martie 2006, pentru cei 40 de ani ai Decretului concilar „Ad gentes” despre activitatea misionară a Bisericii, Benedict al XVI-lea este foarte clar asupra acestui punct:
INS - „Aceasta, cum spuneam, nu constituie ceva facultativ, dar vocaţia proprie a Poporului lui Dumnezeu, o datorie care îi revine din mandatul Domnului Isus Cristos însuşi. Mai mult, vestirea şi mărturisirea Evangheliei sunt primul serviciu pe care creştinii îl pot face oricărei persoane şi întregului neam omenesc, chemaţi, cum sunt, să comunice tuturor iubirea lui Dumnezeu, care s-a manifestat în plinătate în unicul Răscumpărător al lumii, Isus Cristos”.
Serviciul în format audio, aici: